Întotdeauna viața este cu doi pași înaintea noastră. Încercăm să izbutim, ducem lupte aprige pentru a ieși în față, dar în cele din urmă, podiumul este ocupat tot de felul în care înțelege ea să se desfășoare, într-o cursă contra-cronometru, fără învingători, doar cu o deloc inspirată parte care nu ne lasă să fim în totalitatea cum ar trebui să fim. Aici apare libertatea. Sigur că este greu de descifrat și de multe ori, contrar aparențelor, dificil de înțeles și de aplicat.
Dar libertatea aceasta a spiritului nostru este o continuă fugă după frumos, este asemenea unui cer deschis care nu are raze orbitoare, care nu vine cu furtuni și care-și caută, de dimineață până seara, soarele și luna pentru a putea fi pe deplin împlinit. Libertatea nu este neapărat o stare, e un mod de viață trăit pe propria răspundere, cu semnătura dată, cu liberul arbitru la purtător, cu discreție, fără a face compromisuri și fără a vedea normalități închipuite și adevăruri obscure cu pretenție de absolut, ce vin prin ochii mârșavi și plini de interese ai celor care manipulează fără scrupule.
A fi liber nu rimează cu destrăbălarea, cu lipsa unei conduite, cu vorbele în vânt aruncate doar de dragul de-a fi spuse. A fi liber nu e o cămătăreală continuă, în care simțămintele sunt atrofiate de puterea neasemuită a închipuirilor tale despre ce te înconjoară. A fi liber înseamnă a avea viața în mâini, înseamnă a decide pentru tine, înseamnă a citi, a iubi și a fugi cu proprii ochi și propriile picioare fără să te raportezi la un cumul de factori, de oameni și păreri. A fi liber înseamnă a fi educat în acest spirit în care nu trebuie să faci notă discordantă, ci doar să te bucuri de o trăire efectivă a celui care ești, cu toate nebuniile și problemele aferente.
Libertatea se construiește. Nu te războiești pentru ea, nu se dă de pomană și nici nu vine cineva să-ți indice dacă o ai sau nu. Pur și simplu simți că tu ești cea mai bună variantă din tine, cu mintea pe umeri și buzunarele pline de lumină. Ești în spatele întunericului și poți străluci în voie. Firește că-ți vor pune piedeci, pentru că lumea lor este cu infinit mai infimă decât felul tău de-a înțelege ce se află prin jur. Ești liber dacă nu accepți canoane prestabilite inutil de societate. Nu ești liber în schimb atunci când te bați cu pumnul în piept și vrei să devii interesant, doar pentru că e bine să te pui împotriva curentului. Libertatea este bunul simț, este educația, este spiritul înalt și preocupările mărețe, care țin de un soi de educare a spiritului auto-imun la nedreptăți și mârșăvii.
Libertatea deplină ține de propria ta conștiință, de un soi adânc de demnitate, deloc mimată care te repune mereu în funcțiune așa cum trebuie să fii, fără ca cineva să-ți bage inutil ceva pe gât. Eu mi-am definit libertatea prin noțiuni simple, care nu țin decât de propria mea educație și de stilul profund balcanic de auto-apărare – sunt deplin în alegeri, cutez, iubesc, mă lovesc și nu reușesc vreo clipă să-mi las călcat în picioare simțul artistic și continuă fugă spre înaltul măreț.
Operăm zi de zi, mai presus decât chirurgii, cu o minuțiozitate dusă la extrem, încât la finalul serilor ni se pare istovitoare toată joaca dată în cinstea vieții noastre, cu propriile instrumente. Inducem analize peste analize, dezamăgiri, dar verticali uităm să fim. Mințim. Rănim. Cu fapte și vorbe. Nu iubim. Sau iubim până la refuz. Ne credem liberi în toate aceste acțiuni, dar nimeni, nimeni nu își dă seama că libertatea nu-i un principiu. Nu e nici o stare. E doar un joc. Al puterii de a spune nu și da, al nuanțelor, al alegerilor, al renunțării, al demnității, al umanității. Fiți liberi cu voi!
Citește în continuare Iubirea fără întrebări.
