Moda este o formă de artă, o expresie a personalității și un manifest al creativității. Într-o lume în continuă schimbare, designerii vestimentari au misiunea de a îmbina esteticul cu funcționalitatea, păstrând în același timp un mesaj puternic. Sabina Georgescu este unul dintre acei creatori care reușește să aducă inovație în modă, combinând elemente arhitecturale, materiale neconvenționale și un stil îndrăzneț.

Cu o experiență de peste un deceniu și un brand propriu, SABINNE, Sabina promovează sustenabilitatea și autenticitatea în fiecare colecție. În interviul de mai jos, ne dezvăluie parcursul său în lumea modei, sursele de inspirație și viziunea asupra viitorului designului vestimentar:
Cum a început pasiunea ta pentru design vestimentar și ce te-a motivat să transformi această pasiune într-o carieră?
Pasiunea a fost cultivată în familie. A început răsfoind revistele de modă ale vremii, albumele de artă din bibliotecă, învățând să cos sau să croșetez de la mama și de la bunica mea. Am fost încurajată mereu să îmi urmez visul, oricare ar fi fost acela. La început, am întâmpinat momente mai dificile, mai ales pentru că nu am pornit cu un buget de investiții generos sau un plan de afaceri bine stabilit, dar cu încredere și interes constant pentru propria dezvoltare, cu ajutorul clientelor fidele și al feedback-ului pozitiv al liderilor din industrie, am reușit să le depășesc.
Care a fost cel mai mare obstacol pe care l-ai întâmpinat în industria modei și cum l-ai depășit?
În timp, mi-am dat seama că nu prea există obstacole, există doar momente nepotrivite. După părerea mea, se poate rezolva orice comunicând deschis și având așteptări realiste. Inițial mi se părea un neajuns dacă nu se realiza un proiect, sau o dorință, însă, pe parcurs, am constatat că unele proiecte a fost mai bine că nu s-au materializat atunci când mi-am dorit, pentru că au făcut loc altora de multe ori mai frumoase, la care poate nu îndrăzneam să visez. Fiecare are propriul drum și propriul mod de a face lucrurile.
Ai avut vreun mentor sau o persoană care te-a inspirat în acest drum?
Pot spune că în fiecare etapă a acestui parcurs al meu de până acum a existat cineva care m-a sprijinit și a avut încredere că pot. Probabil că primul mentor, deși nu neapărat în domeniu, a fost acad. Mircea Malița care m-a învățat ce importante sunt punctualitatea, cuvântul dat și mi-a dat primele noțiuni de diplomație, în timp ce lucram ca voluntar la fundația condusă de domnia sa. Apoi, la master la Universitatea Națională de Arte, am avut o colaborare de excepție cu doamna profesor doctor Doina Lucanu, care a crezut în mine și mi-a oferit multe sfaturi valoroase. Lui Noemi Meliman îi mulțumesc că m-a învățat A, B, C-ul PR-ului. Gianinei Corondan îi mulțumesc pentru că m-a cooptat în proiectul ei de suflet, ”Designer în Vitrină”. Andreei Sandu, fondator și manager cultural al Galeriei Galateca, îi mulțumesc pentru că m-a văzut, în toată vâltoarea timpurilor ăstora și mi-a dat șansa de a expune alături de artiști contemporani extraordinari în cadrul proiectelor Creative Sustainability Week, NeoAart Connect, și altele. În prezent, la doctorat am oportunitatea de a lucra îndeaproape cu doamna profesor doctor Rucsandra Popp, coordonatoarea tezei mele și pot spune că odinioară doar visam la această onoare. Probabil că în viitor, se vor mai adăuga nume acestei liste de mentori, pentru că voi rămâne același om dornic și curios să descopere lucruri noi.
Cum ai descrie stilul tău în trei cuvinte? Care sunt principalele surse de inspirație pentru colecțiile tale?
Stilul meu personal nu se confundă cu ceea ce creez. Eu preiau elemente și le stilizez astfel încât personalitatea mea să conducă și nu mărcile pe care le port. Pe scurt, în 3 cuvinte: clean, cu elemente punk-rock și neapărat o piesă statement din colecțiile mele. Natura este o sursă inepuizabilă de inspirație atunci când lucrez la noi colecții, dar aș menționa și scene iconice din filme vechi, muzica pe care o ascult sau anumite pasaje din lecturile care m-au marcat, de-a lungul timpului, sau chiar stări emoționale puternice pe care le-am trăit.



Ce elemente distinctive consideri că definesc creațiile tale?
Creațiile mele propun depășirea unor bariere. Sunt piese foarte atent lucrate ce merită purtate cu atitudine și curaj. Cred că, în special, structurile textile tridimensionale, creații originale SABINNE, sunt recognoscibile și au acest impact vizual unic. Fiecare le poate adapta și purta în stil propriu, caracteristic, dar ele oferă un look complet nou de fiecare dată.
Ce ne poți spune despre cea mai recentă colecție a ta? Ce mesaje sau emoții ai vrut să transmiți prin ea?
Cea mai recentă colecție urmează a fi lansată și poartă mesajul ultimilor zece ani de SABINNE: creativitate sustenabilă, reziliență și continuă dezvoltare. Aprofundez linia experimentală în lucrul cu materialul, explorând noi tehnici de drapaj, broderie și construcție de structuri textile.
Ce părere ai despre evoluția modei românești în ultimii ani? Dar despre tendințele actuale din fashion?
Observ mai puține reviste de profil în print, dar cu un content mai substanțial, foarte mulți fotografi talentați și activi, în general, o scenă socială efervescentă și elevată. Mă bucur să văd multe evenimente de modă ce oferă oportunități de expunere pentru tinerii designeri. Însă mi-ar fi plăcut ca industria modei să lucreze mai mult în favoarea designerilor care sunt, de fapt, cei care întrețin magia acestui domeniu și mai puțin pentru mediul adiacent format din vedete, influenceri sau persoane publice. Sunt pentru o colaborare strânsă și mutual benefică între aceștia. Tendința cea mai pregnantă în prezent este sustenabilitatea, fapt ce nu poate decât să mă bucure, întrucât atunci când am pornit SABINNE, în 2015, deși acest cuvânt nu era atât de ”la modă”, sub imperiul acestui principiu lucram și continui să lucrez și astăzi. Mai exact, când am lansat atelierul la vremea aceea, mi-am propus să realizez proiecte vestimentare creative, cu materiale naturale (bumbac, in, mătase, lână), iar pe cele sintetice să le folosesc în mod responsabil, să evit supra-producția, să reduc pierderile la minimum, să tind către ”0 deșeuri”, folosind până și cele mai mici resturi de materiale în crearea de accesorii vestimentare noi (gulere, broșe textile, eșarfe, bandane, sacoșe, etc.) Întreaga mea activitate se subsumează acestei promisiuni de sustenabilitate creativă pe care am făcut-o în urmă cu 10 ani când am lansat SABINNE și care continuă să mă ghideze și în prezent. Chiar și teza de doctorat la Universitatea Națională de Arte are această temă.
Cât de mult contează autenticitatea într-o industrie atât de competitivă?
Dacă întrebi un investitor avid de profit rapid, probabil că foarte puțin. Dacă întrebi un brand de fast fashion, probabil că nu contează deloc. Dacă întrebi un creator interesat să construiască un brand original, să lase ceva în urmă, atunci vei constata că pentru acesta, autenticitatea este totul. Dacă ai o etică profesională puternică, nici nu te tentează să lucrezi altfel decât autentic. Personal, la fiecare colecție mă uit în jur să văd ce s-a făcut deja, ca să vin cu ceva nou. Nu cred că aici este vorba de a reinventa roata, dar cred că încă se mai poate crea ceva inedit în modă și nu aș vrea să mă blazez de pe acum.
Cum echilibrezi viziunea ta artistică cu cerințele și preferințele clienților?
Viziunea mea artistică nu a exclus niciodată practicalitatea unei ținute. Ceea ce creez eu poate fi purtat, poate fi integrat cu succes în garderobele femeilor cu ceva de spus, sigure pe ele, cu un stil personal bine definit. Clientele vin singure spre mine dorindu-și ceea ce creez eu și de cele mai multe ori îmi spun: ”mă las pe mâna ta!” Au încredere că propunerile mele țin seama de context, personalitatea și silueta lor și mereu creez în avantajul lor.
A existat vreodată o comandă specială care te-a provocat din punct de vedere creativ?
Sigur că da. De fapt, altfel nici nu prea accept să lucrez. Trebuie să mă provoace, să mă inspire, să mă ducă undeva unde nu am mai fost, să mă intrige. În general, costumele de scenă pentru artiști mi se par proiecte complexe și îndrăznețe, unde poți să dai frâu liber creativității. Am realizat multe astfel de costume și am colaborat cu artiști precum Eneli, Alina Sorescu, Giulia Anghelescu, Alexandra Ungureanu sau Irina Rimes, dar mereu îmi aduc aminte cu plăcere deosebită de momentul când artista neozeelandeză Kimbra, câștigătoare de premii Grammy, a îmbrăcat ținuta Metamorph bride din colecția mea de master, pe scena primului ei concert din România și mi-a mulțumit în fața tuturor. M-a emoționat gestul ei și îl port în suflet.


Dacă ai putea îmbrăca orice personalitate din lume, pe cine ai alege și cum ai vedea ținuta perfectă pentru aceasta?
Eu nu am gusturi foarte mainstream. Aș prefera să îmbrac o personalitate reală și nu un produs de marketing. Mă inspira Tilda Swinton, de exemplu. Aș vedea-o într-o ținută în nuanțe aprinse de roșu, o jachetă lungă, dreaptă și ornamentată cu structurile tridimensionale specifice SABINNE.
Ce înseamnă pentru tine eleganța și cum crezi că poate fi reinterpretată în moda contemporană?
“Eleganța e singura frumusețe ce nu se pierde niciodată”, după cum spunea Audrey Hepburn (“Elegance is the only beauty that never fades!”). Cred foarte mult în eleganța firii, a gesturilor, a sentimentelor. Astfel, aș spune că eleganța se traduce în echilibru, iar în modă, aș miza pe autenticitatea unui stil personal coerent, educat.
Referitor la planurile pe viitor. Există vreun proiect la care lucrezi și despre care ne poți da câteva indicii?
Anul acesta este un an special pentru mine si brand-ul pe care l-am creat. SABINNE împlinește 10 ani de existență și va fi sărbătorit cum se cuvine, în cadrul unui eveniment aniversar unic, unde voi expune noua colecție și vom celebra momente marcante din evoluția de până acum. Fashion Premium Magazine este invitată să ne fie alături și sper că ne va onora cu prezența pentru că vor fi multe de arătat și de povestit.
Dacă ai putea da un sfat tinerilor designeri care își doresc să intre în industrie, care ar fi acela?
Să se înarmeze cu răbdare. Succesul poate să vină imediat, sau poate să vină după ceva timp. Nu există rețetă. Să nu se mai compare cu alții. Să nu copieze. Este lipsit de etică. Să nu mai creadă că trebuie să își facă loc oricum, prin orice mijloace. Lucrurile se așează și dacă există talent și perseverență, atunci e totul doar o chestiune de timp. Și nu trebuie să dai pe nimeni la o parte ca să intri tu. Dacă au la ce să se uite, oamenii te vor observa. Este loc sub soare pentru toți.
Prin viziunea sa artistică și atenția acordată sustenabilității, Sabina Georgescu redefinește moda contemporană, transformând fiecare piesă vestimentară într-o declarație de stil și responsabilitate. SABINNE nu este doar un brand, ci un manifest al creativității și al libertății de exprimare, oferind fiecărui purtător posibilitatea de a îmbrățișa unicitatea. Cu o abordare îndrăzneață și autentică, Sabina continuă să inspire și să demonstreze că moda poate fi atât frumoasă, cât și conștientă.
Citește mai departe și Irina Rimes pleacă din nou în turneu – „Necântatele”