Home Editorials „Viața, înainte de toate, e dăruire”, Maria Luisa Andrici

„Viața, înainte de toate, e dăruire”, Maria Luisa Andrici

18 min read

Maria Luisa Andrici a crescut în ritmul muzicii, s-a format într-o familie care iubește muzica, încă de mică repetițiile și înregistrările devenind un stil de viață. Atunci când este la pian își regăsește cea mai autentică formă a sa, aceea care se simte în siguranță și armonie și care are o misiune de îndeplinit prin muzică.

Maria Luisa

Cine este Maria Luisa Andrici?

Maria Luisa este o fată retrasă, un om normal, cu o misiune de îndeplinit, iubitoare de viață, îndrăgostită de muzică și căutătoare de frumos. Mă consider un copil răsfățat de familie, răsplătit de viață cu multe realizări și înzestrat de Dumnezeu cu un talent nobil, muzica.

De când faci muzică?

Nu-mi amintesc să fi avut un început muzical propriu-zis. În familia mea și în mediul în care m-am format, muzica a fost un fel de ingredient care dă savoare vieții. M-am „conturat” muzical într-un mod firesc, fără a mă întreba de ce sau dacă asta doresc să fac în viață. Încă de mică am fost prezentă la pregătirile muzicale pe care părinții mei le făceau în anumite contexte, cum ar fi pregătirea și cântările din cadrul slujbelor duminicale sau a catehezelor și serbărilor cu copii, la Marostica și la Verona, unde m-am născut și am trăit primii mei ani de viață. Cred că aveam în jur de trei ani când am început primul meu curs de pian, în afara nucleului familial. Apoi, la 5 ani, am fost selectată de doamna prof. Cristina Cozma de la Palatul Copiilor din Iași, pentru a participa la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Ti amo” de la Onești. La vârsta de 6 ani, a urmat primul meu concurs de pian, Concursul Național „Carl Czerni” de la Piatra Neamț, la care am luat premiul I. Deja luam lecții de pian de la doamna Alexa Claudia, profesorul și omul care mi-a pregătit drumul și care m-a însoțit pe parcursul celor 12 ani, din clasa întâi până la terminarea liceului. Au mai fost și alți mentori care, în anumite momente importante, și-au pus amprenta în formarea mea muzicală și cărora le datorez recunoștința mea. Amintesc cu drag pe doamna dr. prof. Luminița Duțică, domnișoara dr. prof. Ioana Stănescu, doamna dr. prof. Doina Dumitrescu, profesoare ale Conservatorului din Iași. Apoi, au fost foarte multe evenimente muzicale la care am cântat, instrumental sau vocal. În mod special, port în suflet evenimentele de natură caritativă, pe care le-am susținut în cadrul proiectului „Să dăruim iubire”, alături de Francesca, verișoara mea, pentru copiii din Kenya. Dacă ar fi să amintesc câteva evenimente mai importante din anii trecuți, aș menționa turneele din Italia, din 2014, alături de grupul 3T (nepoții lui Michael Jackson) și pe cel din Mexic, realizat în colaborare cu „Escuela del Noroeste” din Tijuana. Pe parcursul acestor ani, am participat la multe concursuri, olimpiade, master-class-uri și festivaluri, (amintesc master-class-urile anuale de pian cu regretatul prof. Andreas Henkel din Germania sau master class-ul de pian, în cadrul școlii „Musicalta Academi”, de la Rufach, în Franța, pe care l-am făcut cu renumitul prof. de la Conservatorul din Lausanne (Elveția), domnul Jean-Francois Antonioli.

maria luisa andrici

În clasa a XII-a, viața m-a condus spre o altă zonă și mai profundă a sunetului. Am început să îndrăgesc tot mai mult sunetul orgii clasice. Inițial nu am dat mare atenție, considerând că acest lucru se datorează faptului că am crescut într-un mediu de așa natură, tatăl meu acompaniind, de exemplu, liturghiile duminicale la orgă. Însă pe parcurs mi-am dat seama că în sufletul meu se înfiripă ceva mult mai profund. Am început să percep asemănarea armoniilor din vocea mea, cu cele din sunetele date de tuburile orgii. După o vară întreagă de exercițiu, m-am înscris la Universitatea de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, secția-orgă clasică, sub îndrumarea domnului dr. prof. Dan Racoveanu. În timpul liber acompaniez la orgă unele cântări liturgice la catedrala Sf. Iosif din București și sunt studentă la Facultatea de Teologie, în cadrul Universității din București, secția Asistență socială.

maria luisa andrici
Maria Luisa Andrici la Catedrala Sf. Iosif din București
De la cine ai moștenit talentul?

Nu prea mi-am pus această întrebare, de vreme ce părinții mei iubesc muzica. Ambii au studiat la Conservatorul din Iași: mama a făcut chitară clasică și s-a specializat în musicoterapie, iar tata a studiat canto și pian. Dacă ar fi să investighez mai departe, descopăr și alți membri ai familiei care au îndrăgit muzica. Îl amintesc pe unchiul meu, pr. Iosif Andrici, cel care a pus bazele muzicale în sufletul tatălui meu și a cărei memorie o port cu drag în muzică.

Ce înseamnă muzica pentru tine?

Este mediul în care mă simt eu. Muzica îmi dă confort, liniște, siguranță și armonie. Și pentru că nu știu cum este să trăiești altfel, nu-mi imaginez cum ar fi viața mea fără muzică. Îndrăznesc să spun că muzica este locul în care mă întâlnesc cu Dumnezeu.

Cum te simți când te așezi la pian?

Mă simt Maria Luisa. Atunci când vibrația sunetelor sau a corzilor vocale îmi pătrund în adâncul sufletului, mă dezbrac de toate măștile acestei lumi. Când sunt doar eu cu muzica mea, se deschide poarta sufletului, locul în care mă retrag și în care totul devine posibil, chiar să creez.

Prima scena pe care ai cântat a fost… Povestește-ne despre experiența aceea.

Prima scenă pe care am urcat și am interpretat o melodie în limba italiană, „Ma che bella festa!”,  a fost în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ti Amo” de la Onești. Nu prea știam să vorbesc românește. Aveam cinci ani și mă mutasem de curând în România, împreună cu părinții mei. Îmi amintesc că a prezentat dl. Horia Gumeni, redactor la TVR Iași, cu care eram oarecum familiarizată, de la unele emisiuni la care participasem deja. Dumnealui îmi punea întrebări în limba română, iar eu răspundeam în italiană. Încă mă aud cu vocea de cap pe sunetele acute, în timp ce copilul din mine continuă să fredoneze versurile „ma che bella festa!”.

Ce a însemnat pentru tine experiența de la Vocea României?

Vocea României a venit în viața mea după multe insistențe din partea familiei și a unor prieteni mai apropiați. Nu mă atrăgea foarte mult ideea de a participa la preselecții deoarece sunt o fire mai liniștită și mai boemă și aflasem cumva că acest lucru comportă anumite condiții. Totuși, ceva din mine m-a împins și în ziua preselecțiilor din Iași, m-am dus și mi-am încercat norocul. Nu știau decât părinții mei și am păstrat secretul până când a trebuit să particip la ultimele preselecții de la București. Atunci am spus doar celor din familie. Prietenii și cunoștințele au aflat când au început să difuzeze la Pro tv despre noul sezon (Audiții pe nevăzute, Vocea României 2018). A fost o experiență colosală pentru mine, care m-a obligat să cresc rapid din punct de vedere vocal și m-a ajutat să descopăr o grămadă de lucruri despre mine și despre lumea muzicii. Țin să îi mulțumesc Irinei Rimes pentru șansa pe care mi-a dat-o și pentru învățăturile prețioase pe care mi le-a sădit în suflet. Doresc să continui acest drum și sper ca în curând să lansez prima mea piesă, inspirată din experiența vieții mele.

Cine sunt artiștii care te inspiră și pe care îi apreciezi?

Îi apreciez pe mulți însă cei care mă inspiră într-un mod deosebit sunt organistul Jonathan Scott, pianista Valentina Lisitza, iar vocal Jessie J, Georgia și Laura Pausini.

Care este un lucru valoros pe care l-ai învățat de la cei apropiați și de care ești mândră?

Mi-am însușit multe lucruri valoroase de la majoritatea oamenilor cu care am avut ocazia să interacționez însă cred că cea mai mare valoare din viața mea a fost, este și rămâne familia. Mă refer la faptul că sunt mândră de rădăcinile mele, în mod special de bunicii mei de la care am moștenit cele mai frumoase valori, pe care sper să reușesc să le împărtășesc mai departe prin felul meu de a fi.

Dacă nu vorbim despre muzică, vorbim despre …

Vorbim despre Maria Luisa, o fată căreia îi place să arate bine, să călătorească, să cunoască oameni, locuri noi, tradiții și culturi și cu o pasiune particulară pentru încălțăminte. Iubesc să explorez viața și să ajut semenii. Am crescut într-un ambient muzical, însă întotdeauna muzica în viața noastră a mizat către un scop mai înalt. Nu-mi amintesc să fi cântat vreodată fără un motiv fundamental. Am crescut, alături de fratele meu, Thomas, într-un ritm alert al muzicii. La noi acasă, repetițiile, studiile, înregistrările erau la ordinea zilei. Nu le simțeam greutatea deoarece au devenit un stil de viață. Toate acestea se desfășurau în jurul unui scop mai înalt, pe care ni l-am asumat încă din copilărie: acela de a ajuta, de a fi alături de oameni. Așa am crescut, așa am învățat că viața, înainte de toate e dăruire. Astăzi am înțeles că rostul meu este acela de a mă dărui prin ceea ce știu să fac mai bine: prin muzică.

Citește în continuare Tomy Weissbuch, un nebun cu papion.

Load More Related Articles
Load More By Galescu Roxana
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Sens și sensibilitate – Adina Ada Lungu

Compensăm realitatea prin artă, imaginație și reinterpretare. Pentru tinerii creativi star…