Mai mult ca sigur aţi auzit de celebra casă de modă franceză Givenchy, ce înfăţişează îmbrăcămintea haute-couture prin prezentarea unor piese vestimentare elegante şi feminine, dar ce cunoaşteţi despre fondatorul acestui brand emblematic, designerul Hubert de Givenchy?
Ca punct de pornire, să avem în vedere începutul drumului parcurs de faimosul creator de modă. Hubert de Givenchy, născut în 1927 în Beauvais, în cadrul unei familii aristocrate, s-a mutat în Paris la vârsta de 17 ani unde a studiat arta la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, pentru a-şi urma visul de a avea o carieră în modă. Interesant este că acesta a luat in considerare şi o altă meserie într-un domeniu foarte diferit de cel în care a activat, și anume domeniu juridic, însă şi-a schimbat rapid direcţia.
Cu paşi mici, Givenchy şi-a început ucenicia cu designerul Jacques Fath, după aceea urmând să lucreze cu diverşi alţi creatori eminenţi de couture, precum Lucien Lelong şi Robert Piguet. Odată cu apariţia colaborării cu Elsa Schiaparelli, acesta devine director artistic al buticului Schiaparelli din Place Vendôme.
În anul 1952, acesta înfiinţează casa de modă Givenchy, păstrând un plan de afaceri modest, aflându-se de abia la început de drum. Colecţia lui de debut s-a bucurat de un mare succes, oferind bluze elegante şi fuste vaporoase caracterizate de delicateţe prin simplitatea materialelor şi croiul rafinat. El a fost creatorul bluzei Bettina, numită după un model celebru din acea perioadă care i-a fost şi muză, Bettina Graziani. În următoarele colecţii, predominante au fost rochiile de seară, pălariile feminine şi costumele atent croite.
În următorul an, creatorul îşi întâlneşte idolul, designerul de modă spaniol Cristóbal Balenciaga cu care colaborează şi cu care introduce rochia de tip sac, fără evidenţierea taliei. Pe parcursul carierei, Givenchy setează noi trenduri, favorizând tivuri mai scurte şi forme mai drepte în creaţiile sale.
Cu adevărat semnificativă este frumoasa şi îndelungata relaţie de prietenie pe care a avut-o cu faimoasa actriţă câştigătoare de Oscar, Audrey Hepburn, pe care o întâlneşte în anul 1953 şi pentru care realizează pentru prima oară stylingul în filmul „Sabrina”, cu ajutorul designerului de costume Edith Head. De-a lungul timpului, Givenchy o îmbracă în creaţiile lui în diverse alte producţii cunoscute, precum „Funny Face”, „Breakfast at Tiffany’s” şi multe altele.
Astfel, acesta îşi creează şi prima colecţie de parfumuri, „L’Interdit”, dedicată lui Audrey Hepburn, care devine în cele din urmă faţa campaniei publicitare, fiind prima oară când o celebritate promovează un produs. Însă, toate aceste servicii „de marketing” au fost prestate în mod gratuit, deoarece ei nu aveau doar o relaţie profesională prin care colaborau, dar şi o relaţie strânsă de prietenie, cum am menţionat anterior.
În 1969, designerul francez încearcă ceva nou şi prezintă prima sa colecţie masculină, „Givenchy Gentleman”, care s-a dovedit şi ea a fi un succes.
În final, Givenchy îşi vinde afacerea companiei Louis Vuitton Moët Hennessey în anul 1988, dar mai activează în cadrul ei timp de şapte ani, până în 1995, când îşi prezintă ultima colecţie şi se pensionează. John Galliano devine noul head designer al casei de modă, urmat de Alexander McQueen, Julien MacDonald, Riccardo Tisci şi Clare Waight Keller.
În anul 1996, designerul primeşte Lifetime Achievement Award din partea Council of Fashion Designers of America.
Ultimii ani de dinainte să se stingă din viaţă, în anul 2018, şi-i petrece la moşia Le Jonchet, iar lucrările lui sunt expuse la Fashion Institute of Technology, în New York, şi la Musée Galliera, în Paris.
Hubert de Givenchy a fost un creator de modă într-adevăr iconic şi incontestabil, un punct de referinţă pentru cei ce doresc să activeze în acest domeniu pe viitor.
Citește în continuare Totul despre viața lui Gianni Versace și cariera tumultoasă a designerului.