Parcursul lui Alexander McQueen de la tânărul dintr-o familie de condiţie modestă, care a abandonat studiile la 16 ani, la designerul apreciat pe plan internațional şi sfârşitul său tragic reprezintă o poveste remarcabilă. Stilul său îndrăzneț și prezentările fascinante au uimit și au inspirat lumea modei. Creaţiile lui au fost deopotrivă încântătoare şi morbide, dar întotdeauna inovatoare, prezentate în spectacole șocante pe podium.
Lee Alexander McQueen s-a născut pe 17 martie 1969, a crescut în Londra şi a fost cel mai tânăr dintre cei șase copii ai unui tată care era șofer de taxi și o mamă care era profesoară de studii sociale. McQueen, căruia prietenii i-au spus Lee toată viaţa, şi-a dat seama de mic care era orientarea lui sexuală şi era tachinat din cauza asta de colegi. Cu posibilităţi financiare reduse, un tată care îl sfătuia să devină mecanic şi abuzat de soţul surorii sale, deşi nu a recunoscut asta decât în ultimii ani de viaţă, la vârsta de 16 ani Lee a renunţat la școală. A început practica pe Savile Row, o stradă din cartierul Mayfair din Londra, faimoasă pentru croitoria la comandă de costume pentru bărbați, unde a făcut costume pentru Mikhail Gorbachev şi Prinţul Charles.
Mai târziu, designerul a menţionat importanţa formării pe care a primit-o pe Savile Row: „Construcția și arhitectura pieselor folosesc tehnica de bază pe care am învățat-o în timpul uceniciei de patru ani pe Row”. „Trebuie să înțelegi în întregime construcția hainelor înainte de a le putea manipula. Ceea ce am făcut este să iau aceste tehnici tradiționale și să introduc elemente moderne.”
Dorind să avanseze, McQueen a plecat de pe Savile Row și a început să lucreze cu designerii de costume de teatru Angels and Bermans. Stilul dramatic al hainelor pe care le-a făcut acolo va deveni o semnătură a creaţiilor sale ulterioare. După ce a lucrat o perioadă pentru designerul japonez Koji Tatsuno, McQueen a plecat apoi pentru o scurtă perioadă de timp la Milano, unde a fost asistent de design pentru designerul italian Romeo Gigli.

La întoarcerea în Londra, McQueen s-a înscris la Colegiul de Artă și Design Saint Martin și a absolvit masteratul în designul de modă în 1992. Colecția pe care a realizat-o ca proiect de diplomă a fost cumpărată în întregime pentru suma de 5000 de lire, de către bine-cunoscutul stilist londonez, mai apoi editor de modă, Isabella Blow. Ea a devenit pentru restul vieţii prietena şi susţinătoarea lui McQueen, într-o relaţie cu suişuri şi coborâşuri.
La scurt timp după ce a obținut diploma, Alexander McQueen și-a creat propriul brand realizând haine pentru femei. A avut un succes enorm cu introducerea pantalonilor „bumster”, numiți astfel datorită liniei de talie foarte joasă. Prezentarea colecţiei sale din 1995, „Highland Rape” a declanșat acuzații de misoginie pentru afișarea modelelor în ţinute aparent pătate de sânge, brutalizate, cu haine rupte și dantelă sfâșiată.
Ca răspuns la aceste acuzaţii, designerul spune „Creez haine pentru că nu vreau ca femeile să pară inocente şi naive. Vreau să pară puternice. Nu îmi place ca bărbaţii să le fluiere pe stradă. Consider că merită mai mult respect. Îmi place ca bărbaţii să păstreze o distanţă, să fie uimiţi de o apariţie. Am văzut o femeie bătută aproape până la moarte de soţul ei. Ştiu ce este misoginia. Vreau ca oamenilor să le fie frică de femeile pe care eu le îmbrac.”
În 1996, după doar patru ani de la terminarea cursurilor, McQueen a fost numit designer principal la Givenchy. Designerul spune mai târziu că această poziţie i-a constrâns creativitatea, dar după ce, printre altele, îl numeşte pe Hubert Givenchy „irelevant”, recunoaşte şi că „Am tratat rău Givenchy, era vorba doar de bani pentru mine. Dar nu puteam face nimic: singurul mod în care ar fi putut să funcţioneze era dacă mi-ar fi permis să schimb întregul concept al casei de modă, să-i dau o nouă identitate și nu şi-au dorit niciodată să fac asta”. Chiar și cu rezervele sale legate de activitatea de la casa de modă franceză, McQueen a fost numit Designerul Britanic al anului în 1996, 1997 și 2001.
„În calitate de designer, întotdeauna trebuie să avansezi, întotdeauna trebuie să ții pasul cu tendințele sau să-ți faci propriile tendințe. Asta fac eu.”, spune Alexander McQueen. „Există doar o mână de designeri care îi influențează pe ceilalți designeri, iar eu trebuie să fiu cu un pas înainte.”
În 2000, Gucci a cumpărat o parte din brandul personal al lui Alexander McQueen și i-a oferit capitalul necesar pentru a-și extinde afacerea. La scurt timp, designerul a părăsit Givenchy şi şi-a îndreptat energia în clădirea propriului imperiu al modei. A introdus parfumuri, colecţii pentru bărbaţi, dar şi o linie mai accesibilă de haine ready-to-wear. A continuat să primească numeroase distincţii şi a deschis magazine în marile oraşe. McQueen a îmbrăcat artişti ca Madonna, Courtney Love și Tori Amos, David Bowie și Mick Jagger. A fost director de creaţie pentru videoclipul „Alarm Call” al artistei islandeze Björk și a proiectat kimono-ul pe care aceasta l-a purtat pe coperta albumului Homogenic din 1997.
Întrebat dacă ar părăsi vreodată brandul pe care l-a construit, McQueen spune: „Dacă aş pleca din casa mea, i-aş da foc”.
Designerul a reflectat în colecţiile sale propriile tensiuni. Având în întreaga sa carieră un talent şi o atracţie pentru prezentări dramatice, creaţiile sale fiind deopotrivă încântătoare şi morbide, Alexander McQueen spunea că „vede frumuseţe în grotesc, ca majoritatea artiştilor”. Deşi obişnuia să o facă cu scopul de a şoca oamenii, de a provoca reacţii, la un moment dat admite că o face doar pentru el şi că prezentările reflectă mereu unde se află el din punct de vedere emoţional. „Colecțiile mele au fost întotdeauna autobiografice”, a mărturisit McQueen. „Au de-a face cu propria mea sexualitate și dorinţa de a înţelege cine sunt. Este ca și cum mi-aș arăta fantomele în colecții. Au de-a face cu copilăria mea, modul în care privesc viața și felul în care am fost crescut să privesc viaţa”.
Prezentările sale controversate au inclus momente unice. În Widows of Culloden, o hologramă a lui Kate Moss a plutit deasupra celor prezenţi. Campioana paralimpică Aimee Mullins a făcut parte din prezentarea colecţiei No.13, purtând picioare prostetice din lemn, sculptate manual, colecţie la finalul căreia modelul Shalom Harlow, îmbrăcată într-o rochie albă voluminoasă a fost stropită cu vopsea de către două braţe robotice.
În 2007 designerul trece printr-un moment dificil după sinuciderea celei care l-a descoperit şi i-a fost alături în viaţa personală şi în carieră, Isabella Blow. Designerul și-a dedicat colecţia de primăvară/vară 2008 lui Blow și a spus că moartea ei „a fost cel mai valoros lucru pe care l-am învățat din modă”. Pe 2 februarie 2010 moare şi mama sa, de care designerul a fost foarte apropiat, pierderea ei lăsându-l foarte afectat. Cu o zi înainte de înmormântarea acesteia, în data de 11 februarie 2010, Alexander McQueen a fost găsit mort în apartamentul din Mayfair, Londra (cauza morții a fost determinată a fi sinucidere), lăsând în urmă un bilet: „Aveţi grijă de câinii mei. Îmi pare rău. Vă iubesc. Lee”.
Dar Lee Alexander McQueen a lăsat în urmă mult mai mult decât atât. Colecţii dramatice, surprinzătoare, mereu relevante, prezentate în spectacole creative de mare impact care i-au câştigat titlul de „copilul teribil al modei”. Iar tensiunile din hainele sale continuă să fascineze criticii mult timp după moartea designerului.
O parte importantă a moştenirii lăsate de McQueen este Fundația Sarabande, un hub de creativitate ce sprijină tinerii artiști și designeri, înfiinţată pentru că designerul şi-a dorit ca cei cu minţi creative şi potenţialul de a forţa limitele să aibă aceleaşi oportunităţi pe care le-a avut el.
Majoritatea designerilor creează doar haine, Alexander McQueen a fost unul dintre cei care au făcut lucrări de artă şi au schimbat felul în care este privită moda.
Citeşte în continuare Regina tricotajelor, Sonia Rykiel, imagine iconică a modei.