Home Editorials De ce nu a avut succes brandul Fenty al celebrei Rihanna?

De ce nu a avut succes brandul Fenty al celebrei Rihanna?

5 min read

Fenty, stilizat ca FEИTY, a fost o casă de modă fondată în anul 2017 şi lansată în 2019, de către faimoasa cântăreaţă Rihanna, sub compania-mamă LVMH (Moët Hennessy Louis Vuitton). De asemenea, prin crearea acestui brand, Rihanna a fost prima femeie şi prima persoană de culoare ce a făcut parte din LVMH. Dar de ce Fenty nu s-a bucurat de succesul la care se aştepta toată lumea?

Fenty Rihanna
Sursă foto: www.firstclasse.com

Mai întâi, să aflăm cum s-a fondat acest brand. În 10 mai 2017, Rihanna a anunţat, pe conturile ei oficiale de Instagram şi Twitter, parteneriatul cu LVMH. În descrierea postării ce prezenta logo-ul firmei, a scris următoarele: „Nu îmi imaginez un partener mai bun din punct de vedere creativ, dar şi din punct de vedere profesional. Sunt pregătită să arătăm lumii ce am construit împreună.”. Directorul executiv al LVMH, Bernard Arnault, a afirmat faptul că o susţine şi că „toată lumea o ştie pe Rihanna drept un artist formidabil, dar prin parteneriatul nostru Fenty Beauty, am descoperit în ea un antreprenor adevărat şi un lider extraordinar!”.

De asemenea, Fenty este primul producător de haine, pantofi şi accesorii al companiei LVMH după anul 1987, compania ocupându-se de alte 70 de firme, printre care Louis Vuitton, Givenchy şi Christian Dior.

Fenty a fost iniţial un pop-up store în Paris (un magazin temporar ce permite clientului să cunoască produsele), pentru ca apoi să deschidă un magazin online disponibil la nivel internaţional. Acesta a acaparat primele două etaje ale retailer-ului „The Webster”, în Soho, New York, fiind deschis până la finalul lui iunie, 2019. Suspendarea brandului Fenty a fost anunţată în februarie 2021.

Acum că ştim istoria acestui fashion label, ne întrebăm: care au fost motivele pentru care activitatea sa a fost suspendată? Au fost într-adevăr motive întemeiate? Luca Solca, analist la Sanford C. Bernstein, recunoaşte că „Brand-urile fondate de celebrităţi pot deveni foarte populare, foarte rapid. Însă, durata lor de relevanţă pe piaţă este discutabilă. Riscul este ca succesul să fie brusc şi scurt”.

Nu este niciun dubiu că Rihanna are o bază de fani imensă, printre care, cu siguranţă, s-au găsit doritori de a cumpăra piese vestimentare de la brandul ei. Preţurile, însă, au fost privite ca absurde. Mulţi potenţiali clienţi nu s-au avântat în a plăti un preţ aşa mare pentru produsele oferite de Fenty. Aşadar, acesta ar fi unul dintre motive. Totuşi, motivul principal a fost, de altfel ca şi în cazul altor firme, venirea pandemia ce a dat peste cap piaţa de bunuri şi servicii în toată lumea. Astfel, neavând succes în acea lungă perioadă, brandul s-a închis „temporar”.

În orice caz, Rihanna are în continuare imperiile de cosmetice de calitate superioară, Fenty Beauty şi Fenty Skin, dar şi colaborarea Savage x Fenty, între cântăreaţă şi TechStyle Fashion Group, ce vinde linii de lenjerie intimă, care continuă să prospere.

Citește în continuare Franca Sozzani – „o rebelă iubită de toţi” care și-a dedicat viața unei cariere impresionante în lumea modei.

Load More Related Articles
Load More By Ioana Alexandra Lizac
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Top 10 colecții de la Paris Fashion Week 2021

Pe scurt, Săptămâna Modei din Paris (Paris Fashion Week) este formată dintr-o serie de pre…