Home Fashion The Great și piesele prezentate ca fiind de „inspirație americană”. Un nou demers al comunității La Blouse Roumaine pentru recunoașterea influențelor românești

The Great și piesele prezentate ca fiind de „inspirație americană”. Un nou demers al comunității La Blouse Roumaine pentru recunoașterea influențelor românești

7 min read

Colecția The Great pentru sezonul toamnă 2020 include 56 de ținute fotografiate pe fundalul peisajelor californiene, dintre care chiar ținuta care încheie lookbookul de prezentare conține articolul vestimentar care a ridicat cele mai multe semne de întrebare cu privire la originalitatea creațiilor brandului american și care face obiectul declarației La Blouse Roumaine, într-o postare care include și fotografii cu ii din mai multe zone ale ţării, pentru o comparaţie cu modelul prezentat de brandul american.

The Great Blouse Roumaine
Sursă foto: Facebook @LaBlouseRoumaine

„Aici avem o copie flagrantă a bluzei româneşti care aparţine multor comunităţi locale din Transilvania şi Oltenia, inclusă în colecţia de toamnă 2020 a brandului The Great. Este etichetată drept Lumen top, ignorându-se moştenirea noastră culturală, identitatea noastră, cunoştinţele noastre tradiţionale transmise din generaţie în generaţie. Ignorându-ne meşterii, istoria, amintirile și tradiţiile noastre sacre.”

Brandul The Great își prezintă stilul ca fiind în acord cu viziunea distinctă asupra lumii pe care designerii Emily Current și Meritt Elliott o împărtășesc, și anume o interpretare jucăușă și nostalgică a pieselor clasice americane, iar colecția pentru toamnă 2020 a fost descrisă în secțiunea Vogue Runway ca fiind de inspiraţie americană cu un vibe western şi victorian, în tendinţele actuale ale modei texane.

„Serios, este acesta un brand autentic, așa cum creatorii săi îl prezintă cu mândrie? Având în vedere cele menționzte, le cerem designerilor Emily Current şi Meritt Elliott să acorde credit (#GiveCredit) comunităţilor româneşti şi să le compenseze pentru utilizarea patrimoniului lor cultural în colecţia toamnă 2020”, spune în continuare textul semnat de comunitatea La blouse roumaine.

În timp ce în alte situații asemănătoare încă se așteaptă un răspuns și recunoașterea influențelor românești, The Great a transmis un mesaj prin care prezintă situația din punctul lor de vedere: „Ne-am inspirat dintr-o piesă vintage fără etichete și fără să cunoaștem importanța culturală și istoria utilizării acestei tehnici. Piesele în cauză au fost eliminate de pe site-ul nostru. Nu am copia niciodată în mod intenționat acest model sau alte creații culturale și ne propunem întotdeauna să credităm sursele de inspirație. Le cerem scuze comunităților afectate.”

Am putea argumenta însă că numai să ne propunem ceva nu este de ajuns fără să urmăm teoria de acțiune, iar lejeritatea de a copia modele, cu sau fără etichetă, nu este ceea ce ne dorim de la designerii care intenționează să câștige respectul acestei lume fascinante a modei.

Alte ținute din colecția The Great toamnă 2020, sursă: www.vogue.com

La Blouse Roumaine reprezintă comunitatea ce a readus IA în actualitate, generând o amplă mișcare de repoziționare a expresiilor culturale tradiționale românești la nivel național și internațional.

În 2017 a lansat Campania Give Credit prin care cere brandurilor din industria modei și a designului să recunoască comunitățile culturale tradiționale care le servesc ca sursă de inspirație, iar în prezent, pentru prima dată de la inițierea acestui proiect, comunitățile locale reprezentate de primării și ONG-uri se alătură campaniei.

„Primăria comunei Sadu din judeţul Sibiu şi Asociaţia Culturală Moştenitorii din Vaideeni – Vâlcea au trimis, deocamdată, scrisori de susţinere a demersului Asociaţiei La blouse roumaine IA pentru recunoaşterea originii şi autenticităţii portului tradiţional românesc, în integralitatea sa, cât şi a părţilor componente – IA, cămaşa, cojoace, sumane etc. Astfel, noi avem şi suportul comunităţilor afectate, ceea ce ne ajută să acţionăm mult mai eficient.”, a declarat în premieră pentru Adevărul Andreea Diana Tănăsescu, fondatoarea comunităţii „La blouse roumaine” şi iniţiatoarea „Zilei Iei Româneşti” şi a campaniei „Give Credit”.

Citește în continuare Răspunsul Vogue la controversata copertă cu Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte al SUA.

  • Ia, sursa de inspiratie pentru designeri

    Ia, numita si camasa cu altita a femeilor, este caracteristica portului traditional romane…
Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Fashion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

What Work Is: Expoziția artistului Șerban Savu care va reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția

Astăzi, 20 martie, au fost dezvăluite în premieră detaliile proiectului What Work Is / Ce …