Home Editorials Femeia cu mască

Femeia cu mască

13 min read

Anul acesta am ajuns să trăim într-o lume a măștilor. Unde te uiți sunt măști de toate culorile și formele, însă cel mai des albastre. Ajunși acasă, ne uităm în oglindă, în proprii noștri ochi și ne dăm masca jos. Dar oare chiar așa facem? Chiar ne dăm cu adevărat măștile jos? Sau luăm masa cu ele, zâmbim prin ele, ne prefacem că suntem veseli prin ele? Ne așezăm în pat alături de cel iubit purtând în continuare masca, nu pe gură și pe nas, ci în suflete și în inimi. Zâmbim pe rețelele sociale, dar avem sufletul mascat de trecut, de dorințe, de temeri și neîmpliniri.

femeia cu mască
Foto: engin akyurt, Unsplash

Acest an ne-a adus măștile pe față, la vedere. O realitate incomodă, o reflexie a felului în care am ales noi să fim de fapt. Pentru că adevăratele măști nu sunt cele pe nas și gură. Ele se scot ușor. Adevăratele măști le purtăm în noi, nevăzute, țesute dintr-un material mai dur ca firul de oțel, măști care nu au legătură cu lumea medicală. Au legătură însă cu bolile sufletului și ale inimii.

De fiecare dată când o femeie este abuzată sau nu este apreciată, își pune o mască. De fiecare dată când părinții, societatea, familia în general îi transmit că trebuie să fie într-un fel sau altul, mai apare câte o mască. Și așa cum nu mai putem respira prin măștile fizice, exact așa, emoțional, nu mai putem respira prin conceptele pe care ni le creăm despre cum ar trebui să fim. Ne sufocăm lent, dar sigur. Ne înecăm în oceanul propriilor convingeri autodistructive.

În perioada asta, societatea ne vrea cu măști. Ne pedepsește dacă nu le purtăm. Altfel, pedeapsa ne-o dăm noi înșine pentru toate celelalte măști nevăzute. Ne cenzurăm emoțiile, ne cenzurăm acțiunile, ne cenzurăm ceea ce suntem și ceea ce simțim pentru că ar trebui să fim așa sau altfel. Pentru că nu e moral, deși moralitatea este atât de dezbătută. Pentru că altfel societatea ne arată cu degetul, deși membrii ei ne împărtășesc în taină frământările. Pentru că o femeie singură care crește un copil poartă un stigmat. Pentru că o femeie singură trecută de o anumită vârstă iar este privită prost. Pentru că o femeie care își explorează sexualitatea este promiscuă, deși bărbații pot face acest lucru fără probleme.

Și lista continuă, e o listă lungă. Am ales să vorbesc despre femei, întrucât aceste rânduri sunt citite mai mult de către femei, însă și bărbații au dificultățile lor. Și tot mai mult, se adâncește prăpastia între femei și bărbați. În loc să funcționeze împreună, ca un tot complementar așa cum ar trebui, tot mai multe relații pleacă de la o distanță emoțională, de la un „dovedește-mi că pot să am încredere”. Or, ce convingere presupune asta? Că celălalt este un dușman, nu un prieten. Pornești o relație cu un dușman, așteptând să-l validezi ca pe un prieten și abia atunci (dacă o faci) îi acorzi încrederea ta. Este un nonsens. Și sunt atât de multe relații construite în acest fel, în care fiecare partener parcă abia așteaptă o greșeală din partea celuilalt, să-și dovedească că nu este cazul să acorde încredere, lui și tuturor celor ca el sau ca ea.

Da, ai fost rănită. Dar și el a fost. Trăim într-o lume de răni acoperite cu măști. Iar dacă inima unei femei e un ocean de secrete, cea a unui bărbat este un ghem de cicatrici. Astfel, ajungem să ne cunoaștem traumele, să ne cunoaștem rănile, dar prea puțin ajungem să ne cunoaștem între noi cu adevărat.

Se spune că în fiecare relație sunt de fapt patru persoane. Cele două reale, precum și imaginile pe care le au partenerii unul despre celălalt. Iar când comunicăm, când relaționăm, facem asta în funcție de imaginea pe care ne-am creat-o, de avatarul din mintea noastră, de poveștile pe care ni le spunem și nu în funcție de omul în sine.

Am ajuns vânători de greșeli. Și unde duce asta? La și mai multe măști. Da, nu ne plac greșelile, nu ne plac măștile și totuși ne înconjurăm de ele, cu ele și ne pierdem în ele. Le transformăm în platoșe și scuturi, nu lăsăm pe nimeni să ajungă la sufletul nostru rănit, la inima noastră tremurândă. Și emoțiile se sting. Dragostea se stinge, dacă a fost vreodată acolo. Iar când și ea se stinge, ne întărim și mai mult convingerea că e o iluzie, că oricum nu durează, deci nu e cazul să ne batem prea mult capul cu ea. Sunt alte lucruri mai importante în viață, nu-i așa?

Iubirea este uniune, este unitate. Este ceea ce lipsește cel mai mult acum. Și nu doar în relații, la orice nivel. Se promovează atât de mult diviziunea prin opinii, prin grupuri, prin noi versus ei. Or, dacă ținem și iubirea departe, vom ajunge niște carcase goale, care vin seara acasă, precum roboțeii. Care la suprafață par tari, dar în sinea lor plâng lacrimi amare. Membri productivi ai societății, dar morți pe interior.

Măcar acasă, lasă măștile să-ți cadă precum îți cad hainele înainte de a intra la duș. Nu le ridica, nu le șterge, nu le refolosi. Lasă-i pe cei dragi să te vadă așa cum ești. Lasă-i să îți vadă rănile. Acolo unde există iubire, nu se va folosi nimeni de ele ca să te facă să te simți incomod. Pentru asta este dragostea.

Dă-i societății măștile pe care ți le cere, dar nu le aduce până în sufletul tău. Este prea prețios să îl ții înfășurat în ele. Doar mumiile, moarte demult, se țin înfășurate. Dă-ți drumul să zbori, să lași undeva departe realitatea incomodă în care te zbați, dorind să faci ceea ce trebuie și să fii pe placul tuturor. În primul rând, trebuie să fii pe placul tău. Așadar, întreabă-te mereu: eu sunt pe placul meu? De aici începe totul. Abia de aici începi să îți trăiești cu adevărat viața.

Text de Dan Truția, publicat în ediția print Fashion Premium Magazine, nr. 10, iarnă 2020.

Citește în continuare Ce ne mai fac rădăcinile?

Load More Related Articles
Load More By Dan Trutia
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Familia ta este decizia ta

Sună telefonul. Pentru a cincea oară în ultimele zece minute. Jenată de colegii de birou, …