Home Editorials Ce ne mai fac rădăcinile?

Ce ne mai fac rădăcinile?

20 min read

Lumea modernă pare să își construiască un nou decalog: trăiește clipa, trăiește în prezent, fii la curent cu tot ce e nou, zâmbește, mănâncă sănătos, relaționează, nu privi înapoi, cumpără aia, cumpăr-o și pe cealaltă, mergi aici, dar și aici, îmbracă-te în anume fel, urmează tiparul. Observ din ce în ce mai mult această tendință a societății și a oamenilor care o formează de a se uita pe sine, de a se dedubla, de a îmbrăca hainele puse la dispoziție de alții, de a se încadra într-un șablon, de ce? De ce ne place să îmbrăcăm alte veșminte chiar dacă nu ni se potrivesc deloc? De ce mai credem încă în ideea că ce are altul e mai bun și mai frumos decât ce am eu?

rădăcini
Sursă foto: Unsplash, Deb Dowd

Cu părere de rău spun că mulți dintre noi nu mai trăim, ci doar funcționăm, nu mai simțim, ci doar ne lăsăm impresionați, nu mai iubim, ci doar dezvoltăm atașamente, nu ne bucurăm de călătorie, ci tânjim după destinație. Ne risipim ușor în vâltori efemere, în promisiuni deșarte și himere uitând de fapt că fericirea, asemeni frumuseții, stă în ochii privitorului. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române există înregistrat un cuvânt care se definește prin liniște deplină, este vorba de melodiosul tihnă. Când ați făcut ultima dată ceva în tihnă? Când le-ați dat voie gândurilor să fie silențioase și să nu vă mai facă gălăgie-n cap? Când ați vorbit ultima dată cu voi înșivă? La ultima verificare ce simțiri ați găsit? Ce virtuți au mai rămas întregi după toate furtunile aduse de vreme? Mai știți cine sunteți și de unde veniți? Aceasta-i întrebarea!

O vorbă din popor spune că oamenii sunt asemeni florilor, înfloresc cât timp au rădăcini. Mi-au plăcut întotdeauna aforismele și proverbele, aceste învățături morale izvorâte din experiențe, transmise prin viu grai din generații în generații, au mare aplicabilitate chiar și în zilele noastre și nu le menționez aici în mod întâmplător, ci pentru că vreau să trag un semnal de alarmă, vreau să creez un manifest pentru ale noastre rădăcini!

Armonia interioară, tradiția, moștenirea și credința sunt valori care au fost transmise de-a lungul vremurilor, păstrând astfel rădăcina neamului vie. Observ o tendință de denunțare a propriilor sensuri, a propriilor credințe, de dare în uitare a ceea ce am fost cândva, a ceea ce ne definește și ne caracterizează ca indivizi ai unei culturi. Uităm de bătrânii cărora le suntem datori, uităm de limba pe care-o rostim, uităm de istoria neamului și câteodată ne uităm și pe noi înșine.

Sunt de acord că e sănătos să trăiești în prezent și că nu trebuie să rămâi ancorat în trecut, dar nu îmbrățișez această pornire depreciativă a esenței unei culturi și a unui popor prin ignorarea legăturilor din străbuni.

Noi suntem semințele rădăcinilor dinaintea noastră, suntem urmașii celor care au luptat pentru independență și drepturi, pentru libertatea neamului, pentru libertatea de expresie, pentru ca neamul românesc să își poată crea propria poveste care să depășească timpul și spațiul.

Celebrul Nicolae Iorga spunea că: „Un popor care nu își cunoaște istoria e ca un copil care nu își cunoaște părinții”, nimic mai adevărat. Neștiind de unde venim și cine am fost duce la consecințe nefaste asupra individului: angoasa identității strămoșești, subestimarea și uitarea tradițiilor, pierderea valorilor patriarhale ne fac să nu mai știm ce să spunem despre noi, ne fac să nu mai știm de unde venim, ne îndeamnă să ne agățăm de valorile altora doar pentru că strălucesc mai tare. Niciun popor nu e perfect, niciun popor nu are piedestal în fața altora și nici nu cred că e nevoie, nu e nevoie nici de turnul Babel, că știm cu toții ce s-a întâmplat acolo. Însă e nevoie de tradiții, avem nevoie de diversitate, de surse de inspirație, de motive de bucurie și mândrie, avem nevoie de bază în orice ierarhie, avem nevoie de trecut, prezent și viitor. M-aș bucura să întâlnesc tot mai mulți oameni pasionați de trecutul neamului lor, cu părțile lui bune, dar și cu cele mai puțin bune, oameni care își caută rădăcina, dar care își pun și semne de întrebare, care nu iau totul ca atare, ci care cern, oameni echilibrați, care nu preaslăvesc lucruri sau persoane fără substanță, dar nici nu aruncă cu noroi în ceea ce nu știu sau nu-nțeleg. M-aș bucura să întâlnesc din ce în ce mai mulți tineri dornici să se-ntoarcă în trecut, măcar cu gândul, pentru a-și da seama de unde am plecat, pe unde am mers și unde am ajuns. Incursiunea aceasta are rolul nu doar de a ne arăta cine suntem și de unde venim, ne arată că atunci când tai rădăcina, te devalorizezi, îți pierzi identitatea și îți deformezi biografia.

Mi-ar plăcea să aud de mai multe cursuri de istorie interactive, deși școala online nu-i tocmai un mediu propice pentru asemenea jonglerii, m-ar entuziasma să văd cum dragostea față de neam și față de strămoși ar răzbi în detrimentul falselor și lipsitelor de substanță preocupări cu care ne-am obișnuit în aceste vremuri ale aparențelor, mi-ar plăcea să nu uităm de rădăcini și să le udăm în continuare, ca noi la rândul nostru să putem înflori.

Mi-am dorit să îi trag pe unii oameni de mânecă, să îi cert, să le fac observație, că așa ceva nu se face! Nu te lepezi de propria-ți limbă, de instrumentul cu care ai învățat să grăiești, cu care ai descoperit lumea, cu care ți-ai descoperit familia. Limba unui popor este puterea acestuia, este cuvântarea culturii sale, moștenirea primită de la generațiile anterioare care a rezistat în timp, dar și în spațiu, care a ținut piept cotropirilor și încercărilor de destrămare a identității naționale.

La-nceput a fost Cuvântul… prin cuvânt dăm formă și creăm realități, cuvântul poate să definească culori, simțuri, trăiri, emoții, cuvântul vindecă răni, dar poate să și facă unele noi, cuvântul e în același timp efemer și trainic, cuvântul materializează gândul și tot acesta descoperă și acoperă. Cuvântul ne învață de unde venim și încotro ne îndreptăm.

Nu mă număr printre aceia care cred că limba română este mai presus de oricare alta, că este cea mai cea dintre cele sau că nu există alta-n lume mai frumoasă. Sunt, în schimb, unul din acei oameni care găsesc în limba română simțământ, emoție, libertate, grație și sfială, văd în limba română un contrast între blândețe și fermitate, între putere și gingășie, o îmbrățișez ca pe-o poezie, melodioasă, dulce, caldă. Cioran spunea ca „nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă” și personal cred asta. Pentru mine, limba română este limba rugăciunilor, viselor și credințelor mele, este limba cu care le spun celor dragi te iubesc, cu care îi ridic pe alții de la pământ, cu care le dau aripi.

Mă-ntristează această pornire din zilele noastre de amestec al limbilor, de vocabular pestriț, de parcă cineva a venit și a trunchiat draga noastră limbă, parcă înadins, să facă loc cuvintelor emigrante din alte limbi. Și toate astea pentru ce? Pentru că e actual, pentru că așa face toată lumea, pentru că sună mai bine, pentru că e o nouă formă de autenticitate, pentru că ne place diversitatea? Cine mai știe, să răspundeți voi la aceste întrebări, eu tac pentru că tot în jurul meu vorbește. Cool în loc de frumos, amazing cu accent pe ăh în schimb de strașnic, miss you în defavoarea lui mi-e dor de tine sau îmi lipsești, love you și nu te iubesc, super și nu minunat, fast af și nu vertiginos, ok și în regulă, Geez și Dumnezeu.

Rădăcina este baza unei structuri, temelia, partea cea mai de jos pe care se suprapun cele aduse de vreme, iar limba este o parte esențială a rădăcinii. Vă îndemn să nu vă uitați limba, să nu o prăpădiți, să vă bucurați și să fiți mândri de aceasta, să o folosiți drept mângâiere și îmbrățișare, să vă dezmierdați cu fiecare cuvânt românesc rostit, să aveți grijă de rădăcini, căci fără de acestea nu ați mai sta-n picioare.

Și pentru că am vorbit de rădăcini nu aș putea să nu îi pomenesc și pe ăi bătrâni, patriarhii neamului românesc, cei ar căror mâini au trudit pentru un viitor mai bun, cei ale căror mâini au căutat să aline durerile, să ducă mai departe tradiția și meșteșugul, să crească copiii și nepoții, să aibă grijă de grâne și de casă ca să aibă ce pune în traistă și pe masă, cei care acum sunt un ghimpe-n coastă pentru societate pentru că sunt veriga slabă, pentru că nu ne dau nimic, chiar așa, ce produc oamenii ăștia? Ce au făcut ei până la bătrânețe? Au muncit oare, au crescut cum s-au priceput mai bine generații, au ținut la rânduieli, le-au respectat, au avut credință în Cel de Sus și în ziua de mâine, au dat din ce au învățat mai departe, ce au făcut acești bătrâni încât noi trebuie să le fim recunoscători?

Sigur știți vorba aceea, cine n-are bătrâni, sa-și ia! Și să vă luați, dacă n-aveți, că fără un bătrân prin preajmă e tare greu, e asemeni copacului fără rădăcină: fără putere, deopotrivă, ca un stup fără regină.

Text de Ruxandra Dragomir, publicat în ediția print Fashion Premium Magazine, nr. 10, iarnă 2020.

Citește în continuare Pandemia și ziua în care lumea s-a oprit în loc.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

ANTONIA lansează single-ul ”Dinero” în colaborare cu Yoss Bones

ANTONIA revine cu single-ul ”Dinero”, o piesă latino în engleză și spaniolă, în colaborare…