Demnitatea este accesoriul cel mai de preț al omului. Îi conferă, fără tușe excesive, o seninătate a chipului, o eleganță, transformând în simbol fiecare acțiune a sa. Din această cauză, atunci când e nevoie să ne raportăm la anumite exemple, ne e greu să alegem cele mai veridice imagini ale demnității.
Poate că nu-i un simbol pentru o revistă glossy. Dar este sigur un etalon al autenticității, al demnității și-o mare personalitate contemporană. Nu văd, sincer, pe altcineva care-ar putea descrie mai special, într-o temeinică luptă pentru frumos și calitate, esența valorilor noastre tradiționale. Cele la care mai revenim din când în când, fiind nevoie de-un strop de românesc în orice. Doamnă a cântecului popular, stânca Bucovinei, o Vitoria Lipan ce-ascunde în traista-i de aur virtuți și-un caracter spectaculos, Sofia Vicoveanca este unul dintre cele mai importante simboluri contemporane cu noi. Nu vă speriați! Se încadrează perfect în orice tipar, fiind exemplu pentru orice. Doamnă de legendă, valoare incontestabilă, ea poartă cu mândrie portul popular autentic, cu sute de ani vechime, fără intervenții personale, păstrând din specificitatea zonei sale.
Este actriță de farmec, cu numeroase roluri emblematice în filme de artă românești, preferată de regizori pentru seriozitatea și dramatismul său, jucând în producții premiate și apreciate de marele public, alături de actori colosali. Mai nou, de câțiva ani, uimește, fiind o scriitoare specială. Oricum, Sofia Vicoveanca are toate calitățile pentru a fi numită un ambasador de cinste al țării noastre oriunde în lume. Popularitatea și dragostea de care se bucură din partea publicului român, de toate vârstele, o plasează acolo, în fruntea tuturor clasamentelor.
Dar nu toate acestea te fac să te-nclini în fața imensității sale. Ci faptul că a fost demnă și că impune respect, oriunde ar fi! Cu o carieră de 60 de ani, cu multiple fațete artistice, a purtat România, ca stindard, în toate cântecele-i de aur și-a făcut într-un fel încât să-i fie carte de vizită, în toată lumea. La finalul anilor 80, în plin comunism, Sofia Vicoveanca trecea Prutul, cu mare curaj și timp de trei zile le-a cântat basarabenilor, ca o Mioriță vitregită, despre țară, despre neam, fiind prima artistă care-a unit cele două maluri gemene, prin artă.
Sofia Vicoveanca nu e pentru oricine. Nu e doar subiect de studiu, este inspirație pură, pentru orice categorie. La fel de semeață e și pe coperta revistei, ca simbol al unei eleganțe în atitudine, în carieră, în port și grai, cât și pe-o enciclopedie a frumosului, a umanității. Nu e doar despre muzică populară. E despre România, ea necântând vreodată altceva în afară de înțelepciune neaoșă, pură. Calitatea e definitorie pentru parcursul acesta fulminant. Și e un om special, pe care dacă-l cunoști, îl iubești instant, în ciuda imensității sale artistice.
Am crezut tot timpul că artistul adevărat este cel care trăiește ce cântă, ce face, ce spune sau construiește, dintr-o mirabilă tăcere a firii sale, a genialității oarecum programate, cântând doar ce trăiește și care, pe lângă căldură, imagine, decență, trebuie să spargă bariera percepției! Uite tocmai de asta merită doamna Sofia Vicoveanca statutul de celebritate incontestabilă! A servit drept muză la formarea unui gen, la definirea și păstrarea, pe cât se poate, nealterată a lui, l-a slujit și a pătruns în mentalul colectiv drept unul dintre numele de aur, pentru care trebuie să fim mândri!
Fiecare cultură are o Sofia, iar a noastră e cu atât mai valoroasă cu cât vocea sa se identifică cu un întreg noian de sentimente, de istorii, de regăsiri si frământări, de dragoste și sinceritate. Ba chiar e mai mult, e un trend-setter, un misterios și deschis personaj despre care, sute de ani de-acum înainte, se va scrie… A existat Maria Tănase, pasărea măiastră! Există Sofia Vicoveanca, printre noi, modestă cât munții de înalți, o stâncă, un om, o Românie întreagă!
Citește și Horațiu Mălăiele: ”Din prudență, gândesc puțin, rar și pe ascuns”.
