Păreri de rău și multe semne de întrebare. Vise uitate sau lăsate undeva în pagină, pe-un imaginar câmp al deznădejdii și-al plafonării, al împăcării cu un sine uitat de multă vreme de luptă. Așa arată peisajul tuturor acelor ce uită, pe bune, fără ascunzișuri și pudori ieșite din puțul vetustelor gândiri, să trăiască, să simtă aripa minunată a frumuseților pământești, să creadă și să lupte cu toată ființa pentru un țel, pentru un vis, chiar și pentru o idee mai puțin fericită, dar demnă de atenția și de bucuria lor. Oamenii uită să trăiască, din vremuri fragede.
Mulți nici nu știu ce-nseamnă asta și credeți-mă, viața nu e sinonimă doar cu haine și mâncare, cu familii încropite ad-hoc, fără noime și rațiune, măritișuri sau fetișuri. A trăi fără ascunzișuri înseamnă a face ce și cum vrei, luptându-te cu toate barierele lumii sau cu cele impuse de tine, de propriile tale limite. A trăi onest cu propria ființă înseamnă a vrea, a putea și a dori cu ardoare să treci mai departe. Înseamnă clar a nu avea regrete. Dacă știi cum să fentezi, la figurat, viața, și să-i iei doar esențele, nu vei avea păreri de rău, doar experiențe care te vor căli și te vor face să vezi într-adevăr că totul e o nebuloasă cu parfum efemer de mirare, care nu face altceva decât să-ți grăbească trecerea.

Ne naștem, firește, pe-un drum ce ne conduce ușurel către final. Distanța improprie dintre acesta două puncte firești, e o provocare continuă, pe care nu trebuie să o privești cu îndârjire, ci cu o nonșalanță simplă, care nu poate face decât să aduni laolaltă experiențe și lumini înalte. Știm cu toții că cerul nu pică pentru noi și că lacrimile lui au deseori tendința de-a ne oprin din goană, dar nimic nu stă în calea fericirii noastre. Așa cum o vedem, așa cum ea, fie că e ce avem versus ce ne-am dori, fie că e pur și simplu, un instabil bioritm în care încercăm să viețuim de dragul frumuseții universului.
Nu există nici o prescriere pentru a trăi. De fapt, esența stă în conștientizare. Nu ești perfect, n-ai nici o urmă din ce-ar vrea alții să fii, dar trăiește și bucură-te cât mai ai vreme, de ce însemni. A trăi nu rimează cu desfrâu, rimează cu a fi liber, cu a avea consțiință și rațiune, cu a te arunca în văpăi știind că nu te vei arde, doar te vei frige rău, încât rănile de după te vor face să înțelegi dacă mai merită sau nu să sari. Alunecă pe lângă, cazi, înfruntă orice obstacol și lovește-te cu capul de pargul de sus, ba mai mult, lasă fariseii să te înjure, căci viața e contruită pe neajunsurile celor care, frustrați, uită să-și vadă de propriul drum!
Libertatea e cheia, acel tip de libertate a spriritului, a felului tău de a te vedea pe tine, fără a te opri din a face ceva. Dă bir cu fugiți, iartă și iubește la nesfârșit, mergi pe unde și cu cine-ți place, încearcă și nu uita, nu ei trăiesc prin tine, ci tu, doar tu, poți ajunge să fii cea mai bună variantă a ta, dacă înțelegi că lumea nu-i o enigmă și că centrul ei se află chiar la tine.
Nu-s un puritan. Ba chiar mi-aș permite să spun că m-am deșănțat, în anii mei puțini. Am pândit trecerile altora și le-am furat, am murit și-am înviat în dragoste de multe ori, m-au trădat și i-am iubit din nou, mă mint și mă utilizează ca pe-un bun și-i las, căci lucrul folosit prinde pastișa unor crâncene momente.
Dar tare mi se pare, că din oaza de gândire diafană și antică a lumilor ce-mi imprejmuiesc spiritul, nu răsare șiretlic, ci pierdere. Cu fața acoperită de privirile altora, cu fiecare tresărire vizibilă, imortalizez deplinătatea mea, adăugând, de undeva, umbre, culori, fațete și zâmbete preschimbate în albe treceri. N-as vrea sa pot adulmeca o lume de cuvânt in ochii cerului de primăvara. E trist si zau ca tristetea n-o pot scrie, nici de-as vrea! Așadar, trăiește! E singura ta șansă!
https://www.youtube.com/watch?v=tZyASzmp0xE