Home Movies Ce se întâmplă cu premiile Oscar în 2018?

Ce se întâmplă cu premiile Oscar în 2018?

13 min read

Ok, o să intru direct în pâine, una peste alta a fost destul de monotonă această ediție a premiilor Oscar, fadă oarecum prin faptul că au câștigat în principal cei care aveau cele mai mari șanse după standardele specifice academiei.

Dar, în același timp, ne-au bătut la cap cu diversitatea și sexismul și rasismul, mult mai mult anul acesta, dar se înțelege având în vedere scandalurile de hărțuire sexuală de la Hollywood, care au pornit un val acum cu egalitatea sexelor din această industrie.

Sunt total de acord că femeile ar trebui să aibă aceleași șanse și salarii ca bărbații, 100 %, NICI NU AR TREBUI SĂ EXISTE ACEASTĂ DISCUȚIE DIN START! Dar, nici să o luăm razna acum și să diversificăm DOAR pentru că TREBUIE OBLIGATORIU să avem într-o echipă de 4 persoane – un alb, un negru, o femeie și un amfibian ! Să primească laudele CINE MERITĂ, CINE ARE TALENTUL, nu cine are vagin sau blană sau solzi!

Știți ce e amuzant? Toată nebunia asta cu hărțuirea și diversitatea, iar câștigătorul unui Oscar pentru cel mai bun short de animație a fost Kobe Bryant – acuzat de hărțuire sexuală în 2003 :)) Sau faptul că, deși Rachel Morrison a fost prima femeie EVER nominalizată pentru imagine, sau că Greta Gerwig a fost nominalizată pentru regie și că, întradevăr, s-a simțit diversitatea mai mult la premiile Oscar din 2018, doar 6 femei au plecat acasă cu statuete, dintre care 2 dintre ele la categoriile doar pentru femei. Bravo Hollywood, well done!

Să vorbim un pic de snubs și mă refer la cei absenți de tot, care nu au fost nici măcar nominalizați – aici pentru mine ar fi Andy Serkis – Planeta Maimuțelor 3, James Mcavoy pentru Split, Dafne Keen – fetița din Logan, copilul din The Sacred Deer – incredibilă performanță, Jennifer Lawrence în Mother, Villeuneuve pentru regie – Blade Runner, ca filme absente – Ghost Story, Wind River, chiar și Mother – fără nicio nominalizare, mă mir de Logan că a avut una. Și cea mai mare surpriză – absenta lui Martin Mcdonagh la
regie – Three Billboards Outside Ebbing, Missouri – inacceptabil.

Suprizele plăcute la nominalizări au fost bineînțeles Christopher freaking Nolan, omul ăla merită un Oscar pentru fiecare film făcut. Apropo, Dunkirk a plecat acasă cu 3 Oscaruri – mixaj de sunet, montaj de sunet și editare, meritate. Alte suprize plăcute – un film horror nominalizat, dar inteligent gândit – Get Out –
felicitări Jordan Peele pentru câștig, era să sar din scaun când a câștigat pentru scenariu original – mă bucur pt el, scenariul lui Three Billboards era poate mai merituos, dar bravo, Peele a rupt gura targului cu filmul acestuia de debut.

Au fost câteva surprize plăcute, dar ce caută Boss Baby la cea mai bună animație? Nu numai că a fost cam porcărie, dar unde este Lego Batman!? Hello?? Anyone there?

Apropo de  animații, Coco merita de departe să câștige, nu știu cine s-a gândit că ar fi o idee bună totusi, să cânte un actor din film, Gabriel Garcia Bernal, începutul de la “Remember me” – melodia din film nominalizată pentru cel mai bun cântec – care a și câștigat, DAR a fost cringey/rusinos momentul și la limita de a falsa. Plus că după gusturile mele aș fi ales “This is me” – melodia din The Greatest Showman, mult mai puternică.

Așa hai să vorbim de elefantul din cameră, The Shape of Water a luat premiul cel mare, plus regizor, plus coloană sonoră și production design, la production design/scenografie.. mmm să zicem, la coloana sonoră eu personal votam pentru Three Billboards, superb soundtrack, îl am în playlist-uri, iar la regizor… da nimeni nu zice că Guillermo Del Toro nu merită un Oscar, dar filmul nu m-a dat pe spate.

Three Billboards mi-a plăcut mai mult! Și Dunkirk mi-a plăcut mai mult și Wind River, Ghost Story, Mother, dar dintre nominalizate aș fi ales Three Billboards sau Dunkirk 😀 Actor principal Gary freaking Oldman merită mai multe Oscaruri, merită și pentru Darkest Hour după mine, dar da, la fel ca si DiCaprio, se putea oferi un Oscar mai devreme, mult mai devreme. Frances Mcdormand și Sam Rockwell absolut meritau fără niciun drept de apel sau comentarii, premiile pentru actrita principala, respectiv actor secundar.

Între Allsion Janey, adică mama din I, Tonya și mama din Lady Bird, era greu de decis, dar a avut unul dintre cele mai mișto discursuri Alisson când a câștigat – I did it all by myself! Au fost câteva momente de genul acesta, amuzante – câteva chestii din discursul lui Kimmel, toate actrițele de peste 80 de ani și chiar 90 au fost badass. Nu prea mi-a plăcut de cele două care au venit cu pantofii în mâna, da au fost șmechere și un pic amuzante, dar cam lung discursul și un pic forțate unele glume – nu sunt de acord să fie prezentatoare la anul, nu m-au convins.

Cine a fost foarte tare și nu ar fi o idee rea să prezinte, este tipul din Pakistan, Nanjiani, nominalizat pentru scenariul la The Big Sick, care a tras niște replici geniale și intr-un mod foarte natural/fresh.
Una dintre cele mai mari bucurii a fost pentru mine când regele nominalizarilor fără câștig, Roger Deakins a câștigat pentru cea mai bună imagine – Blade Runner 2049 – lucrând în trecut la filme precum  Shawshank Redemption, Sicario, Skyfall s.a. – 13 nominalizări înainte de câștigul de anul acesta, 13! Leo cine?

Iar cea mai mare dezamăgire a fost că trilogia Planet Of The Apes nu a luat niciun Oscar, 3 filme care au avut niște efecte speciale atât de bune, încât CRED că au existat oameni care au crezut că au fost făcute cu maimuțe reale. Nu zic că Blade Runner nu merita și nu a fost la fel de incredibil dar… APES ON HORSES!
Mi-au plăcut foarte mult colajele făcute ca un tribut pentru filme/ pentru audiențe, mi se înlacrimau ochii la toate. Sunt doar sensibil când vine vorba de filme, voi înțelegeți. Ceea ce nu înțeleg eu totuși este WHERE THE F*****G F*** !? a fost Adam West la secțiunea In Memoriam! Am auzit de snubs dar asta este deja prostie, este o greșeală mai gravă decât cea făcută de tipul ăla cu plicul de anul trecut !

Va rog nu uitați de un SUBSCRIBE pe Youtube, e linkul mai jos catre recenzia în format video – mai detaliată și mai funny (sper eu), pentru că mă ajută enorm dacă vreți să continui să fac recenzii în ambele formate, spuneți-le prietenilor de acest canal, hai să facem și noi o mișcare, accept și femei e ok, puteți să-mi dați subscribe si voi Ș))

Glumesc bineinteles 😀 Vizionare plăcută!

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Movies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

5 spectacole Vanner Collective cu perspective noi, despre noi

Sub semnul „vremurilor interesante”, Vanner Collective ne invită în luna aprilie la oglind…