ViitorPlus, asociația pentru dezvoltare durabilă, strânge semnături pentru a convinge autoritățile centrale și locale să găsească soluția pentru salvarea cascadei Bigăr, simbol național a cărui imagine este prezentă pe pașapoartele românilor. Asociația cere realizarea studiilor preliminare, identificarea propunerilor tehnice și implementarea proiectului, nu doar investigarea cauzelor dezastrului natural.
„Considerăm că reacția publică a autorităților este insuficientă pentru viitorul sustenabil al acestei zone – atât din punct de vedere al naturii, cât mai ales al oamenilor afectați de prăbușirea cascadei Bigăr: dacă atracția principală nu mai prezintă interes, nici restul Parcului nu va mai fi vizitat la fel de mult, localnicii își pot pierde locurile de muncă și micile afaceri, tăierea lemnului devenind din nou mai atractivă!”, mărturisește Teia Ciulacu, președintele asociației ViitorPlus.
ViitorPlus solicită ca demersurile să fie urgentate de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, RNP Romsilva, Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița și invită specialiștii să se implice în găsirea de soluții pentru această zonă.
„Cascada Bigăr se află într-o zonă de protecție integrală, dar asta nu înseamnă că nu se poate interveni. Conform prevederilor legale, OUG 57/2007, alineatul 6f, sunt permise acțiuni în scopul reconstrucției ecologice a ecosistemelor naturale și al reabilitării unor ecosisteme necorespunzătoare sau degradate. Locuri celebre din lume, precum cascada Niagara, au beneficiat de intervenția umană pentru a fi protejate sau restaurate, la fel putem proceda și în privința cascadei Bigăr!”, mai spune Teia Ciulacu.
Asociația a demarat în 2014 singurul proiect de amenajare eco-turistică din zona cascadei Bigăr, prin care a fost construită o pasarelă de acces în siguranță pentru turiști vis-a-vis de cascadă, parapeți de protecție a pietonilor față de mașinile care circulau pe DN57b între parcare și cascadă, panouri de informare și educare, coșuri de gunoi, amenajarea aleilor de acces în Parcul național etc. Proiectul a fost implementat printr-un proces de consultare a instituțiilor pe plan local, atragerea de fonduri din zona privată și monitorizarea unui grup divers de furnizori cu specializări diverse.
Citește în continuare „Adoptă un copac!” invită alergătorii și bicicliștii la „Sport pentru Păduri”.