Mark Stam este un proiect muzical, un vis al unui copil ce își croiește drumul prin realitate spre realizare; în nucleul acestui proiect se ascunde o persoană modestă, mărinimoasă, care dorește binele tuturor, care crede încă în iubirea demodată și încearcă din răsputeri s-o împartă cu toți.

Ce înseamnă muzică pentru tine?
La fel cum organismul are nevoie constant de hrană și apă pentru a-și păstra funcționalitatea și existența, așa și sufletul are nevoie de hrană, însă una total opusă celei materiale, una bogată în emoții, stări și energii. Pe lângă faptul că e o nutriție spirituală, mai este și o terapie, mă ajută să rămân stabil și într-o armonie desăvârșită, psihologic, spiritual și trupesc, într-o lume atât de nebună.
De când faci muzică?
Aventura mea muzicală a început prin clasa a 6-a sau a 7-a, în urmă unei zile de naștere, la care spontan am fost rugat de către tatăl și unchiul meu să cânt ceva. Am ales piesa „De ce plâng chitarele” de O-Zone. Fără experiență, însă dornic de a fi auzit, cu textul piesei în fața mea și cu microfonul cât jumătate din lungimea mâinii mele, m-am descurcat cumva, cred, pentru că în acel moment tatăl meu a văzut ceva în mine. În zilele următoare m-am trezit cu două boxe vechi scoase din garaj și un microfon, tatăl meu le-a pregătit pentru mine, ca să practic această artă, văzând un oarecare potențial neînțeles încă de mine în acel moment. De atunci am și început totul cu mai multă seriozitate…
Care a fost prima scenă pe care ai cântat? Povestește-ne despre experiența aceea.
Prima scenă și cred că cea mai importantă a fost cea din liceu, unde am cântat piesa „De ce plâng chitarele” repetată de zeci de ori sub supravegherea tatălui meu. Țin minte că eram îmbrăcat în costumul meu de dans Latino American ce mi-o rămas de pe vremea când frecventam cu seriozitate dansurile sportive și participam la diverse campionate. Desigur că nu am câștigat, întrucât era ceva nou pentru mine și eram dominat de emoții, dar chiar și așa, fără experiență am câștigat simpatia publicului, ceea ce m-a motivat și mai mult să urmez această cale.
Ce a însemnat pentru tine experiența de la Moldova are talent?
A fost o întorsătură la 180 de grade, fiind mic și neavând nicio idee cum să lupt cu gândurile ce s-au adunat îndată după eșecul obținut, m-am lăsat de muzică pentru un an, învălmășit de o frică de fiecare dată când luam chitara în mână sau încercam să fredonez ceva. Însă treptat, maturizându-mă, am înțeles de fapt că refuzul primit a fost o lecție, poate cea mai importantă din viața mea, am realizat că succesul nu vine din senin sau peste noapte, ci are în spate ani buni de muncă, zile proaste și pline de descurajare, cred că e o metodă de selectare abordată de natură. De atunci am învățat să lupt pentru visurile mele și, mai important, cum să muncesc pentru a ajunge la destinația dorită.
Cine te-a încurajat cel mai mult să îți urmezi visul?
În fază incipientă, eram susținut de colegi, prieteni și de străini care mă ascultau pentru prima dată, însă nu prea aveam susținerea familiei, muzica pentru ei fiind un job instabil, dar nici asta nu m-a oprit. În timp, cu prima piesă, primul videoclip și primul concert, am arătat familiei mele un nou aspect al artei și că de fapt e o lume grațioasă ce venerează frumosul și învață omul să aprecieze și să iubească până și cele mai pocite părți ce le conține ființa omenească și cum să treacă peste, asemeni unui medicament.
Ce te motivează în continuare, acum că visul a devenit realitate?
Visul meu încă nu a devenit realitate, deși recunosc că a început. Concep drumul spre el, în acest moment e în construcție, abia când am nimerit în această „junglă” am înțeles cât e de deasă. Mă motivează destinația, pe care am setat-o ca automat să se miște tot mai departe cu fiecare pas. Încerc să fac parcursul cât mai lung, cât mai inovator și cât mai fenomenal de frumos.
Cât de personală este muzica ta?
Fiecare piesă are în esență o situație prin care am trecut, fie că e despre o persoană sau o emoție ce mi-a schimbat viața radical și care a dus la formarea și dezvoltarea personalității pe care o puteți vedea în prezent. Pe scurt, piesele mele îmi sunt foarte intime, însă mă bucur că pot să împart ceva atât de personal cu fanii mei, recompensa adevărată fiind realizarea faptului că și ei se regăsesc în situațiile și trăirile pe care le cânt.
Ai aceleași trăiri de fiecare dată când interpretezi piesele sau te detașezi?
Din păcate nu, dar din fericire da, dacă ar fi aceleași la un moment dat ar deveni plictisitor, poate de asta poți deveni atât de ușor dependent de prestațiile live, de fiecare dată ești purtat prin stări necunoscute și gânduri neasemuite. Se schimbă modul în care le savurezi și în timp mugurul metamorfozează deschizându-se ca o floare în cea mai proaspătă și frumoasă desfășurare, timpul e divizat dar în același timp trece cu viteza luminii, începi cu adevărat să trăiești fiecare notă din fiecare secundă.
Cât de mult contează reacția și susținerea publicului?
Sunt foarte importante reacția și susținerea în timpul concertului, hai s-o numim energie. Practic despre asta e un concert, schimbul de energii între artiști și public, iar când dintr-o parte energia este stopată, muzica se transformă într-o adunare de sunete neînțelese și fără sens. Practic energia dă viață concertului, îl transformă într-un ritual spiritual și atunci au loc momente unice și legendare.
Care sunt artiștii ale căror influențe le putem regăsi în muzică ta?
Vreau să cred că un pic de Ed Sheeran amestecat cu James Arthur, Michael Jackson, John Mayer, Shawn Mendes și Bruno Mars, pentru că sunt artiștii care i-am ascultat cel mai mult și care fără să vreau m-au educat și motivat în a face ceea ce fac la momentul dat, însă până la urmă cred că părerea cea mai adevărată ar fi cea a fanilor.
Care a fost cea mai mare provocare pentru tine în ultimii ani?
Viața și palma ei grea ce s-a lăsat pe spatele meu fără să-mi dau seama, toate capriciile, provocările și surprizele ei. De atunci multe s-au schimbat și când i-am aflat secretul, care constă în faptul că nu e niciun secret, omul și viitorul lui este definit de ceea ce face în prezent. Muzica, ce dintr-o melodie s-a transformat într-o lume complexă, deși de multe ori și ea e complicată, ascunsă comod în mistere și secret, e o plăcere să o descoperi.
Ce schimbări ai observat la tine de când ai intrat în această industrie?
Am observat că încet, încet, devin ceea ce am dorit mereu să fiu, un om nelimitat precum o carte cu foile-i înfometate de cerneală, dornic de viață și de a-i descoperi adevărata frumusețe. M-am convins în totalitate că totul este posibil până și cele mai nebune idei pot deveni realitate.
Care este sistemul tău de suport că să rămâi ancorat în realitate și concentrat pe scopul tău?
De multe ori drumul spre scop e plin de curbe ascunse și serpentine care așteaptă să derapezi, e normal să derapăm, din când în când să mai cădem la pământ strânși de durere, astfel de momente au ascunse în ele o lecție, o pildă, ele ne întăresc, ne formează. Cel mai important în aceste momente e să nu-ți pierzi credință în sine și să-ți lași inima să-ți fie compas, readucându-te înapoi pe traseu. Încerc mereu să mă motivez, să-mi alint imaginația cu diferite clipe pe care le-aș putea trăi, dacă nu mă voi lăsa bătut acum. Tot frumosul ce mă așteaptă, dar și tot urâtul până la urmă e viață, e ceva normal. Sunt foarte importante și pauzele, în care trebuie să ne trăim viața, să ne reîncărcăm, ca apoi în studio să dăm totul din noi, concepând noi piese, noi istorii, lumi noi.
Citește în continuare INTERVIU | Oltin Dogaru: „Îmi sunt dragi oamenii pe care îi fotografiez, sunt cald și sincer cu ei și asta se reflectă în fotografiile mele.”