„Moda, în sensul în care este ea percepută larg, este o anomalie. În sensul ei profund însă ea este un mijloc de expresie a apartenenței, a integrării sociale sau a refuzului de a ne integra social. Eu activez în zona de refuz al conformării, dintotdeauna.”
Bianca Popp
Cum a început povestea ta și a brandului?
Povestea a început cu o colecție de păpuși care aveau niște garderobe imense de cârpe, cu un cearșaf de damasc care s-a transformat în pantaloni într-o vacanță de vară și cu bunicul meu care a simțit nevoia să recompenseze aceste lucruri învățându-mă să cos la mașină și dăruindu-mi mașina de cusut a stră-străbunicii mele. Povestea brandului a început atunci când, 20 de ani mai târziu, soțul meu de atunci m-a somat să îmi asum că acesta nu este un hobby și m-a trimis la Milano să studiez. Sau poate 5 ani mai devreme, când mi-am deschis primul magazin pe strada Filitti. Nu știu. E greu să îmi dau seama când brandul a devenit o ființă separată. Pentru că și acum, la 35 de ani după ce m-a învățat bunicul să cos la mașină, brandul reflectă viața și preocupările mele, nu spune o poveste diferită de a mea.
Ce te inspiră și te ajută să îți eliberezi creativitatea?
Mă inspiră toate lucrurile la care mă expun și pe care le primesc, fie că sunt probleme personale ale mele sau ale altora, că sunt întâmplări fericite, că sunt conversații, cărți, filme, expoziții, toate lucrurile care ajung la mine, care nu-mi trec neobservate, toate mă inspiră.
Despre eliberarea creativității aș fi râs acum câțiva ani, când brandul nu era business, și nu aș fi înțeles întrebarea. Dar, pe măsură ce businessul crește și se stabilizează, pe măsură ce nu mai are up-and-downs și eu sunt complet și constant focusată pe el, respectiv de când businessul este prioritar în preocupările mele, a devenit tot mai dificil să ajungă lucruri la mine, să mă atingă și să provoace o reacție și încă și mai dificil să ajung eu la mine și să aflu cine și ce sunt și în ce fel viața, a mea și a altora, mă atinge pentru a transforma această întâlnire în expresie creativă. Businessul mă încuie și mă ecranează. Când am nevoie de acces la partea mea creativă trebuie să mă izolez, să îmi permit să plâng și să râd, să îmi permit emoții și hyperemoții, să scormonesc în lucrurile de care m-am ecranat ca să mă ocup de business. Ca să ajung la mine, am nevoie să lipsesc din business.
Care sunt persoanele pe care le admiri și care și-au pus amprenta asupra direcției pe care ai urmat-o?
Foarte mulți oameni și-au pus amprenta asupra direcției mele, dar probabil că primul și cel mai important a fost bunicul, care m-a învățat să cos și să merg cu motocicleta. Apoi au fost mulți profesori, atât de la FJSC, cât și de la Marangoni. A fost Carla Sozzani de la 10corsocomo, de la care am învățat și ce nu voiam să învăț despre un business de fashion. Dar cea mai puternică amprentă asupra direcției și stabilității mele a avut-o și o are Oltin, atât prin ceea ce face, cât și prin felul în care se raportează la ceea ce face, el e eroul meu.
Cum ai descrie identitatea vizuală a brandului?
Arhitectural, minimal, ironic.
Ce îți dorești să transmiți prin creațiile tale?
Mă transmit pe mine. Este un mare act de narcisism. Hainele mele spun ce părere am eu despre lume și viață. Și este o părere care se nuanțează sau chiar care se schimbă, chiar dacă nu fundamental, pe măsură ce trec prin viață și învăț lucruri despre mine și despre ceilalți.
Cum te raportezi la tendințe?
Habar nu am care sunt tendințele sezonului, de obicei mi se confirmă niște lucruri pe la mijlocul sezonului, că așa s-au gândit și alții, deci că simt în continuare pulsul lumii, respectiv sunt în tendințe. Cred că e foarte important să fii sincer în ce faci și, pentru mine, a face fiindcă astea sunt tendințele ar însemna să trișez în fața mea, să neg sensul a ce fac.
Cum ai descrie persoana care îți poartă creațiile, așa cum o percepi tu?
Am mereu surprize în privința celor care mă poartă. La început erau fete care semănau cu mine, răzvrătite, sălbatice, nonșalante, sarcastice. Apoi fetele acelea au devenit soții și mame, dar eu nu. Dar și eu m-am maturizat în felul meu și revoluția mea a devenit mai subtilă, așa că femeile care au început să se regăsească în hainele pe care le fac după 40 de ani au și ele o luptă în ele, dar nu foarte fățișă. Cred că sâmburele a rămas același, dar forma s-a esențializat și că există ceva în comun între fetele care purtau Bianca Popp acum 25 de ani și femeile care poartă acum Bianca Popp. Câteva sunt aceleași, am crescut împreună.
De ce avem nevoie de modă, de artă, de frumusețe în toate formele sale?
Moda, în sensul în care este ea percepută larg, este o anomalie. În sensul ei profund însă ea este un mijloc de expresie a apartenenței, a integrării sociale sau a refuzului de a ne integra social. Eu activez în zona de refuz al conformării, dintotdeauna. Doar în acest sens moda și arta pot fi puse împreună, pentru că ambele sunt expresii ale unor reacții la contemporaneitate și niste reflecții la adresa istoriei. Frumosul este foarte subiectiv, el este dictat de normele timpului (are și frumosul o modă a sa), foarte puțin din ce este considerat frumos astăzi va mai fi văzut ca frumos peste 10 ani și doar timpul decide ce rămâne universal frumos. Gradul de perisabilitate a frumosului în modă este probabil cel mai mare.
Cum resimți această perioadă de criză și cum te adaptezi?
Eu am apreciat timpul pe care l-am primit de la această criză, faptul că mi-am auzit gândurile, că am ajuns la mine. Și, ajungând la mine, mi-am dat seama că m-am schimbat, că nu mai simt nevoia de vâltoare și tumult, că îmi place liniștea, că revoluția cere focus și că adrenalina perpetuă în care trăiam omora nuanțele. Eu și Oltin ne-am luat niște decizii importante în această perioadă de criză, niște decizii de a încerca să prioritizăm viața, nu businessul sau cariera. Să vedem dacă reușim. Dar distanțarea socială cu caracter semi-permanent pare să ni se potrivească.
Ce schimbări crezi că se vor produce în ceea ce privește comportamentul consumatorului de modă din România? Ce crezi că se va întâmpla cu domeniul designului vestimentar după toată această perioadă?
Nu știu, sunt foarte curioasă și eu. La începutul crizei eram convinsă că domeniul nostru va fi foarte afectat și că moda va deveni o frivolitate respinsă de societate sau va deveni o expresie activă a schimbării. Dar pentru asta oamenii ar fi trebuit să fie curioși și atenți la ce se întâmplă și de ce, să fie dispuși să accepte niște adevăruri ascunse sub preș (legate de consumerism și globalizare). Dar nu s-a întâmplat așa. Tot mapamondul își dorește să ne întoarcem la ce era înainte, la aceleași dinamici greșite, la aceleași risipe și la aceleași aroganțe. Această criză ar fi putut declanșa o revoluție. Avea șanse. Dar a fost doar o furtună într-un pahar cu apă. Deci nu cred că acele schimbări la care mă așteptam acum două luni se vor produce. Cred că atât businessurile, cât și clienții vor acorda mai multă valoare shoppingului offline, va deveni o experiență căreia i se acordă atenție, va deveni mai exclusivistă, în timp ce shoppingul online va domina piața. Niște schimbări mici, la care mă aștept, ar fi să ne întoarcem spre comunitate, să consumăm local, să producem mai aproape de casă, să producem mai puțin și mai nișat (și mai scump).
Cum vezi viitorul brandului tău?
Viitorul brandului meu este strict legat de viitorul meu, deocamdată. Peste 20 ani, dacă o să simt să predau frâiele și să nu mai fiu eu designerul și managerul brandului și businessului, de acolo nu mai știu. Dar până atunci, dacă eu am un viitor are și brandul un viitor. Cât timp am ceva de spus, brandul va avea ceva de spus. Cât timp ce am de spus este relevant pentru niște oameni și brandul va fi relevant. Când voi deveni o plicticoasă pe care nu o va mai asculta nimeni va intra și brandul la naftalină.
Citește în continuare INTERVIU | Crina Bulprich | Designeri români între schimbare și permanență.
