Astăzi vă invităm să faceți cunoștință cu Johnny Bica, un om care și-a transformat, nu în puțini ani, pasiunea în meserie – muzica. Pianist de jazz, compozitor și producător, asociat dr. la Universitatea Națională de Muzică din București, departamentul de compoziție, muzică și cultură pop-jazz, am vorbit cu Johnny Bica despre scena de jazz din România, cele mai frumoase experiențe clădite prin muzică și implicarea emoțională pe care o presupune orice proiect reușit.
Cum a pornit drumul tău în muzică și care au fost primele influențe?
Drumul în muzică a pornit de la o vârstă destul de fragedă, la 5 ani, întâlnirea cu această formă de artă fiind inevitabilă deoarece în casă aveam la îndemână o colecție interesantă de discuri (clasică, jazz, rock,), casete și câteva instrumente muzicale, vioară, chitară și mai apoi pian, mama fiind profesoară de vioară, tatăl activând în câteva proiecte rock în calitate de chitarist și compozitor, având și un membru din familie absolvent al Academiei Regale de Muzică din București și fondator al primei orchestre simfonice din Bistrița în anul 1949. Primele influențe au fost, bineînțeles, casetele și vinylurile pe care le aveam în casă cu interpretări de muzică clasică, muzică rock și discurile de jazz ale lui Johnny Răducanu – Confesiuni și Marius Popp, ca mai apoi, peste câțiva ani să iau contactul și cu muzicieni de jazz americani (Duke Ellington, Keith Jarrett, Dewey Redman, Miles Davis, John Coltrane, Pat Metheny, Lyle Mays).
Care este identitatea ta muzicală?
Consider că principalele coordonate în acest sens sunt libertatea și creativitatea. Prin asta înțeleg libertatea de a face alegeri personale în legătură cu ce voi compune sau cânta în timp real, păstrând totuși un echilibru față de canoanele stilistice. Dacă e să vorbim de influențe muzicale, identitatea artistică ia formă prin coagularea mai multora, de la muzica clasică din anii de formare, la jazz-ul mainstream, clasic și contemporan, ajungând la stiluri muzicale actuale, hip-hop, electro, neo-soul, funk-jazz, acid jazz, toate acestea într-un creuzet care evită constrângerile specifice conformismului.
Ce anume din personalitatea ta crezi că te-a condus în această direcție?
Am început studiind formal muzica clasică la pian. Asta implică punerea bazelor tehnice, însușirea interpretativă a diverselor stiluri (preclasic, clasic, romantic, modern) și rigurozitate. Însă, pe parcurs, dorința de a-mi exprima ideile muzicale și de a avea ceva personal de spus în planul materialului sonor, nu doar în cel al redării, interpretării, a devenit din ce în ce mai pregnantă. Astfel că după terminarea licenței la Academia de Muzică din Cluj-Napoca la pian clasic, am schimbat macazul oficial la jazz la Universitatea Națională de Muzică din București unde am urmat studiile de masterat în pian jazz și de doctorat.
Care a fost cea mai frumoasă experiență muzicală de până acum?
Bineînțeles că există mai multe experiențe muzicale inedite, incitante chiar, dar una marcantă pentru mine a fost seara în care pianistul Darius Brubeck, fiul celebrului Dave Brubeck, împreună cu cvartetul său, a concertat într-un club din Cluj-Napoca şi am fost invitat să cânt alături de formaţia lui. Asta se întâmpla în primăvara anului 2010, când eu eram student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi avusesem prilejul de a studia pianul jazz, compoziţie şi istoria jazzului timp de un semestru cu Darius Brubeck. A fost un feeling puternic, cel de a cânta alături de muzicieni de jazz profesionişti. Aș mai adăuga și concertele de pe scena Bucharest Jazz Festival alături de Helen, Bucharest Jazz Orchestra și cel mai recent cu proiectul meu The Real Vibrations de vara trecută.
Cum ai caracteriza scena de jazz din România și unde te regăsești tu?
Aș caracteriza-o în plină dezvoltare, în creștere, cu proiecte de facturi diferite, bine articulate, de la jazz-ul clasic, swing, big-band, până la ipostaze moderne cu influențe de funk, hip-hop, neo-soul, latin, etno, având un public deschis. Personal am avut prilejul de a cânta în proiecte de la ambele capete ale paletei stilistice, ceea ce nu poate decât să mă bucure.
În ce proiecte ești implicat?
Actualmente îmi dezvolt muzica mea în diverse direcții, proiectul live band The Real Vibrations cu care am lansat deja primul album omonim disponibil pe toate platformele majore de streaming, downloading și CD în Librăriile Cărturești, dar și solo, unde pregătesc un nou album de producții proprii, New Horizons intenționez să-l numesc, și un live set, spun eu, cool.
La capitolul colaborări muzicale menționez trupa Mandinga cu care lucrez de câțiva ani în calitate de pianist si aranjor si pe solista de jazz Viorica Pintilie, dar pe parcursul ultimilor ani am avut colaborări în calitate de pianist și cu alte nume atât din industria mainstream, cât și din jazz.
Dar care este proiectul tău de suflet?
Implicare emoțională se manifestă în fiecare proiect, pentru că asta este natura meseriei, odată cu aportul muzical desigur. Sunt atras de proiecte în care cred, care au legătură cu interesele mele muzicale și care îmi oferă o anumită libertate pentru a-mi aduce contribuția creativă, și nu în ultimul rând în care îmi place să cânt. Așadar, apreciez fiecare experiență muzicală din care am ocazia să fac parte.
Însă dacă e să numesc proiectul de suflet, ar fi acela în care transpui 100% din trăirile și ideile tale, iar în acest caz nu rămân decât cele proprii, The Real Vibrations și cel solo Johnny Bica, la care am reușit să filmez două videoclipuri la piesele 5 a.m. și End of July de pe următorul material. Acest lucru nu ar fi posibil fără muzicienii de excepție pe care îi am în jur, cu valori și gusturi similare, care potențează decisiv ideile pe care le am, îmbunătățindu-le cu propriile identități muzicale. Aici mă refer de la producție, sunet și procesul de înregistrare, până la artiști vizuali independenți și la punerea în scenă a produsului.
Ce te motivează în direcția experimentală?
De la jazz până la sfera experimentală este doar un pas, ba chiar se întrepătrund cele două. Dintotdeauna mi-au plăcut lucrurile diferite, ieșite din convențional, iar dacă e să aduc în discuție zona de vestimentație și modă este valabilă aceeași premiză. Încă de la primele recitaluri aveam nevoie de articole vestimentare pentru ținutele de gală, făcute de cele mai multe ori de la zero, la croitor sau modificate, lucru care țin minte că îmi plăcea.
Continuând analogia cu moda, consider că la fel ca haute couture, care dă viitoarele tendințe, de-a lungul istoriei muzicii, muzica improvizată, etichetată ca experimentală în acea paradigmă, ieșită din conformism, a fost cea care a împins constant barierele și orizonturile în dezvoltarea acestei forme de artă.
În aceeași notă pot spune că îmi place să păstrez legătura și cu universul modei și cu oamenii creativi precum designerul Florin Dobre și Sava Ionuț, cu care am desfășurat câteva evenimente și proiecte, precum Gentlemen’s Market unde m-am ocupat de partea muzicală și am filmat videoclipul pentru primul single 5 a.m. de pe viitorul album. Revenind, consider necesară activitatea muzicienilor și în zona improvizată, creativă, spontană, iar pentru mine motivant este spiritul de libertate care mă împinge către această zonă.
Ce urmărești să transmiți prin muzica ta?
Muzicianul contemporan trebuie să absoarbă cât mai multe influențe muzicale, pornind de la marii clasici ai muzicii, dar și numele importante ale secolului al XX-lea, indiferent de stil, care au lăsat o adâncă amprentă în domeniu, ajungând până la sound-ul contemporan. Iar apoi, să facă o sinteză a tuturor acestor elemente și chiar să adauge, oferind publicului propria viziune. Astfel că eu îmi doresc să împărtășesc cu cât mai multă lume propria mea sinteză într-un produs muzical care pe mine mă provoacă și îmi face plăcere mai presus de tot.
Iar o bună parte din magia muzicii de jazz constă în elementul surpriză, spontan, acela că nu știi ce vei cânta mâine și că te bazezi pe energia primită înapoi din sală în acel moment. Această experiență muzicală vreau să o trăiesc împreună cu publicul.
Care este publicul ideal pentru tine? Putem vorbi de o comunitate de public ascultător de jazz în România?
Publicul ideal este acela care își lasă preconcepțiile la intrare și își permite să ia parte în povestea muzicală alături de artist, fără prejudecăți, și care nu se sfiește să ofere înapoi reacții și energie. Cred că vremea publicului nucleu, mai de nișă ca să-i zic așa, a cam apus. Acum observ o uniformizare, oameni de vârste, preocupări și preferințe muzicale diferite, pe lângă cei deja pasionați, se lasă seduși de această muzică fiind dornici să o reasculte. Există, așadar, premizele dezvoltării unui auditoriu pentru muzica improvizată și în rândul pasionaților de alte genuri, clasică, electro, hip-hop. Dar asta se poate cultiva doar în circumstanța în care aceștia să fie expuși în continuare la astfel de concerte, iar proiectele de gen să fie promovate mai cu succes atât în festivaluri și happening-uri urbane (nu doar de jazz), cât și în cluburi.
Ce mare dorință simți că mai ai de îndeplinit când vine vorba de muzică? Poate un eveniment sau o colaborare?
Da, îmi doresc pe viitor să produc un material propriu, format din mai multe colaborări cu muzicieni și soliști/soliste pe care îi cunosc și cărora le apreciez munca, din diferite stiluri. Să împărtășesc muzica pe care o fac și pe scenele de festival din alte orașe din țară.
Ce muzică ascultă un muzician? (pe lângă cea pe care o compune și o cântă, bineînțeles) Care sunt artiștii pe care îi apreciezi în mod deosebit, din țară și străinătate, în acest moment?
Ascult o gamă destul de largă de muzică și nu mă rezum nici pe departe doar la sfera pe care o practic. Indiferent de stil sau gen, apreciez muzicile care conțin acea doză de autenticitate naturalețe, identitate proprie și la care simt intenția de a nu rămâne în tipare doar pentru a avea un oarecare succes. Astfel că pe lângă albume de jazz de diferite stiluri, în librăria mea muzicală se găsesc albume hip-hop/rap, r&b/soul, soulful house, muzică electronică (nu jazz, acid jazz, downtempo, breakbeat) și muzică clasică în special romantică, impresionistă, neo-clasică și post-romantică.
https://www.facebook.com/johnnybicamusic
https://www.instagram.com/johnnybicamusic/
Citește în continuare INTERVIU | Denis Roabeș, The Motans: „Eu mă arăt publicului prin muzica pe care o fac și o cânt”.
