Cate haine, cu indolenta, ai aruncat fara sa-ți pese? Nu striga ele dupa ajutor, asta e sigur, dar n-am nici o indoiala ca ar vorbi multe daca ar putea, si toate ar fi despre tine, cel care le lasi sa piara, fara sa le acorzi importanta. Nu ele te slujesc, nu esti tu stapanul ori buricul pamantului avand toala potrivita. Acum fara pic de gluma, pana si hainele, fie ca vrei sau nu sa crezi, au suflet. N-am luat-o razna, dar povestea asta legata de vestimentatie este definitorie in conturarea unei pareri despre un om. Si aici nu ma refer neaparat la alegerile facute, ci la grija pe care oamenii o acorda felului in care arata.
Poate ca ti se pare ca o camasa, oricum ar fi, sta bine. Uneori, exeperienta arata ca nu-i asa si aceasta trebuie calcata, aranjata si facuta exact cum trebuie sa fie. In fond, noi avem grija sa aratam bine, dar fara sa luam in calcul si hainele. Si-ar mai fi ceva. Motolite, de brand sau nu, bucatile astea de material sunt munca unor maini care care nu dorm, care asudeaza si care-si cstiga, cu truda si declin, o lumina. Si asta nu-i o gluma! Hainele trebuiesc respectate macar din privinta asta. Si nu, nu inghit povestea celor care spun ca aspectul acesta nu conteaza.Dimpotriva, un om neglijent poarta o pereche de blugi cinci zile la rand fara sa-i pese. Un om delasator arunca puloverul transpirat in dulap. Povestea hainelor este de fapt o lectie despre cum suntem noi ca indivizi si despre felul in care ne pretuim pe noi insine. In viata, nu inseamna totul sa ai ce pune pe masa, sa ai casa, masa si fantana, plozi si vreo doua trei masini, ci invers. Viata e o atitudine, e o joaca de-a cum sa fii, de-a cum sa apari.
Egoismul ne-ar zice ca e bine sa tinem doar la oameni, fara sa ne atasam de material. N-as zice ca-i asa – uneori un lucru, poate fi, asa impersonal, mai loial decat orice fiinta care n-are nici ratiune, nici de inteligenta si nici macar un strop de emotie in a vedea ca viata e o continua provocare pe care trebuie sa o luam ca atare, bagand principiile de cal in partile dorsale. E bine sa tinem la haine. Cumva, si ele au suflet si nu doar ca ne fac mai deplini, ne infrumusetează ori impopotoneaza, dar ne dau ceva ce nu multi oameni ne pot oferi – ne confera siguranta, incredere in sine si un strop de apreciere la adresa noastra. Da, hainele trebuie pretuite si tratate cu respect!
Eu unul cred ca hainele sunt o completare a noastra, fara a pica in extreme. E ca o prelungire a vietii in care nu mi-as dori vreodata sa am ori sa fiu mai mult decat pot cuprinde. Sa port povara unor false si atat de imature inchipuiri ale existentei mele. A pica in bufa aceasta este mult mai riscant decat a te plasa in zona modestiei duse la extrem. Nici una, nici cealalta nu transmit ceea ce ar avea sens.
Poate ca n-am luat-o razna prea repede, dar sigur stiu ca nu trebuie sa fim robii nimanui, cu atat mai putin a hainelor, dar acestea de pe urma, daca ne ajung in maini, ne sunt tovarasi de drum si-ar fi pacat sa aruncam cu noroi, sau mai rau, la cosul de gunoi o munca asidua, o frumusete, o idee si-un gest care ne poate face mai umani. Nu e vorba despre carpe neaparat in ce-am scris, este vorba despre intentie si despre felul in care avem grija de ce-i al nostru! Daca nu noi, atunci cine? Nu uitati, hainele au suflet! Nu-l murdăriti!
