Home Editorials Stop cadru Despre caractere, oameni si valori – Episodul 5

Despre caractere, oameni si valori – Episodul 5

11 min read
Ei bine, daca tot am ales sa imi pun pe tapet fagaduintele, sa desfac si sa confirm, aleg sa va spun ca nu e nevoie sa ma cititi. Exista si alternative. Acelea pe care toata lumea le imbratiseaza, luand drept opinie valida, orice dorinta de epatare a mascaricilor de pe micile ecrane. Eu vreau, desi poate ca uneori ma strivesc cu lumina-mi de obscuritate, sa ma-nclin pentru cei adevarati. Nu pentru jucatori stupizi de suprafata. Asadar, eu v-as ruga, daca-mi permiteti, sa ma lasati sa merg mai departe pe drumul cu timpi veridici, fara puncte de vedere, fara interesanti si inteligenti care arunca, zi de zi, fara simt de raspundere si fara asumare, constient, cu idei in care nu cred, dar care dau bine. Si castiga pentru asta.Eu traiesc in Romania, o iubesc, dar asta, sincer, nu imi ocupa tot timpul !
M-as inclina in fata tuturor celor care mai cred ca exista ceva nobil in timp, care nu inchid o placa ce interpreteaza acelasi cantec, fara rasuflare, la infinit, care trag cu disperare de orice vis, constienti fiind, ca undeva, printre amagirile zilnice, se afla, sugrumata de izbanzi, o lume. Una care sa fie asa, cu imprefectiuni, dar care sa se raporteze totusi la ceva. Care sa nu spuna in orice moment ca-i totul o gluma, dar care sa ia fiecare moment crucial ca un joc, de oameni si caractere.Dorindu-mi in schimb sa insufletesc povesti ce la randul lor au povestit mirarii cum se descopera lumea, in toata splendoarea ei, am indraznit. Manat de pasiune si de nevoia de a marca, cu profesionalism, tocmai profesionalismul.
CRISTIAN MUNGIU
 Si daca aceasta rubrica a fost conceputa tocmai pentru a aseza intr-o lumina corecta si coerenta simbolurile, acum as vrea sa ma-nclin simbolurilor. Substantei fine, aluziei, artei formice care reuseste, prin reprezentanti de seama, sa starneasca patimi si trairi, sa uimeasca, sa imbogateasca fara doar si poate, existenta, cu idei si principii.
Vreau astfel sa ma-nclin in fata unui alt simbol, un mohican pe scena filmului romanesc, nascut dintr-o cenusa de sclipire, care nu doar ca a modificat harta genului calitativ european, a si scos din anonimat, dintr-o suficienta meritorie, o tara ce are atat de mult de oferit din punct de vedere cinematografic. Ma-nclin pentru Cristian Mungiu.
Iesean veritabil, cu radacini solide si educatie temeinica, Cristian Mungiu a asezat numele Romaniei intr-un plic. Mai mult ca niciodata, spun ca numele Romaniei, notat cu literele peliculei, intr-un plic castigator pe scena de la Cannes, reprezinta o performanta. In calitate de regizor si scenarist, el a nascut simboluri, a formulat Romania intr-o stare de pelicula, aducand in prim plan, povesti.
Nu e nimic mai minunat decat sa nasti arta din povesti. Ma-nclin lui Cristian Mungiu pentru toata activitatea sa, trecuta si mai ales viitoare, dar in special, pentru creatia “ Dupa dealuri“. Toata treaba cu regia vine la pachet, ambalat frumos, cu un scenariu, pe care, daca ai abilitatea de a-l si crea si regiza ulterior, il poti transforma intr-o capodopera. Pentru capodopera asta ar merita Cristian Mungiu sa primeasca aplauzele si uralele peliculei, ale tarii, ale lumii.
               Povestea transmisa de el, in simboluri, cu stari veritabile, cu fir epic si cu o inteligenta cum rar vezi la artistii imaginilor, merita sa fie exponent pentru filmul romanesc, caruia ii datoram multe, de la pelicule istorice, mai reusite ori mai banale, pana la emotii si epopei. Dar pana la Mungiu, nimeni nu a folosit mai cu rost realitatea, pe care a imbinat-o cu inteligenta, reusind sa faca un film de arta, ce se ridica la statutul de uimire. O uimire ce-a batut pelicula.
Mungiu e marca pentru simbol. Mungiu ne-a aratat ca se poate ca filmul sa bata viata, ca pelicula reuseste sa constranga o poveste dura si ca duritatea in sine a unei povesti poate fi folosita pentru a face arta. De asta e Mungiu bun. De asta merita Mungiu sa fie apreciat si considerat o valoare, fara a ne ascunde in spatele unor eroi trecuti si expirati din cinematografia romaneasca. Pentru film si pentru curajul de a lovi in conceptiile sterile ale romanilor.
 Pentru performantele de la Cannes si, cu siguranta, pentru cele de pe alte mari scene ale lumii, pe care se va striga, alaturi de Romania, cazand cortina minunilor, numele acesta. La fel de simplu si inaltator. Mungiu ! Un regizor adevarat !
OLGA TUDORACHE
 Asadar, azi vreau sa ma-nclin in fata Olgai Tudorache. Nu ma poate contrazice nimeni cand spun ca este una dintre doamnele etalon ale teatrului romanesc. Facand abstractie ca ma incearca un sentiment subiectiv, caci Olga Tudorache provine dintr-un izvor de talent, din Oituz, de acolo de unde se poate spune ca incepe timid, si povestea mea, avand radacini din partea bunicii pe acel taram, spun ca este o institutie de arta. Teatru, film, televiziune, regie. Pe toate le-a facut. Si bine. Iar experienta a investit-o si cu meseria de creator si slefuitor de talente, fiind un dascal devotat.
Spirit boem, temperament ludic, Olga Tudorache si-a ars destinul intru scena. Si a parasit-o. La timp. In glorie. In momentul in care publicul o va pastra vie, ii va continua imaginea cu acel portret de mare doamna. A ales sa fie onesta, sa nu faca nici un timp de abdicare de la prestanta, minunea interpretarii si misterul ce a invaluit-o in permanenta. Olga Tudorache este cel mai natural exemplu de actor pe care l-am savurat. Daca Horatiu Malaele, care e asemenea ei, joaca umorul natural, ea compune rolul din propria traire, fara sa se simta vreo clipa ca interpreteaza.
Mai are oare vreun rost sa scriu? Ea a jucat teatru. A jucat viata si a daruit la randu-i viata. Intru totul. Ma-nclin pentru asta, pentru rol, pentru om, pentru exemplu si pentru final. E lectia ce-a dat-o celui ce a stapanit-o. Da, teatrule, nu poti stapani caractere la infinit. In schimb ele, iata, ca pot sa te domine si la sfarsit pot sa te depaseasca, transformandu-se intr-o piesa in sine.
Probabil ca o decoratie Nihil Sine Deo se adauga intr-o colectie ce se va prafui in ani, ori va fi data uitarii. Cel mai important premiu pentru Olga Tudorache e scena. Care s-a inclinat in fata ei. Un teatru de caractere, un portret de doamna. O viata, domn’le, de artist ! O artista geniala! Urmariti-o în “REGINA MAMA” și vorbim!  
 https://www.youtube.com/watch?v=2ULACzXZ6zca
Load More Related Articles
Load More By Narcis Avadanei
  • OSCAR 2019 – PREDICȚII ȘI EMOȚII

    Lumi de cunoaștere, frământări puse în slujba altora, idei esențiale, viață pusă pe pelicu…
  • Iubirea fără întrebări

    A iubi nu înseamnă nici sacrificiu și nici milă, cu atât mai puțin suferință voită. Povest…
  • VERTICAL

    Mai nou, trendul e pe național. Nu zic că nu-i bine, dar parcă prea dintr-o dată toată lum…
Load More In Stop cadru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Din Dragoste de România – Sofia Vicoveanca!

Demnitatea este accesoriul cel mai de preț al omului. Îi conferă, fără tușe excesive, o se…