Home Editorials De câte ori ai renunțat la mine?

De câte ori ai renunțat la mine?

13 min read

Suntem înconjurați cu toții de oameni, aparent mai aproape ca niciodată. Vezi o poză, dai un like, un click și imaginația începe să zboare. Intri în discuție cu un el sau cu o ea. Îți promite lumi nemaivăzute în doi. Îți promite scânteia ce-ți lipsea până acum. Și, mânat de curiozitate sau de pasiune, uiți de toate. Imaginația începe să îți lucreze, începi să proiectezi asupra celeilalte persoane tot ce ți-a lipsit până acum. Un gând înțepător te readuce brusc la realitate. Alături de tine doarme liniștită mama copiilor tăi, sau tatăl lor. Lumina albastră și palidă a telefonului îi luminează chipul blând, pe care îl știi atât de bine. Te oprești pentru o clipă să-l privești. Și vocea interioară îți spune că ai uitat anii în care „jumătatea ta” ți-a dăruit tot ce ai avut nevoie. Că a fost acolo de fiecare dată când ai avut nevoie de ea.

Dar ești departe acum. Îți imaginezi deja restartul. O nouă iubire, o nouă aventură a vieții. Și parcă vezi, când îi dai vestea, cum te întreabă: „De câte ori ai renunțat la mine?

Facebook, Tinder, Instagram, Twitter, WhatsApp și multe altele, aplicații ce ne țin conectați cu restul lumii. Într-adevăr, nu a fost niciodată mai ușor să cunoști pe cineva. Pe cineva nou. Dar un set de poze și câteva conversații nu înseamnă mai nimic. Timpul petrecut cu celălalt este cheia. Și orice iubire, oricât de mare, trece prin mai multe faze. Iar cea de-a treia etapă, după îndrăgostire și întoarcerea la realitate este rutina. Acesta este stadiul în care te întrebi de ce mai stai, când toate zilele par trase la indigo. Acum este cel mai periculos. Acum ești tentat să ștergi totul și să cauți altceva. Uiți de ce e frumos, în schimb ajungi să fii sâcâit de micile defecte și probleme. Lucrurile care înainte îți plăceau ajung să te enerveze. Simți că nu mai ai aer alături de el… sau de ea. Sfârșitul este aproape și îi simți venirea.

Oamenii au dat uitării adevărul acesta. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu ești răspunzător pentru floarea ta.” – Antoine de Saint Exupery

Și totuși, oamenii uită extrem de ușor. O relație este cu atât mai prețioasă cu cât ai investit mai mult timp în ea. Dar nu orice fel de timp. A sta pe canapea lângă celălalt și a vorbi monosilabic nu înseamnă timp. Timpul de calitate este cel care construiește încrederea, apropierea, conexiunea și spațiul sigur fără de care nicio relație nu poate rezista. Ascultarea activă. Sprijinul pe care îl acorzi partenerului. Un umăr pe care să plângă atunci când are nevoie. Lista e lungă.

De cele mai multe ori însă, anii frumoși devin sclavii orgoliilor și a cuvintelor aruncate la nervi. A avea dreptate ajunge să fie mai important decât a fi fericit. Zecile de momente frumoase se năruie într-o clipă atunci când apare un singur eveniment negativ. Sau mai rău, apare doar iluzia lui, povestea din capul nostru pe care ne-o spunem, indiferent de realitatea concretă. Apare îndoiala, mai întâi neobservată, care apoi se mărește, se transformă în ruptură până ce devine ditamai hăul. Iar odată ce se ajunge în acest punct, e aproape imposibil să se mai repare ceva.

Și astfel, viața ajunge să fie o înșiruire de povești superficiale care se termină cu prima ocazie, la prima furtună mai puternică. Mereu există iluzia alegerii unei alte persoane mai frumoasă, mai bună, mai pe gustul meu. E la un click distanță. Și ea, la fel de deziluzionată și în căutare de ceva mai bun decât a fost.

Paradoxal, există acum mai multă singurătate decât era înainte de apariția rețelelor sociale. Poate tocmai de aceea au luat atâta amploare relațiile la distanță. Comunicarea electronică oferă iluzia apropierii mai mult decât o făceau scrisorile sau emailurile din trecut. Mai mult decât în relațiile tradiționale, cele la distanță au nevoie de încredere absolută în partener. Este adevărat că iubirea nu cunoaște granițe, și acest lucru este mai vizibil ca niciodată.

Poate cel mai important avantaj al relației la distanță este că se creează dorul, anticipația. Momentul în care te revezi cu celălalt după o săptămână sau după o lună are ceva magic. Într-un fel este tocmai acel restart care ține rutina sub control. Mereu ceva proaspăt și nou. Rezistă astfel de relații? Depinde strict de parteneri. De cele mai multe ori însă, distanța reprezintă doar o etapă către uniunea pe cele trei planuri: mental, emoțional și fizic. Mentalul și emoționalul nu sunt suficiente pentru că oamenii simt nevoia apropierii fizice. Este scris în genele noastre, în subconștientul nostru, încă de la naștere. Nu există înlocuitor pentru atingere, mângâiat sau sărut.

Și atunci, cum ne descurcăm în secolul vitezei și al distanțelor? Dragostea nu este niciodată suficientă, este nevoie de muncă pentru relație. Asta e valabil în toate cazurile, fără excepție. Dacă privim relația ca pe o casă, iubirea este liantul, este mortarul care ține pereții în picioare. Dar cărămizile sunt puse de fiecare dintre parteneri. Și asta cere timp, pasiune și dedicare.

Sunt cinci mari etape ale iubirii: îndrăgostirea, întoarcerea la realitate, rutina, reaprinderea scânteii și iubirea matură. Fiecare vine cu provocarea ei specifică, însă cea mai periculoasă este rutina. În acest stadiu micile probleme devin mari, reproșurile nesemnificative devin pietre de moară și trebuie multă înțelegere, iubire și maturitate din partea amândurora pentru a le depăși cu succes. Uneori mai trebuie și un psiholog.

Nu aș vrea să închei fără câteva cuvinte despre căsătorie. Ea este o instituție și nimic altceva. A te căsători nu ar trebui să reprezinte țelul suprem al iubirii. De fapt, nu are nicio legătură cu dragostea și armonia într-o relație. Este un act dat de niște oameni care certifică faptul că sunteți dispuși să împărțiți viața împreună. Atât și nimic altceva. Uniunea din cuplu ar trebui realizată cu ceva timp înainte și la un nivel mult mai profund. Iubirea matură, încrederea, respectul reciproc, fericirea în cuplu, acestea ar trebui să fie obiectivele. Iar ele nu depind nici de distanță, nici de Facebook, nici de cununie. Ele depind doar de parteneri. Iar atunci când există cu adevărat, întrebarea din titlu nu-și mai are rostul.

Load More Related Articles
Load More By Dan Trutia
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

O nu, nu încă un Valentine’s Day!

…Și iată că am intrat în perioada de aur a iubirii. Perioada în care femeile se simt…