Home Arts Sabina Lisievici despre „Arde-mă în versuri”, experiența sa în Hollywood și sfaturile de care ai nevoie când îți urmezi propriul drum

Sabina Lisievici despre „Arde-mă în versuri”, experiența sa în Hollywood și sfaturile de care ai nevoie când îți urmezi propriul drum

12 min read

Suntem întotdeauna entuziasmați când cunoaștem oameni creativi care își transformă visele în realitate cu multă muncă și pasiune, mai ales atunci când știm că reușitele lor au potențialul să vă inspire. Sabina Lisievici este un astfel de artist, care îmbină practicul și ineditul într-un brand de haine și accesorii, a reușit să obțină un rol principal la Hollywood și să își creeze în continuare noi oportunități și urmează să lanseze cel de-al cincilea volum de poezii, „Arde-mă în versuri”.

Scrii poezii, creezi haine și accesorii, joci în filme, putem vorbi cu siguranță despre creativitate și o atracție pentru artă. Ce simți că te definește?

Mă definește tot ceea ce fac legat de creație și artă. Sunt definiția boemiei.

Pentru cei care nu te cunosc, care ar fi rezumatul parcursului tău artistic și profesional până în acest moment?

Scriu de la 8 ani, primul volum l-am publicat sub egida Uniunii Scriitorilor la vârsta de 12 ani, sunt actriță tot de atunci, când am creat și jucat în prima mea piesa de teatru scrisă din versurile colegilor mei de cenaclu, piesă difuzată la un post cunoscut de televiziune. Brandul Sabina Lisievici a fost creat acum trei ani de zile, în plină efervescență creativă, iar anul trecut am jucat în primul meu film în Hollywood. A mai urmat un scurt metraj „Wild sunflower” produs și jucat de mine sub regia lui Jhonathan Heep, un regizor nominalizat la Oscar.

La mine important este să încep. Restul curge.

Cât de important este să îți trăiești viața urmându-ți pasiunea?

Importantă este intensitatea trăirilor mele urmându-mi pasiunile și visele. Cred cu tărie că mai am mult de muncit, mult de arătat lumii și multe trepte de urcat până să ajung să răspund cu adevărat la această întrebare. Sunt un vulcan în plină erupție creativă.

Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit și pe care ai vrea să îl dai mai departe?

„Creează-ți propriul drum” este sfatul pe care mi l-am oferit mie atunci când am realizat că drumurile deja bătute nu mă reprezentau.

„Pe căi aspre spre stele” mă ajută când nu termin munca nici la 2 dimineața după o zi plină de întâlniri și munca de birou și „Fă rai din ce ai”, acest proverb mai mult decât sfat, m-a ajutat când nu aveam cine știe ce în frigider, după ce investisem și ultimul bănuț în visele mele, să creez noi și noi rețete culinare.

Cum ai început să creezi haine și accesorii?

Nu găseam ceea ce îmi doream pe piață, lucruri cool de vârsta mea din piele. Și nu voiam un brand blazat de prin afară, voiam ceva neaoș din al nost’ pământ.

Care sunt elementele distinctive ale creațiilor tale? Ce le face speciale?

Ineditul și faptul că fiece geantă de-a mea este extrem de practică. Nu știu voi, dar eu chiar am nevoie de o geantă rezistentă, în care să-mi încapă dulapul și încă puțin, asta zi de zi.

Iar pentru zilele de festival, borsetele altfel. Nu ca toate celelalte ce le pot găsi pe piață.

Pentru tot ce am descris mai sus www.sabinalisievici.com

Care este stilul vestimentar în care te regăsești? Ce crezi că te reprezintă cel mai bine?

Versatilitatea. Stilul eclectic mă definește cel mai bine. Pot fi elegantă astăzi, dar mâine pot fi și boy-ish, a treia zi bohemian și a patra punk.

Dacă mie îmi place jur că nu îmi pasă ce crede restul lumii.

Când te simți liberă?

Mă simt liberă atunci când creez, când scriu, când dansez goală prin casă, când am telefonul închis și stau în miez de noapte singură pe malul oceanului sau al mării, când meditez și când merg cu o mașină decapotabilă sau cu motorul (mai rare momente, deoarece nu dețin nici motor și nici decapotabilă).

Știm că ai luat parte și la producții cinematografice, în rol principal. Povestește-ne despre experiența ta la Hollywood.

În urma rolului obținut am decis să mă mut pentru o perioadă de 6 luni în West Hollywood ca să urmez cursurile celei mai renumite școli de actorie de acolo, aceeași școală a fost urmată și de nume celebre, cum ar fi Drew Barrymore, Jennifer Aniston, Brad Pitt și alți grei ai industriei.

Cel mai bine m-am simțit on set, unde se vede profesionalismul lor și în serile de joi când ne prezentam scenele pregătite cu 2 zile înainte. Pagini întregi și luni învățate pe brânci și pe repede înainte. Muncă, nu glumă, dar iubesc să joc.

Ai trei variante în Hollywood. Ori ești extrem de talentat și norocos ori ești bunuț și părinții sau familia sunt deja în industrie, ori nu ești nici una, nici alta și atunci nu are rost să îți pierzi vremea. Am găsit similarități și cu industria noastră cinematografică. Norocul nostru e că avem mulți oameni talentați și norocoși. Eu încă îmi aștept norocul la noi, în România mea frumoasă. Abia aștept să prind un rol principal într-un film de la noi. Mi-e dor să joc în limba mea maternă, unde verbul îmi răsună din cap, în inimă și abia apoi pe buze.

Sunt proiecte în care ești implicată și despre care ne poți vorbi acum?

Da! Pe data de 29 mai am luat un trofeu pentru excelență în actorie pe care doresc să îl onorez și de acum înainte. Urmează un nou proiect în Hollywood „Charlie lives; The family’s return”, proiect în care sunt deja trecută în cast pe IMDB și care se află în pre-producție.

La finalul lunii iunie va avea loc lansarea celui de-al cincilea volum, de data aceasta bilingv româno-englez. Cărțile se află deja în mediul online și în librării, sunt ușor de găsit, iar volumul se numește „Arde-mă în versuri”.

Voi avea și o colaborare cu Tshirt Factory, un magazin în cadrul site-ului lor cu tricouri imprimate cu tablourile pictorului expresionist Paul Hitter și alte tricouri imprimate cu coperțile noului meu volum și cu câteva versuri din el.

Ce urmează pentru Sabina Lisievici?

Multă muncă.

Citește în continuare Corina Sucarov, un one-girl-show la „Bravo, ai stil!”.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

INTERVIU | Adi Istrate un overthinker de excepție

Adi Istrate este un artist și compozitor pasionat, pentru care muzica a fost mereu o const…