În luna iunie a anului 2020, The Institute, organizație care promovează industriile creative și inițiativele sociale din România, a dat startul inițiativei Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), în colaborare cu cei de la Lidl România. Programul de responsabilitate socială care are ca scop principal „educarea” adolescenților cu privire la sănătatea mediului înconjurător își dorește să aducă schimbări în tot ceea ce înseamnă utilizarea responsabilă și colectarea selectivă a plasticului.
Platforma ASAP, care merge pe premisa că în bătălia pentru inimi și minți, arma cea mai eficientă este puterea exemplului, reușește prin videoclipuri interactive, animații și numere de stand-up, până la tot felul de piese specifice tematicii interpretate de cei mai cunoscuți și ascultați artiști de la momentul actual, să miște un sentiment de conștientizare și responsabilitate în rândul tuturor tinerilor și nu numai, prin care le transmite că puterea de schimbare stă în mâinile lor. De asemenea, programul reprezintă un îndemn de a cumpăra plastic cât mai puțin posibil sau, cel achiziționat deja, să fie colectat corespunzător sau refolosit într-un mod inteligent, fără ca mediul înconjurător să aibă de suferit.
Așadar, printre mâna de oameni dedicați și artiști care vor să trezească în oameni dorința arzătoare de a le oferi următoarelor generații un trai mai sănătos, mai curat și mai asumat, se alătură și Alina Greavu, cunoscută în online sub pseudonimul Aluziva, care prin cel mai nou videoclip de pe canalul său de YouTube aduce detalii dintre cele mai nebănuite și cuprinzătoare, cu un impact absolut asupra publicului.
Creatoarea de conținut online, cu aproximativ 200.000 de urmăritori pe toate rețelele de socializare și cu un număr considerabil de apariții în diverse emisiuni televizate, la posturi de radio și în podcasturi, ne vorbește deschis despre consumul în mod excesiv al plasticului și, cel mai important, despre nereciclarea lui, fapt care, la momentul actual, reprezintă una dintre cele mai grave probleme ale societății. Alina ne mărturisește istoria mai puțin știută a plasticului și a apariției acestuia, cât și despre PET-uri, un tip de plastic folosit pe scară largă pentru ambalarea alimentară și, totodată, cel mai nesănătos pentru organism, în ciuda faptului că este utilizat zilnic într-o cantitate colosală.
„În fiecare minut, în lume, se vând peste 1.000.000 de PET-uri. Mormanul ar fi mai înalt decât un bloc de cincisprezece etaje. În fiecare zi, sunt folosite 1.300.000.000 de sticle de plastic, care înseamnă cam jumătate din turnul Eiffel. Pe lună, vorbim despre un plastic waste de 40.000.000.000 de sticle. 480.000.000.000 de PET-uri folosite anual!”, este una dintre remarcile impresionante din cadrul clipului realizat de Alina Greavu, în colaborare cu ASAP, potrivit www.greenscene.ro.
Alina, care este legătura dintre tine și Armata Selectării Atente a Plasticului? Cum a început colaborarea?
De-a lungul timpului am susţinut, promovat şi vorbit despre foarte multe iniţiative, proiecte, petiţii, articole de presă şi reportaje legate de ceea ce putem numi probleme de mediu: cum procedăm cu bateriile uzate şi unde mergem să le depunem, ce facem cu medicamentele vechi, care sunt o sursă de poluare toxică. Am vorbit despre defrişările ilegale, gestionarea necorespunzătoare a gunoaielor, prezervarea parcurilor în loc de transformarea acestor spaţii în cartiere rezidenţiale și multe altele. Pentru că sunt o iubitoare de natură şi mai ales de animale şi pentru că mi-am manifestat public interesul faţă de astfel de subiecte, am început să primesc şi mai multe cauze pe mail, de la comunitatea mea, rugându-mă să le public pe conturile mele de Social Media, ca să strângem semnături sau să contribuim la răspândirea anumitor nereguli locale pentru a fi preluate de presă, în speranţa rezolvării lor. Aşa am ajuns în contact şi cu echipa ASAP România, care m-a invitat să susţin cauza limitării poluării cu plastic, a colectării lui selective şi să ajut la popularizarea acestei probleme despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult la nivel global. M-am bucurat enorm să fiu parte din proiect, mai ales că este un subiect care mă preocupă zilnic și încerc să înlocuiesc sau să găsesc soluții sustenabile pentru a reduce folosirea plasticului în viața mea și a familiei mele.
Care sunt schimbările pe care ți le-ai propus și pe care le pui deja în practică pentru a contribui la protecția mediului înconjurător?
În primul rând, am început de câţiva ani să fiu mai atentă la ce fac eu. Aşa cum am spus și mai sus, duc bateriile uzate la hypermarket-urile care au coşuri de colectare speciale. Până acum câţiva ani le aruncam în coşul de gunoi peste cel menajer, asta pentru că nu mă educase nimeni despre cât de periculos este să facem asta. Odată ce am învăţat, am schimbat acest aspect. La fel şi cu medicamentele, pe care le putem duce în farmacii, în loc să le aruncăm la gunoi. Există chiar și legi în această direcţie. Nu se respectă peste tot, dar asta este partea a doua. Eu nu mai cumpăr pungi de plastic, ci le refolosesc pe cele deja cumpărate, mai ales plase de pânză, fac tot posibilul ca să colectez selectiv – cartonul, plasticul şi sticla. Nu mai foloseşte nimeni la noi în casă paie de unică folosinţă, ci avem din metal, bambus şi unele din plastic rezistent, refolosibile. Având trei copii mici, de doi şi patru ani, mi-aş dori să crească şi să aibă parte de un viitor curat şi sănătos, nu de un viitor distopic, cu microplastic în sandwich sau în cafea. În câţiva ani mă voi asigura ca și ei să fie educaţi corespunzător pe tema poluării şi protejării naturii. În rest, îmi încurajez familia, prietenii şi comunitatea din online ori de câte ori am ocazia ca să schimbăm lucruri mici în rutina noastră, care înseamnă mult pentru natură şi viitorul tuturor pe această planetă. Voi continua să susţin şi să promovez cauzele legate de protecţia mediului, să mă implic în astfel de campanii şi, sper eu, la un moment dat să pot face mai mult decât o fac oricum acum.
Armata ASAP, așa cum ne place să le spunem celor din echipă, a acceptat să împărtășească, în exclusivitate, pentru Fashion Premium Magazine, cum a luat viață programul Armata Selectării Atente a Plasticului, dar și ce așteptări au, pe lângă cele de a aduce o schimbare în privința comportamentului societății față de plastic:
„Primul pas in proiect a fost crearea unei comunități care acționează în privința utilizării responsabile și a colectării selective a plasticului, acțiuni pozitive care influențează mai apoi comportamentul întregii societăți. Pentru a promova comportamente responsabile în rândul adolescenților desfășurăm o campanie educațională cu influenceri în care explicăm cât de mult ne afectează plasticul în exces, aruncat la întâmplare, care ajunge să fie peste tot în natură: în apa pe care o bem, în mâncarea noastră, chiar și în corpul nostru.
Odată ce comunitatea a prins contur, a venit natural al doilea pas, și anume intenția de a crea o infrastructură funcțională și unitară de colectare selectivă a deșeurilor în vederea reciclării în școlile din România. Totul a început cu o petiție inițiată alături de comunitatea ASAP, a continuat cu o piesă semnată Subcarpați creată special pentru proiectul nostru și mai apoi cu anunțarea proiectului pilot de colectare a deșeurilor în școlile gimnaziale și în liceele din Sectorul 6 al Capitalei.
Ne dorim o generație care consideră cool comportamentul responsabil față de plastic. Care conștientizează că un gest mic, cum ar fi refuzul unei pungi din plastic de unică folosință sau aruncarea unui PET la coșul de gunoi corect, cel de culoare galbenă, este ceva natural, care vine reflex. Responsabilitatea față de mediu trebuie să devină la fel de cool pentru adolescenți ca cel mai în vogă gadget sau obiect vestimentar.”
Citește în continuare Deliric și Subcarpați, în colaborare cu ASAP România, o dau „plastic” despre plastic.