Home Editorials OSCAR 2019 – PREDICȚII ȘI EMOȚII

OSCAR 2019 – PREDICȚII ȘI EMOȚII

29 min read

Lumi de cunoaștere, frământări puse în slujba altora, idei esențiale, viață pusă pe peliculă și poate că un fel de radiografie romanțată a ceea ce suntem înseamnă filmul, una dintre marile arte ale omenirii, de când a apărut până azi, reușind să transforme societăți, să schimbe concepții, să emoționeze, să creioneze imperii și să relaxeze. Filmul e un fel de punte între ficțiune și adevăr, păstrând zicala că viața îl bate, dar totuși reușind să pună în scenă bătăliile primei într-un mod cum nu prea poți descrie. Deseori, filmele sunt viață și reușesc chiar să o definească pe aceasta.

Există filme bune, există capodopere, diversitate, dar și filme slabe, care nu pot transmite, făcând în așa fel încât plictiseala să te cotropească. Filmul e o întrepătrudere de vieți, de sensibilități și sentimente. Asta dacă-l vezi cu mintea și alegi, cu discernământ, la ce să te uiți. Poate și din această cauză au apărut, acum 91 de ani, premiile Oscar. Mâine noapte, la 3.00, ora României, vor fi decernate celebrele și mult râvnitele decorații, iar anul acesta lupta este strânsă și plină de tot felul de creații, unele lipsite de noimă, altele bine construite, altele emoționante sau capodopere ale cinematografiei. Statueta în sine e un fel de confirmare a valorii, deși s-a depreciat destul de pronunțat în ultimii ani. Oscarul e și el, până la urmă, dominat de subiectivism. 

Despre asta e și articolul meu – subiectivism – dar unul nuanțat, căci nu vin de la seriale marca Netflix și producții siropoase ca să comentez mari creații. Bagajul e destul de mare și-l duc cu grijă, investind mereu în el, fiind un cinefil înrăit, încă din copilărie, primul film mare pe care mi-l amintesc să-l fi văzut, la doi ani jumate fiind „Cel care dansează cu lupii”, cu Kevin Costner. De atunci am făcut săpături în istorie, încă din anii 40, am urmărit mai toate filmele premiate, vânez filmele de artă și văd, de mai bine de 15 ani, toate producțiile nominalizate la Oscaruri și pe cele care, dintr-o mirabilă nedreptate, ratează să intre pe lista scurtă, deși sunt formidabil povestite pe minunata peliculă. Așadar, mai jos, predicții, trăiri și emoții, la cele mai importante categorii, cu doar câteva ore înainte de cea de a 91-a gală a premiilor Oscar!

Filmul anului? Nu e o alegere simplă. Nici măcar casele de pariuri nu o pot defini, cum nici criticii nu pot spune cu exactitate, fiind, cum nu a mai fost de mulți ani, o luptă extrem de strânsă. Pot să zic așa – “BlacKkKlansman” pune în evidență lupta dintre non culori, o nedreaptă palmă dată umanității. Povestea e spusă ciudat, dar coerent, fără epatări, fără ieșiri din decor sau cu acea tușă de complex care să te țină, să te transpună în poveste. E o relatare corectă, fair, despre ceva dur, care din păcate, are în continuare ecouri puternice în societatea americană.
“Black Panther” e un film de box-office, cu super eroi. Nu e nici pe departe cel mai bun film cu super-eroi pe care l-am văzut și cumva mi se pare nedrept să fie aici, pentru alte producții bune pe acest calapod, de-a lungul vremii, care nu au intrat printre nominalizări. “Roma” e altfel. Poate că așa l-aș defini. Deși puțin prea lung, cu multe cadre moarte, te poartă în poveste, cu pașii tăi. Nu intri în pielea nimănui. Te ține și-ți arată o felie de viață onestă, din care ai cu siguranță ce învăța. Alfonso Cuaron reușește o întrepătrundere de simboluri, într-o excelentă sincronizare de trăiri simple, intense. Jocul e bun, relatarea de asemenea, dar, deși acțiunea e lentă, e unul dintre filmele cu adevărat artistice ale acestui an. E favoritul tuturor și are toate șansele să prindă, cumva pe merit, marele trofeu al serii.
“A Star Is Born” este emoționant. Bradley joacă cel mai bine aici, față de toate filmele în care l-am urmărit. Lady Gaga e convingătoare, iar subiectul, deși știut și uzitat în alte trei producții, cu trei mari actrițe, pe parcursul anilor, are aici un alt farmec. Personal, am fost cucerit de jocul celor doi, de chimia dintre ei, chiar dacă regia și produsul finit nu au excelat.
“Vice” e intens, te ține în priză și-l prezintă pe Dick Cheney, vicepreședintele Americii acum ceva ani, într-o nebuloasă de trăiri, obsesii, decizii pe muchie de cuțit. E genul de film cu personaj unic, care strălucește prin puterea adevărului și prin interpretarea fenomenală a lui Bale, de altfel un actor excepțional. Departe însă de marea statuetă! “Bohemian Rhapsody” este despre istoria unei trupe, despre unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Este onest, corect și frumos spus. Poate mult mai bine realizat și gândit decât și-ar fi imaginat mulți. Malek este fermecător în rolul lui Freddie și are ceva din filmele ce spun biografia unui mare nume, dar și originalitate, culoare, efervescență, căldură. Cu siguranță, ar fi ca un omagiu adus marelui Mercury dacă ar câștiga!
“The Favourite” are o distribuție excepțională și un joc actoricesc superb, dar e plictisitor, e anost, alambicat și pe alocuri spune o poveste fără o noimă clară. E genul de film salvat de jocul actoricesc, de perioadă, de costume și scenografie, dar în sine, produsul final este cumva lipsit de strălucire.
“Green Book” e favoritul meu. L-am savurat, cu plăcere, de la început la final. Am plâns, am fost emoționat, intrigat, am râs și m-am bucurat de doi actori excepționali. Scenariul e bine conceput, la fel și replicile și regia și cred că ar merita ca această parte de viață colorată să ia marele premiu, pentru autenticitate, originalitate și felul în care reușește să spună o poveste, fără a epata, fără a crea din alte scopuri, senzația de mare producție, cum e în cazul filmului „ROMA”!

La categoria “rol principal feminin”,  disputa e grea. Există favorite clare, există actrițe care ar merita, după o viață închinată acestei arte, să prindă o statuetă. Firește, mă refer la Glenn Close, “The Wife”. Este elegantă, joacă bine, dar cred că în anii în care a fost nominalizată a avut roluri mai bune. Dar niciodată Oscarul nu e corect, cum nu a fost nici în cazul ei, cu ani în urmă, când ar fi meritat să ia premiul. Rolul scriitoarei care ia, impropriu spus, un Nobel, o include în categoria marilor doamne ale Hollywood-ului, cu demnitatea aferentă. M-aș bucura să câștige, deși lupta e strânsă.

Yalitza Aparicio din “Roma” nu e actriță. Deși Cleo nu trebuie să iasă în evidență, se vede asta. Nu spune rolul, nu-l duce în altă etapă. Nu e convingătoare până la final. Olivia Colman în “The Favourite” interpretează fenomenal, firește. Dar nu e autentică, nu e de acolo, nu mă poartă în lumea pe care o povestește, oricât de bine ar juca. Lady Gaga în “A Star Is Born” e revelația, fără doar și poate. Cântă, interpretează, trăiește, se transformă și ar fi frumos să ia statueta, deși nu ar fi, nici în cazul ei, pe merit.
Cea mai bună actriță este Melissa McCarthy în “Can You Ever Forgive Me?. Istoria scriitoarei falsificatoare Israel o pune pe Melissa pe alt loc în ierarhia artistelor. E credibilă, e alta, este de acolo. E naturală, lucru pe care greu îl poți spune despre celelalte. Este parte din personajul ei și comedia îi iese parcă din rol. Are grimase, trăiri, sentimente și priviri naturale, perfecte. E cu siguranță favorita mea și una dintre cele mai bune interpretări ale ultimilor ani.

Cel mai bun actor în rol secundar e la fel de greu, ca în fiecare an, de ales. Cei cinci -Mahershala Ali, “Green Book”, Adam Driver, “BlacKkKlansman”, Sam Elliott, “A Star Is Born”, Richard E. Grant, “Can You Ever Forgive Me?, Sam Rockwell, “Vice” sunt speciali. Eu aș da premiul lui Mahershala Ali, mult mai meritat acum decât în Moonlight, acum doi ani, când nu era la fel de convingător. În rolul pianistului din Cartea Verde este deplin, curat, plin de subtilități ce stau în firea unui mare actor. Totuși, dacă membrii Academiei nu-i dau distincția, după el vine Richard E Grant care susține de minune rolul Melissei McCarthy în “Can You Ever Forgive Me?”, cu emoție și cu un final demn de o lecție perfectă de teatru, în cazul amândurora.

Actorii principali oferă și ei, în acest an, partituri demne de laudă și interpretări atipice pentru personaje iubite de Hollywood, dar niciodată privite ca mari talente într-ale actoriei. Avem cinci interpretări contrastante, diferite, fiecare capabilă în felul ei să prindă un premiu. Christian Bale în “Vice” e convingător și reușește din nou să facă un rol memorabil, așa cum ne-a obișnuit, de vreo 10 ani încoace. Tranformarea fizică este umitoare, iar rolul său, mare parte aproape 1 la 1 cu originalul, e complex, unic. Bradley Cooper în “A Star Is Born” face rolul cel mai bun în care eu l-am văzut până acum.

Nu-i comentez calitățile regizorale, deși nu stă rău nici la acest capitol, dar e plin de un dramatism coerent, are tremur și un soi de fragilitate, perfect pentru cel pe care-l întruchipează. Willem Dafoe în “At Eternity’s Gate” are putere, dar nu e suficient de convingător pentru marea statuetă. Viggo Mortensen, “Green Book” joacă excepțional, reușind să facă unul dintre cele mai bune roluri ale sale. E persuasiv și construiește, de la zero, un personaj în care nu-l vezi pe el, ci un italian american, care se luptă cu acceptarea și care e de fapt, ca mulți neciopliți de printre noi, un suflet onest și bun. Rami Malek, “Bohemian Rhapsody” va lua statueta. Freddie e în el, e ca el. A lucrat îngrozitor de mult pentru a reuși să-l facă, la finalul filmului, în concertul AIDS, aproape 1 la 1 pe marele solist Queen. Dar dincolo de asta are sclipire în ochi, talent, putere de a te face să-i înțelegi emoțiile. A făcut un Freddie fix așa cum trebuia, fără să epateze, fără să fie sub nivel sau și mai rău, patetic.

Cea mai buna actrita in rol secundar ar fi, pentru mine, Regina King în “If Beale Street Could Talk”. E puternică și demnă și face un rol de susținere excepțional. Chiar dacă toate joacă foarte bine – Marina de Tavira, “Roma”, Amy Adams, “Vice”, Emma Stone, “The Favourite”, Rachel Weisz, “The Favourite” – ultimele nu se ridică la însemnătatea premiului, iar Amy Adams este deja obișnuită cu multe nominalizări în ultimii ani.

Editarea video merge la “Black Panther”, iar imaginea de film la „ROMA”. Cel mai bun regizor e greu de ales, dar totuși, lupta se dă între Alfonso Cuaron, “Roma” și Adam McKay, “Vice”, ambii foarte buni. Personal, deși „Roma” e bun, eu îl prefer pe cel din urmă! Filmul străin este, fără doar și poate, „Roma”, deși povestea despre războiul rece din Polonia este la fel de bine gândită.

La premiul pentru efecte vizuale, lupta e destul de strânsă. Sigur că nu poate fi trecută cu vederea tehnologia, dar cred eu că suprasolicitarea unei producții cu tot felul de elemente false, artificiale, nu face decât să știrbească din impactul și candoarea unui scenariu bine scris. Există desigur și reversul medaliei, în care filme slabe au impresionat prin calitatea intervențiilor. Oricum ar fi, efectele vizuale definesc o lume, definesc viitorul și fac cumva ca această categorie să fie una extrem de importantă.

Cel mai bun cantec este și singurul mare hit dintre ele, o piesă ce va rămâne – “Shallow”, cântat de Lady Gaga și Bradley Cooper.

Cel mai bun machiaj va merge, desigur, către “Vice”, pentru transformarea spectaculoasă a lui Christian Bale și pentru felul în care celelalte personaje au fost realizate, iar cele mai bune costume vor merge către producția “The Favourite” și către  Sandy Powell, care e nominalizată și pentru Mary Poppins Returns și care are deja la activ trei Oscaruri, pentru „Shakespeare îndrăgostit”, „Aviatorul” și „Tânăra Victoria”.

Categoriile mixaj și editare de sunet merg, după umila mea părere de om care are legături vagi și cu acest domeniu, către “Bohemian Rhapsody”, pentru felul în care au fost transformate capodoperele QUEEN, pentru acuratețe și profunzime, pentru actualizare și redefinire, păstrând specificitatea unui anume stil și a unei perioade, deși, la mixaj, se apropie din spate rapid și „A Star is Born”.

Lista de la cel mai bun scenariu original cuprinde cinci partituri scrise complex, cu trăiri și creșteri, cu probleme de viață și de societate, cu reglări de conturi în istorie, veșnica și nedreapta discriminare, precum și cu prezentarea unui personaj emblematic al politicii mondiale contemporane.

Astfel, dintre “The Favourite”, “First Reformed” , “Green Book,”, “Roma”, “Vice”, aș oferi premiul pentru „GREEN BOOK”, povestea muzicianului negru care schimbă percepții într-o lume dominată de superficialitate. Scriitura e bună, fluidă, replicile sunt inteligente, emoția e la ea acasă și te ține focusat pe subiect, așa cum nici una dintre celelalte producții, cu excepția „VICE”, nu reușește. La scenariu adaptat am de departe o plăcere vinovată, despre care v-am scris și mai sus. Este vorba despre un film care te transpune obiectiv într-o poveste plină de înțeles și de morală. Aprigă realizare între cuvinte, replici, umor, sarcasm, interpretare și fel de-a pune în scenă o poveste reală, în așa fel încât să conturezi un personaj complex din istoria literaturii americane, pe numele său Lee Israel, o falsificatoare inspirată de scrisori celebre. Plăcerea aceasta poartă numele “Can You Ever Forgive Me?” și o văd în fruntea clasamentului între celelate producții, de altfel foarte bune – “The Ballad of Buster Scruggs”, “BlacKkKlansman”, “If Beale Street Could Talk”, “A Star Is Born”, prima dintre ele fiind adaptată de celebrii frați Coen.

Premiul pentru coloana sonoră, definitorie în succesul unui film, merge către “Mary Poppins Returns”  și Marc Shaiman, la fel ca si premiul pentru cea mai buna scenografie, fiind unul dintre filmele care ar fi meritat mai multe nominalizări.

Dintre cei cinci nominalizați: Avengers: Infinity War, Christopher Robin, First Man, Ready, Player One, Solo: A Star Wars Story, e dificil de ales, cu atât mai mult cu cât Black Panther, filmul cu supereroi nominalizat și pentru cel mai bun film, nu se află pe listă. Prezic Avengers – Infinity War, cu speranța că în timp, aceste categorii vor căpăta o însemnătate mai mare, pentru că ele sunt cele care dau sens unei producții și o pot transforma în capodoperă.

Așadar, mâine noapte, ne vom bucura de însemnătatea filmului și vom încerca să vedem că acesta nu poate bate viața, dar o poate face mai frumoasă, într-o poveste fără sfârșit. Enjoy the Oscar 2019!

 

Load More Related Articles
  • libertate Narcis Avadanei

    LIBERTATE

    Întotdeauna viața este cu doi pași înaintea noastră. Încercăm să izbutim, ducem lupte apri…
  • draga

    DRAG DE DRAGA NOASTRĂ!

    Teatrul nu este o enigmă. Nu e nici măcar o taină tacită între cel care vede și cel care o…
  • Din Dragoste de România – Sofia Vicoveanca!

    Demnitatea este accesoriul cel mai de preț al omului. Îi conferă, fără tușe excesive, o se…
Load More By Narcis Avadanei
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

LIBERTATE

Întotdeauna viața este cu doi pași înaintea noastră. Încercăm să izbutim, ducem lupte apri…