Home Movies Mădălina Ghenea, rol principal în thriller-ul lui Marcus Adams, „Deep Fear”, alături de Ed Westwick

Mădălina Ghenea, rol principal în thriller-ul lui Marcus Adams, „Deep Fear”, alături de Ed Westwick

5 min read

După apariția surprinzătoare în documentarul „House of Gucci”, Mădălina Ghenea primește rolul principal în thriller-ul regizat de Marcus Adams, în care va juca alături de celebrul Ed Westwick din „Gossip Girl”. Filmările pentru „Deep Fear” vor avea loc în Malta și Indiile Occidentale, începând cu luna ianuarie a anului 2022.

Madalina Ghenea, Ed Westwick. Andre Rau/ Yellow Belly: www.deadline.com.

Marcus Adams, care a regizat și „Long Time Dead”, film ce a avut premiera în 2002, transpune de această dată în imagini thriller-ul „Deep Fear”, cu un scenariu co-scris de Robert Capelli Jr. și Sophia Eptamentis. Povestea se concentrează pe Naomi, personaj interpretat de Mădălina Ghenea, o tânără fermecătoare care pleacă într-o excursie pentru a-și întâlni jumătatea, și anume pe Jackson, personaj jucat de Ed Westwick. Călătoria lui Naomi de la bordul iahtului cu motor de lux, Serenity, ia o întorsătură neașteptat de întunecată, iar toate planurile sunt date peste cap.

Mi-a plăcut acest personaj din momentul în care am citit scenariul. Naomi este o tânără extrem de încrezătoare, vibrantă și realizată – este o onoare să joc un rol principal feminin atât de responsabil și complex. Timp de o lună, la antrenamentul intensiv pentru scufundări dedicat pregătirii rolului meu, m-am distrat foarte mult. Sunt încântată să încep să filmez alături de o echipă atât de talentată”, mărturisește Mădălina Ghenea.

Proiectul regizorului Marcus Adams, „Deep Fear”, va marca unul dintre primele roluri principale pentru Ed Westwick, după ce în 2017 a fost acuzat de viol și agresiune sexuală de către două femei. Actorul a negat acuzațiile, iar procurorii din Los Angeles au renunțat, în cele din urmă, la acuzații, fiind invocată lipsa probelor. La vremea respectivă, Ed a renunțat la multe proiecte cinematografice, printre care „Ordeal by Innocence”, dramă bazată pe cartea scrisă de Agatha Christie, însă a apărut ulterior în producțiile „Enemy Lines” și „Me, You, Madness”.

Personajele răuvoitoare se juxtapun acut cu Naomi și iubitul său, Jackson. Cuplul serios și onorabil îndrăznește să-și trăiască visul de a conduce o afacere de navlosire a iahturilor în Indiile Occidentale Oameni obișnuiți, introduși într-o situație extraordinară, Naomi și Jackson sunt forțați să lupte atât cu personajele răuvoitoare, cât și cu unul dintre cei mai grozavi prădători de vârf ai naturii, creând o luptă care provoacă tensiune și frică la fiecare pas”, spune Marcus Adams.

Sean O’Kelly și Marc Bikindou de la Brilliant Pictures se ocupă de producția filmului „Deep Fear”, în colaborare cu Engelbert Grech și Chris Bongirne de la Halo Pictures. De asemenea, compania Brilliant Pictures se va ocupa și de drepturile de vânzare la nivel mondial a peliculei.

Citește în continuare Taylor Swift a lansat „All Too Well: The Short Film”, scurtmetraj scris și regizat chiar de artistă.

Load More Related Articles
Load More By Robert Muteș
Load More In Movies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

MUST WATCH | 5 filme pe care să le vezi în luna ianuarie la cinema

Pe măsură ce înaintăm în noul an, din ce în ce mai multe titluri își fac apariția pe piața…