Jean-Michel Basquiat ne-a lăsat coroane, dreaduri și o atitudine încrezătoare, dar relaxată, fiind liber de regulile societății sau de judecata altora. Cu moștenirea sa estetică rezonează încă o întreagă generație de tineri care sunt la fel ca el: inteligenți, de clasă mijlocie și care nu vor să aștepte ca mainstreamul să îi descopere. Urmăresc ceea ce își doresc și sunt cine vor să fie, chiar dacă există posibilitatea să eșueze sau să fie ridiculizați.
Puțini oameni aveau dreaduri atunci, dar niciunul dintre ei ca Jean-Michel. Aveau o formă unică, părul îi arăta cumva ca o coroană, coroana fiind un simbol des întâlnit în lucrările sale. Fie că vorbim de dreaduri, de creastă sau de o neglijență intenționată, părul lui Basquiat era o expresie a atitudinii sale cool naturale. Părul său era un statement în acea perioadă și a reușit să stabilească un trend.
Era foarte conștient de imaginea sa și de cum îl priveau oamenii din jur, de percepția altora despre el. Stilul lui Basquiat ieșea în evidență, indiferent dacă era în blazer și pantaloni de culori și texturi diferite, cu cămașă în dungi și cravată aparent discordantă sau o cămașă cu imprimeu și un sacou de piele așezat pe umeri.
Basquiat purtând un costum cu un tricou Adidas sau un costum rafinat cu o cămașă necălcată, cravată îndoită și teneși purtați deja de nenumărate ori este un model pentru felul în care generația tânără actuală abordează moda.
Pe coperta revistei New York Times din 1985, artistul poartă un costum Giorgio Armani, cămașă albă și cravată, se sprijină într-un scaun, cu un picior gol pe podea, celălalt pe un scaun. Combinația costumului cu picioarele goale este tipică pentru modul în care Basquiat și-a definit propria imagine, întotdeauna cu un element neconvențional.
Era probabil cel mai des recunoscut pentru costumele sale Armani pătate de vopsea. „Mi-a plăcut faptul că a ales să poarte Armani. Și mi-a plăcut chiar mai mult că ales să picteze în costumele mele”, spune Giorgio Armani. „Am creat hainele pentru a fi purtate, pentru ca oamenii să trăiască în ele, și cu siguranță el a făcut-o!”
A atras atenția lui Andy Warhol și a lui David Bowie, așa că putem spune că a primit aprobarea de la cei care obținuseră deja acel statut rar de style icon.
Rămâi inspirat și citește în continuare un scurt interviu cu Amir Doboș, unul dintre cei mai apreciați și creativi stiliști de la noi.