Ce pot spune despre Vlad Cheregi? Este un tânăr aspirant, energic, pasionat de modă și vioară, în vârstă de 25 de ani căruia nu îi este frică să își urmărească visele indiferent de obstacole. Curios de mic copil de tot ce înseamnă lumea artistică, Vlad și-a dorit să-și manifeste această curiozitate explorându-și pasiunea pentru desen în cadrul Liceului de Arte din Oradea, locul unde s-a și născut iubirea sa pentru domeniul modei. Dorind să acumuleze și mai multe informații din această arie a urmat cursurile din programul de studii licență cu specializarea în design vestimentar la Facultatea de Arte și Design din Timișoara urmând ca mai apoi să încheie aplicând pentru un master cu aceeași specializare în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Care este punctul de pornire în elaborarea unei noi colecții?
Ca pentru orice alt proiect ce urmează să prindă contur este importantă cercetarea, atât pe subiectul pe care dorești să îl abordezi, cât și asupra factorilor externi ce au o relaționare cu subiectul tău pentru a crea o imagine mai amplă și de efect.
Cum îți alegi temele? Ce te inspiră?
Este greu de explicat, e mai mult un impuls. Pot spune că absolut tot ce mă înconjoară reprezintă o sursă de inspirație. Locurile, clădirile, amintirile, oamenii ce trec pe lângă mine pe stradă, diferite situații sau acțiuni la care sunt martor sau participant. Îmi place să observ de aceea consider că inspirația există pretutindeni, iar noi, artiștii suntem doar niște filtre prin care aceasta se materializează și primește un sens.
Când vine vorba de procesul de creație, urmezi propria inspirație sau ții cont și de tendințele sezonului respectiv?
Este bine să menții un echilibru. Tendințele sunt importante, însă putem să le considerăm ca fiind niște direcții din partea unor oameni cu mult mai multă experiență, dar ție în calitate de designer nu trebuie să îți impună limite. Preferabil ar fi să îți orientezi atenția spre micro-trendurile ce urmează să iasă la suprafață așadar prefer ca nivelul de contribuție să fie 50%-50%.
Diferă modalitatea în care abordezi hainele masculine de cele feminine? Sau preferi o abordare unisex?
În ceea ce privește abordarea din punct de vedere vestimentar a celor două sexe pot spune că îmi place să mixez. Suntem martorii unei inversiuni majore între cele 2 genuri, tranziții de siluete și forme de croi ce în trecut aparțineau doar unei singure categorii. Acum vedem piese masculine inspirate parțial sau chiar total din croiul feminin și vice-versa. Așadar abordarea este influențată mai mult de subiectul discutat și de prezența schimbărilor de gen din aria acestuia.
Care sunt persoanele pe care le admiri și care te-au influențat?
Familia, pentru tot aportul pe care l-a avut până în acest moment, apoi profesorii care de asemenea au investit timp și cunoștințe pentru a mă dezvolta și a fi cine sunt eu în prezent. Dintre artiști cu siguranță i-aș alege pe Klimt, Velazquez, Monet și Delacroix pentru consistența lucrărilor și simțul cromatic.
Care sunt designerii pe care îi urmărești cu precădere și ce îți place la ei?
O alegere dificilă, dar casele de modă care reprezintă pentru mine un reper major sunt Balmain, Dior, Stella McCartney, Anna Kiki și Gucci. Însă nu aș vrea să omit și un brand românesc și anume Seen Users. Ceea ce îmi place la cei menționați anterior este estetica, diversitatea și modul în care „atacă’’ problemele din societatea contemporană.
Dacă ar fi să alegi un brand cu care să lucrezi, care ar fi acesta?
O altă alegere imposibilă de această dată, așadar voi opta pentru Balmain.
Cu ce probleme se confruntă un tânăr designer la început de drum?
Ar fi cam multe de enumerat, însă cele mai problematice sunt cele de natură financiară, obținerea unei vizibilități pentru a-ți asigura un viitor segment pe piață și rezistența psihică pentru că acest domeniu este unul solicitant și trebuie să fii ferm pe poziție de fiecare dată.
Dacă ai avea puterea să faci asta, ce ai schimba în industria modei?
Aș schimba modul în care oamenii percep haina începând cu sporirea atenției asupra procesului de fabricare al acesteia și impactul pe care îl are asupra mediului. Aș mai schimba și mentalitatea de a cataloga oamenii doar după aspectul vestimentar.
Cât de important este pentru tine să contribui la o industrie a modei responsabilă, în special în ceea ce privește selectarea și utilizarea materialelor?
Pentru început contribuția mea într-un domeniu atât de suprasaturat este relativ mică, însă îmi doresc să crească pe parcurs. Utilizarea materialelor ce ajută mediul trebuie să fie un prim target. Un design bine gândit și calitativ sunt puncte cheie pentru dezvoltarea mea profesională pe care intenționez să le perfecționez de la o colecție la alta.
Ce îți propui să faci diferit pentru a continua discuția despre sustenabilitate începută în modă?
Sustenabilitatea are multe direcții și poate fi aplicată în multe moduri. Pentru început mă voi concentra pe un concept ce pune accent pe partea vizuală, mesaje directe și ușor de înțeles pentru a-mi aduce contribuția în educarea publicului cu privire la cât de dăunătoare poate să fie industria modei și ce repercursiuni pot apărea asupra planetei și a oamenilor.
Cum ai descrie persoana care îți poartă creațiile, așa cum o percepi tu?
Energică, conștientă de fiecare acțiune, cu o personalitate puternică, care să se identifice cu haina. O persoană care gândește liber, detașată de canoanele societății și care știe că omul face haina și nu invers.
Cum simți că sunt primite creațiile tale? Care este feedbackul?
Pozitiv, până acum publicul a reacționat așa cum am anticipat, o parte conștienți de mesajul colecției, o parte nu, dar au fost curioși și au întrebat. Nu e un fapt de condamnat, acesta este un prim pas afirmat al societății că a intrat în era sustenabilității. De aceea se și observă o creștere mai sporită în ceea ce privește interesul publicului către această direcție. Sunt mai mult ca sigur că mergem în direcția bună și nu pot decât să mă bucur.
Ce te entuziasmează în prezent și ce mai pregătești?
În prezent sunt focusat să lucrez la cel de-al doilea capitol al colecției „Forget me Not!’’ , o extensie denumită „Opposite Worlds’’ ce va aborda o gamă mai largă de subiecte prezente în societatea contemporană. Restul rămâne o surpriză.
Citește în continuare INTERVIU | Meet the young designers | Halațiu Tudor.