Născută pe meleaguri vrâncene, absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, iar actualmente profesoară de limba și literatura română în orașul său natal, Lăcrămioara ne încântă sufletele cu propriile sale volume lansate încă din anul 2014. De-a lungul timpului, îndrăgita scriitoare a participat în cadrul numeroaselor festivități de premiere, unde i-au fost înmânate premii de excelență pentru succesul obținut în urma operelor publicate inițial în volumele colective, printre care se numără „Suflet nemuritor” și „Ceasuri de mătase”. Așadar, intră lumea magică a literaturii românești și descoperă în rândurile de mai jos ale articolului un interviu de suflet cu Lăcrămioara Teodorescu.
Dacă m-ai pune în postura de a-i face o descriere Lăcrămioarei, aș spune că, pe lângă faptul că este o femeie devotată și un dascăl de excepție, așa cum fiecare elev și-ar dori să întâlnească, este și o poetă desăvârșită, admirată și lăudată de toți vrâncenii de pretutindeni și nu numai, datorită poeziilor sale impresionante prin intermediul cărora transmite emoții aparte și nenumărate stări de melancolie.
Cum v-ați descrie în trei cuvinte?
Cum m-aș descrie în trei cuvinte? E greu, pentru că nu prea îmi place să vorbesc despre mine. Mai curând îi las pe cei din jur să-și exprime o părere vizavi de persoana mea. Dar dacă totuși trebuie… să zicem: ambițioasă, perseverentă, tolerantă.
Trebuie să recunoaștem că ne numărăm printre norocoșii care au răsfoit volumul lansat în 2018, și anume „În sânul clipei”, iar încă din primele rânduri ale operelor dumneavoastră, ne-ați cucerit. Cum ați descoperit pasiunea pentru poezie?
Pasiunea pentru poezie o am de când eram adolescentă. Scriam, dar niciodată nu arătam celor din jur. Îmi era teamă de un eșec. Oamenii sunt selectivi, mulți încearcă mai curând să îți frângă aripile, foarte puțini să te încurajeze. Aripile mele au crescut prin 2011, când am pătruns într-un cenaclu literar. Se numea „Negru pe Alb” și a fost practic cuibul în care am crescut și am învățat să zbor. Am întâlnit aici oameni pasionați de poezie, care m-au încurajat, m-au corectat, m-au învățat să visez și să am încredere în mine.
Ce v-a apropiat cel mai mult de universul literaturii? Și cam de pe la ce vârstă cochetați cu scrisul?
Cu scrisul am cochetat de când mă știu, iar literatura era o lume în care eu mă simțeam acasă. Drept pentru care am urmat Facultatea de Litere, devenind ulterior profesor. Am căutat mereu să văd frumosul în orice lucru, să îl scot eventual de acolo de unde el lipsea. Încă de când eram elevă îmi plăcea literatura, adoram orele de limba română, iar scrisul era unicul mod de a mă exterioriza.
Care este prima carte care v-a făcut să plângeți?
Sunt o fire foarte sensibilă și mă emoționez foarte repede. Plâng de fericirea oamenilor, de necazul lor, de neputința de a rezolva o situație critică. Se spune că lacrimile eliberează și curăță sufletul. Cred că așa este. Mulţi mi-au spus că numele îmi este predestinat. Una dintre cărțile care îmi vin în minte este „Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Tragedia acestei femei m-a impresionat profund. Iubirea este un subiect foarte sensibil pentru mine. Consider că iubirea este sensul vieții noastre și fără ea sufletul nostru ar fi pustiu.
Ați ascuns vreodată în propriile poezii mici indicii sau secrete, despre care doar puțini oameni știu? Și dacă da, împărtășiți-le și cu noi!
Fiecare percepe sensul unei poezii prin prisma a ceea ce trăiește. Nu toate poeziile mele sunt inspirate din propria viață. Am scris uneori văzând ce se întâmplă în jurul meu, mi-am împletit în poeme dorințele, visurile, iubirea și neputința. De obicei sunt foarte transparentă. Nu-mi plac ascunzișurile, de aceea am lăsat la vedere tot ceea ce am transmis.
Câte creații nepublicate sau neterminate aveți, în momentul de față?
În momentul de față am în lucru un nou volum. De fapt, este gata. Sunt la stadiul de corectură. Și deja strâng poezii pentru al cincilea. În octombrie cred ca va fi publicat.
Simțiți că scrisul vă motivează și energizează sau vă epuizează?
Categoric scrisul mă motivează și mă energizează. Este unicul mod în care mă relaxez. În scris îmi descarc sufletul. Mă liniștește foarte mult așezarea pe hârtie a ceea ce simt.
Cum ați concepe viața fără scris?
Nu aș putea trăi fără să scriu. Întotdeauna am scris din suflet, cu suflet și pentru suflet. Vorba cuiva „scrisul este un alt fel de a vorbi, un fel de a vorbi fără să fii întrerupt”. Am scris întotdeauna pentru mine, pentru că am știut că numai așa voi putea ajunge la sufletul celorlalți. Citeam undeva că scrisul este „o aventură”. Mai întâi cochetezi cu el, apoi nu mai poți altfel, devine stăpânul tău.
Ce vă inspiră cel mai mult? Cum vă pregătiți înainte de a vă pune gândurile pe foaie?
Nu mă pregătesc să scriu. Vine pur și simplu. Sunt perioade când versurile curg lin precum apa unui râu limpede și curat, încât uneori mă minunez și eu. Alteori sunt perioade când nu pot așterne nici un cuvânt. Iubirea este tema predilectă a poemelor mele. Pentru mine iubirea este totul. Iubirea de oameni, iubirea de frumos, dar și acea iubire care te mistuie, te secătuiește de vlagă sau cea care îți fărâmă sufletul.
Ce reprezintă frumusețea pentru dumneavoastră?
Pentru mine frumusețea nu a fost niciodată cea fizică. Frumusețea sufletului este cea care face un om special. Întotdeauna am crezut că frumusețea este trecătoare. Însă frumusețea pe care o lăsăm în urma noastră este eternă. Frumusețea sufletului se reflectă asupra chipului precum razele soarelui. Ne înconjoară atâta frumusețe, însă suntem atât de orbi uneori încât o ignorăm. Pacea interioară oferă oamenilor frumusețe, o frumusețe care durează atâta vreme cât sufletul este curat. Și eu am încercat să las în urmă un strop de frumusețe prin versul meu. Mereu am considerat cuvintele puntea prin care sufletele oamenilor sunt legate. Considerând versul meu puntea către inimile voastre nu pot decât să fiu fericită. Mulțumesc pentru oportunitatea oferită de a-mi deschide sufletul încă o dată în fața cititorilor.
Citește în continuare Interviu cu Cristina Almășan: despre vlogging, viață și copilărie.
