Vedeți voi, toata lumea pune accentul pe forma, fondul ramanand o enigna de cele mai multe ori. Nici una dintre extreme nu-i preferabila, dar langa o hainuta, langa lucruri banale, care tin de o anumita rutina si-o normalitate precara, sade bine si cate-un model. Si putina cultura. De ieri sau de azi. Pentru ca dragi prieteni, cultura nu e o exceptie, este o normalitate. Nu sunt neaparat cel mai in masura sa fac asta, dar ma intreb uneori, unde ne sunt modelele?Unde s-au evaporat flacarile ce vor sa arda pentru a darui? Raspunsul e poate mult mai banal decat ne-am astepta cu totii. Sunt tot acolo toate. Intr-un raft de pe care vin si pleaca trairi si mariri, umane si pustii, marete si decente. Un raft pe care e bine sa ne uitam mai des. Iar rubrica STOP CADRU asta face. Se opreste, din cand in cand, pe stări, pe lucruri, pe oameni mareti. Azi e al saselea episod al serialului despre oameni remarcabili ai tarii si ma opresc la doi titani, doua personalitati care nu mai sunt fizic printre noi, dar a caror opera si imagine raman in constiinta colectiva.
ADRIAN PĂUNESCU
Un motiv este de ajuns uneori pentru a te inclina. Toate celelalte, oricat de importante, raman undeva, in tabloul mare, care nu are relevanta in judecata artei. Dar eu vreau ca acum sa ma-nclin omului ce ajunge la desavarsire. Stiu, operei si nu artistului.
Si pentru ca in numele creatiei nu pot exprima decat o singura mirare, suprema si sublima, aleg extrema cealalta. Ma-nclin unui mentor de generatie, unui om cu patos, cu mandrie inteligenta, cu ratiune si rationamente, cu desavarsiri si umbre inerente, cu un portret atat de plin incat tocmai aceasta scriere devine o povara ! O repetabila povara !
Ma-nclin pentru Adrian Paunescu !
A fost un monument uman, cu tresariri, cu indubitabile puteri de a asocia si de a descrie si cu o capacitate formidabila de a versifica imaginea, de a trasa cuvantul in asa fel incat acesta sa se pozitioneze acolo unde ii sta cel mai bine. In vers. Si ce vers !
Adrian Paunescu nu a scris. A construit lumi, a modificat aceasta lume, pe alocuri chinuita, dandu-i un scop. De stai sa citesti, ramai frapat de trairile sale, de indemn si de umanitate, de felul in care a pus pe sevaletul unei societati, idei si ganduri universale, intr-o pleiada ce in continuare se desfasoara desantat.
Pentru Adrian Paunescu ar trebui sa ridicam steagul. Ori sa intonam imnul. Ori sa-i acordam, in unanimitate, un titlu. De poet. Un poet, un maestru in manuirea vorbelor, si a maselor, ce a educat si format o generatie. Generatia in blugi. As spune ca Cenaclul a fost locul in care Paunescu Adrian si-a manifestat pe deplin calitatile, lasand in urma sa, istorii, povesti, repere, modele, muzica si vers.
Iar curajul sau de a pune in cuvant tot ceea ce nu putea cuprinde clipa este un fapt ce-l plaseaza in zona in care ar trebui sa stea toti cei care au zamislit franturi de neam, au oferit oamenilor alternative si au lasat in urma lor o adevarata epopee.
Cu mila si groaza, imi permit sa ma-nclin celui care a inchinat parintilor o ruga eterna, acestei icoane de geniu pentru care nu a contat nimic mai mult decat a face si a impune o cultura. Una reala, pentru fiecare simtamant, pentru fiecare gand. A demonstrat ca lumina din umbra se poate naste. Fiecare aparitie a sa cutremura. Ma-nclin pentru felul in care a recitat, pentru emotie si acea stare de cufundare cu poezia, ce se instaura atunci cand rostea minuni.
Despre Adrian Paunescu s-a scris mult. Cu o fraza mai mult a scris si el. Si poate ca asta il descrie mai curat decat as face-o eu vreodata. Singura-mi voire, in acest haos moderat, in acest ritm de contrasens este aceia de a constientiza si de a ne simti onorati ca am fost contemporanii unei legende.
O legenda a literaturii romanesti, a culturii romanesti, a umanitatii. Un om cu bune si rele, un erou, un bolnav frumos de neam, de arta. Lumina sa nu s-a ingropat ! Lumina sa e printr-o carte, e printr-un suflet, e intr-o Romanie!
OCTAVIAN PALER
Un fragment dintr-o lume de aur poate fi infaptuit, intr-un decalog al timpului universal, doar de cei alesi. Desi nu am nici un drept, ma-nclin astazi imaginii perfecte a unui intelectual ce a trecut de bariera atitudinii de lemn. Un intelectual uman. Octavian Paler.
Ma-nclin omului-spirit, care a incercat sa uimeasca prin simplitatea ce o denota fiecare cuvant nascut din eterna, si fara doar si poate, fascinanta sa magie de a spune, de a gandi si de a asterne. Octavian Paler a asternut cuvintele.
Nu pe foi, ori in carti, predestinandu-le astfel o soarta efemera. Ci intr-un spectacol al mastilor, al oamenilor, pe care i-a iubit si deopotriva, a incercat sa-i indrepte, creionandu-le slabiciunile, amagirile si valorile.
Despre Octavian Paler se poate spune ca a fost un intelectual. A carui mirari sunt de o fascinatie perpetua, cu o profunda calitate descriptiva, aceea de a picta viziuni. De a darui alternative si de a trasa involuntar, traiectoria prin care inima, mintea si fapta se ingemaneaza intr-un singular simt.
Mă-nclin omului polivalent, ce reusea sa formuleze adevaruri despre o viața pe care nu a trait-o, dar pe care a simtit ca este musai sa o daruiasca celor ce il citesc, il percep, il transmit. Era o institutie a literelor, dandu-le acestora sens fara ca sensul in sine sa poata fi descris de catre ele.
Paler a notat viata , cu simt de raspundere si cu o luciditate ce provenea dintr-o uimitoare, si totusi atat de singuratica dorinta de expasiune, de modificare, de esentializare. Pentru implementarea intelepciunii, pentru umanizarea efectiva a intelectualului si pentru morala el merita toata aprecierea!
Desi morala e virtutea tremurului, Paler si-a camuflat virtutile si angoasele in ceea ce ne-a ramas la arhive. O sama de cuvinte, de noime ce servesc drept cult pentru cultivarea unui spirit liber, amplu.
Octavian Paler a fost o sclipire. De geniu. Si daca e mult prea mult sa-l asezam pe piedestal, e mai bine sa confirmam ceea ce a criptat in vorbele-i ce transced orice viziune, orice uimire. Octavian Paler este actual si prezent, intr-o procesiune a arlechinilor, ce se desfasoara fara timiditate pe tapet, iar printre ei, cu talc si nuante, releva adevarul.
Pentru adevarul sau si pentru toata povestea numita intelepciune eu ma-nclin, cu simpla-mi mirare, celui mai puternic moralist al culturii romanesti, care a imbracat cuvantul cu simtire, redandu-i locul in arta. In arta ce ar trebui sa ii cladeasca un muzeu al valorilor. „ Lumea lui Paler”. O lume de pe un peron. O lume in fata careia suntem mici si care, in economia precara a Romaniei, nu se poate numi altfel. Sublim. Octavian Paler !
