Colorata, maine-i gata!

Ne place rau de tot sa ne tragem in poze, fara sa avem discernamant si-un pic de luciditatea in a vedea mai clar ca cea mai buna definiție despre noi nu-i relevata de o bucata de hartie, nici de mana de megapixeli colorati de pe Facebook, ci doar de ceea ce impregnam inauntru. N-am nimic cu pozele, fireste, dar totul a devenit o haituiala dupa a prinde cat mai multe si mai nesemnificative glorii trecatoare. N-am nici cea mai vaga intentie de a ma pune contra curentului sau de a fi eu iesit din randul vertebratelor modiste, dar ma simt folosit de felul in care lumea-i perceputa din imagini seci, fara suflet si fara pic de creativitate in ele.Pe principiul vetust de poza cu maimuta, aruncam in eter, fara sa ne pese, tot felul de ipostaze si ne plangem apoi ca ne-am expus, ca sufletul e cel care conteaza si ca aceasta carcasa neparolista e doar asa, de amorul artei, pentru a reusi sa impuna si ea niste standarde in ceea ce priveste imaginea.
Aici e de fapt dilema. Ce imagine ne proiectam despre noi? Mult prea vanitosi, ne incadram in precepte inutile si ajungem de cele mai multe ori sa credem o imagine, mai mult decat am putea crede sau iubi un suflet. E un fel de selfie si povestea asta legata de noi – in cateva secunde trec toate frivolitatile si ramanem goi, doar noi cu noi, intr-o poza in care nimic nu e la fel cu realitatea.
E cool sa facem poze, e spectaculos sa putem pastra momente de aur pentru candva, dar asta nu inseamna ca toata placerea e acolo si ca trebuie sa stirbim din bucuria unor senzatii doar pentru ca-i tare fain sa primim like-uri si sa ne vada x și y, ca pe-o marfa de schimb, intr-o lume a consumerismului tacit acceptat. Si stii de ce-ti spun asta?
Pentru ca te pierzi in lucruri mici, pentru ca marile sperante ale lumii nu vin din instantanee, iar fericirea afisata intr-un zambet tamp si stingher, e departe de cea pe care ti-o doresti sau o simti.
Se spune ca in simplitate e cheia tuturor reusitelor. N-aș indrazni sa contrazic prea tare un principiu vechi de cand pamantul si-as incerca pe cat se poate sa traiesc mai mult luminile oamenilor dragi, sa le vad chipurile pe bune, nu sa le prind in poze. As vrea sa ma bucur mai mult de ce-mi poate oferi un concert sau o piesa de teatru, decat sa transpir incercand sa prind momente de aur din cele mai bune cadre, pentru a le impartasi si cu altii pe Youtube.
Eu unul cred ca fericirea simpla nu se gaseste in banalitate, nicidecum. Nu-i sinonima! Cred ca cele mai frumoase si mai depline momente ale vietii se impregneaza pe ritmul gandurilor noastre si in felul in care evoluam si ne descatusam.
Desi indeajuns de intelept, dar totusi atat de lipsit de certitudini, eu unul ma vreau cum sunt, fara poze de dimineata-n seara, si sunt asa cum mi-am dorit si cum intreaga emisfera ar trebui sa se redefineasca. Cu bilet doar dus, intr-un tren personal, cu vagoane de Orient Express si scaune goale, cu jaluzele detasabile, fara aer conditionat si cu un serviciu de room service de cea mai inalta clasa. Restul poate fi tacere. Doar muzica e in surdina si in permanenta, de acum incolo, biletul meu e dublu.
Diferit poti deveni si prin atitudinea ta corecta si coerenta, care deseori, nu intra in concordanta cu valorile ridicole, cliseele si prejudecatile pe care anumiti insi le arunca pe tapetul cerului cuprins de zmeele luminilor umane. Imaginea aceasta ma urmareste. Zmeele alearga, ochiul le cauta, privirea le dezmiarda si vantul le doboara in infinit.
Suntem un produs complet al felului in care gandim și pe care alegem sa-l prezentam si altora. Eu nu cred in prima impresie si mi se pare ca uneori ne uratim singuri, facandu-ne si chipul si suflet doldora de o invidie de aia indescifrabila. Fa-mi o poza! Colorata, maine-i gata!