Home LifeStyle Când ți-ai ucis speranța…

Când ți-ai ucis speranța…

8 min read

M-am întrebat de multe ori cum de oamenii sunt asemenea victime ale așteptării. Parcă ne-am născut pentru a aștepta. Așteptăm salariul, weekendul, concediul, iubirea vieții, fericirea… Când suntem copii așteptăm să devenim adulți. Iar când suntem adulți ne dăm seama cât de prostuți am fost să devalorizăm perioada copilăriei. Ajunși la vârsta a treia, cei mai mulți așteaptă să-și încheie existența. Și viața noastră ajunge să fie un șir nesfârșit de așteptare… și așteptări.

Dar așteptarea nu vine niciodată singură, ea este însoțită de prietena ei, speranța. Speranța, așa cum se povestește în mitologia greacă, fiind ultima rămasă atunci când s-a deschis cutia Pandorei, sursa tututor relelor. Luăm Speranța, o ținem strâns în mână, o strângem la piept și ne canalizăm toată energia către ea… pentru că așteptarea presupune speranță. Speranța ca așteptarea să merite și ca lucrurile să iasă așa cum ne dorim noi.

Aștepți ca el să se schimbe, să fie mai atent cu tine. Speri ca el să se schimbe și să fie mai atent cu tine. Aștepți poate să te ceară în căsătorie și nu încetezi să speri lucrul acesta. Suferi și îți pui întrebări. Dar ce se întâmplă cu tine acum? Între momentul în care te gândești la toate acestea și viitorul, poate îndepărtat, în care gândul tău devine realitate… sau poate că nu devine.

Nu cumva, tot așteptând și sperând, pierzi bucuria momentului prezent? Când el îți aduce un buchet de flori, primul tău gând care este? ”Mulțumesc că te-ai gândit la mine sau… OK, mi-ai adus flori, ce urmează? Suntem de atâta timp împreună, ar trebui să faci un pas mai mult, nu crezi? Te mai poți bucura în astfel de condiții?”

Așteptarea și speranța te erodează emoțional și spiritual, pentru că mereu te raportezi la un moment viitor, idealizat. Dar acel moment există doar în mintea și în imaginația ta. Este o dorință și nimic mai mult. Iar subconștientul reacționează la dorințe în cel mai perfid mod. Ce înseamnă o dorință? Ceva ce nu ai încă. Dar asta e o subtilitate prea complexă așa încât mesajul integrat este că nu ai încă. Și mintea rămâne cu acest program pe care îl rulează la nesfârșit. Mai mult, face tot ce poate să fie realitate.

Hai să ne imaginăm acum că ți-ai omorât speranța. Fără ea, nici așteptarea nu poate exista, pentru că sunt atât de strâns interconectate. Ce mai rămâne? Prezentul, asta rămâne. Rămân clipele pe care le trăiești acum, care îți sunt accesibile imediat. Rămân bucuriile aparent mici, dar pe care dacă le vei privi peste un timp, vei constata că nu au fost deloc mici. Rămâne viața, pentru că viața nu se desfășoară nici în trecut și nici în viitor. Este de ajuns să întinzi acum mâna, să iei acel buchet de flori, să îi lași parfumul să îți invadeze ființa și să te bucuri că el s-a gândit să îți facă o bucurie, acum. Nu peste o lună, două, un an. Acum există iubirea voastră. Acum sunteți împreună. Iar bucurându-vă de acum, aveți acces și la acel viitor pe care ți-l dorești împreună cu el.

Să nu mă înțelegi greșit, nu este rău să ai dorințe. Este absolut normal și uman. Ceea ce vrei pune în mișcare energia și poate muta munți întregi. Problema este atunci când acel viitor este singura prisma prin care vezi prezentul, ceea ce îți fură toată bucuria la care ai putea avea acces imediat și pentru care nu trebuie să aștepți cu anii.

Ucide-ți speranțele. Transformă-le în realități prin modul în care trăiești acum, în prezent. Astfel nu vei mai aștepta niciodată momentul în care să fii fericită. Poți să fii acum toate acestea. Cu condiția să te fi săturat să tot aștepți.

Mai multe articole scrise de către Dan puteți citi pe dan.truzzia.com.

Load More Related Articles
Load More By Dan Trutia
Load More In LifeStyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

O nu, nu încă un Valentine’s Day!

…Și iată că am intrat în perioada de aur a iubirii. Perioada în care femeile se simt…