Nemarginiri si multe contradictii exista pe lume. Sincer, mi-ar fi greu sa traiesc intr-o bula perfecta, dar sa ma credeti pe cuvant ca uneori mi se pare mult prea fabricat totul in jur incat m-apuca o spaima de-mi vine sa-mi pun picioarele in functiune si sa o iau rapid la sanatoasa, departe de expiratele principii ale unei oranduiri bazate pe neghiobi, pe simplisti si pe toti care nu vad dincolo de suprafata plana a unor impresii puerile.
Ma apuca jalea cand vad ca performantele, ca luminile indiscutabile sunt terfelite si aruncate la gunoi, ca pe-o coaja de ceva nesemnificativ, doar pentru ca au avut impertinenta de a face arta pe bune, fara mismasuri, fara trocuri, compromisuri, cu riscul imperios necesar si asumat, al unei nedreptati – cea de a nu fi neaparat in liga celor mai iubiti si adulati. Ce stiu sigur e faptul ca uneori arta, impreuna cu artistii ei, poate transforma vieti. Eu scriu. Si o fac jucandu-ma fiind aproape sigur ca uneori pariu-mi va fi fara izbanda.
Iar dintre toate mirarile spiritului, aleg sa indreptatesc cuvintele, acordandu-le insemnatatea cuvenita. Cuvantul, impachetat intre jocurile uimirii, marturiseste. Azi o va face despre teatru, in al saptelea episod in care vorbim despre numele emblematice ale tarii. Teatrul este universul unor caractere ce aleg sa-si puna pe scanduri umanizarea, pustiul complet si tacerea. Teatrul nu aduce la iveala noi emisfere, ci zugraveste, in inspiratii si rostite enigme, viata complexa. Si tot teatrul ne daruieste mesteri. Mesteri de oameni, cu lumini si umbre.
Iar Romania a avut, are și cu speranta la purtator, speram ca va avea, actori de geniu si oameni pentru care aceasta profesie nu e doar una la care sa faci in fiecare dimimeata pontajul – e o descoperire continua, o provocare, o minune! Printre ei, doi contemporani, eroi ai timpului! Imenși … Mariana Mihut si Victor Rebengiuc!
MARIANA MIHUT
Nu stiu voi, dar eu tot ce-am vizionat cu aceasta mana de lut basarabean, inspirat „trantit” de Lucian Pintilie pe marea scena a teatrului romanesc, a fost sublim. Fireste ca nu mi-s critic si-s poate, desi uneori ma indoiesc si de asta, subiectiv, dar naturaletea, fragilitatea, puterea și credibilitatea Marianei Mihut te naucesc. E dama de companie buna si bunica senila, si rege falnic si fata batrana, criminala si doica, petitoare si sotie, și poate, in toate aceste ipostaze, sa-si pastreze stilul, sa nu epateze, sa te transpuna in rol, sa te tina in priza, sa faca si sa desfaca mintea in asa fel incat, la final, sa iesi din sala cu sentimentul ca ai fost parte din suferinta, din tragedie, din jocul atat de credibil al unei artiste care a dat cu imprumut, fara dobanzi si alte cereri pecuniare, intregul sau suflet!
Mariana Mihut te face sa intelegi teatrul. Figura sa ar trebui studiata si da, este cu adevarat cea mai puternica forta a teatrului romanesc contemporan, care inca joaca, fiind recent premiata la UNITER pentru intreaga activitate din arta romaneasca. Cei mai mari regizori romani i-au creionat profilul artistic si-au stiut cum sa o puna in evidenta. E genul acela de actor care nu impune trairism, ci-l face in asa fel incat te indoiesti singur de ce este natural si real si ce nu. Avand sute de piese de teatru, filme și momente in televiziune, cu o cariera de aproape 50 de ani, Mariana Mihut n-a epatat niciodata.
Mi-ar fi placut, sa stiti, s-o vad pe marile scene ale Londrei sau ale Parisului, pentru ca are calitati suficiente incat sa acapareze o intreaga audienta doar cu trei-patru replici, pe care nu le forteaza, ci le traieste. Asta-mi place mie, un simplu tanar amator de teatru, la Mariana Mihut – asumarea, implicarea, devotamentul, sufletul aruncat ca o carpa plina de sangele creatiei pe scandurile triste ale unui teatru mut caruia ii da replicile cele mai potrivite.
Pentru toate acestea si pentru multe altele, ma-nclin ei si cred ca dincolo de un portret, trebuie sa stiti ca Mariana Mihut, o doamna rasata, este un om al timpului prezent, un simbol al artei si-o putere pe care trebuie sa o urmariti la teatru! Chiar trebuie! Si nu spun asta pentru a convinge, din cine stie ce scopuri, ci pentru simplul fapt ca poti trai o revelatie sau de ce nu, poti descoperi, daca nu stiai asta pana acum, cea mai mare actrita a Romaniei – o legenda – care joaca de-ti suna apa in cap!
VICTOR REBENGIUC
Lord. Exigent, dur și fara scrupule in construirea mastilor sale artistice. Real, palpabil, alunecos si lucid atunci cand are transmis ceva. Poate unul dintre acei mesteri prea constiinciosi cu sine si cu propria lumina! Da, Victor Rebengiuc este unul dintre actorii care te lasa in expectativa atunci cand il urmaresti, ridicandu-ti mult prea multe semne de intrebare!
Pentru mine, „Legenda Marelui Inchizitor” ori „Moartea unui comis voiajor” sunt doua din piesele care l-au definit si care mi-au trezit sentimente intense, nu doar pentru subiect sau interpretare, ci pentru felul in care intelectualul Rebengiuc le-a pus in lumina lumii.
Rolurile memorabile din filme precum “Cel mai iubit dintre pamanteni”, „Balanta”, „Padurea spanzuratilor”, „Morometii”, „Padureanca”, „De ce trag clopotele, Mitica?”, „Stefan Luchian” sau „Medalia de onoare” ar fi o marturie prea mica, o fituica nesemnificativa din cariera sa, ce aduna peste 120 de producții pe marele și micul ecran, precum si o multitudine de roluri in teatru, toate incununate de aprecieri avizate.
Pe-o scena a trait. Si inca o face, demn si inalt, cu aceeasi vitalitate si exuberanta ca atunci cand se plimba dintr-un colt al scenei in altul al vietii, incercand sa cucereasca definitiv profesia, taina. Unei taine surprinse la timp, unui mister, luciditatii, unui nemuritor mester de profil, ganduri si caractere ma-nclin.
Cucerind infrangerile, inlaturand victoriile, Victor Rebengiuc si-a construit un mit. Vandabil, real, demn de mentionat in atlasul marilor personalitati ale tarisoarei noastre. Mergand pe sistemul de multi “modisti, putini artisti”, maestrul s-a impus cu multiple fatete.
A calatorit prin viata numai la clasa intai, adulmecand succesul fermecand cu iscusinta publicul. Voiajului sau maiestuos a poposit pe-atat si atat de multe ganduri, si trairi incat aeronava a ajuns invincibila. Un voiaj ce e neintrerupt si care are imensa, covarsitoarea onoare de a determina spectatorul sa mearga intr-un teatru, fara sa se gandeasca la piesa, la rol, la interpreti, la text. Doar pentru a trai satisfactia ca ai vizionat un mare actor contemporan! Abil, sofisticat si elevat, Victor Rebengiuc e un mohican … Unul dintre ultimii … ( si aici vin multe puncte de suspensie )
P.S! Cei doi fauritori ai scenei sunt casatoriti de 52 de ani. Traiesc demn, o viata de legenda, simpla si discreta, asa cum e de fapt si caracterul lor – puternic, ametitor, impunator si rezervat! Si parca si teatrul ii traieste, plasandu-le imaginea in arhiva aceea de aur a simbolurilor autohtone. Fie ca place asta sau nu! Chiar daca s-au intalnit pe scena de nenumarate ori, cel mai recent spectacol al lor – UMBRE – va avea premiera la inceputul lunii iunie, la sala Atelier a Teatrului National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, avandu-i in distributie, pe langa ei, pe premiantii Uniter 2017 pentru roluri secundare, Gheorghe Visu și Ana Ciontea.
Mi s-ar parea un soi de indolenta crasa, o nerusinare haotica sa nu mergeti sa-i vedeti pe doi dintre cei mai fenomenali actori contemporani. Mariana Mihut si Victor Rebengiuc sunt impreuna si separat o antologie, lut artistic, gand de voie si mult talent. Poate prea mult si prea maret, daruit unui popor asupra caruia, ma scuzati, dar am indoieli daca-i merita … Ma-nclin lor!
