Mă scuzați, dar partitura mea nu prea are replici. Nu vreau să găsesc, de dimineață, masca potrivită și să mă înfățișez lumii cu o aureolă pe care n-o recunosc și care-i sigura de suprafață. Poate că uneori e prea multă falsitate în jur. Poate că orice grimasă are un scop precis și cu siguranță măștile au și ele rolul lor în piesa măiastră pe care omuștenii de lângă noi o joacă pentru a da bine într-un decor imaginar.
De la imaginea propusa pe Facebook, la inutilele gesturi din capul unora, la caracterele absurde, la teatrul ieftin cu lacrimile, cu țoalele care n-au nici o legatura cu stilul sau cu ce insemni tu ca individ, pana la prostia crasa care nu face altceva decat sa geama din ce in ce mai tare in piesa fara regizor la care, vrem nu vrem, asistam zilnic.
Prea multa lume joaca teatru! Și remediu nu s-a descoperit inca! Chiar as vrea din suflet sa pot oferi o directie clara, un loc sub soare al celor care-si cauta nod in papura. De fapt, sunt personaje care nu pot fi altfel, care frizează absurdul si care privesc penibilul ca pe-o normalitate.
Nu ma pun in rolul atotștiutorului pentru ca nu sunt si pentru am si eu momente in care as vrea sa … joc. Dar nu pot fi altfel decat eu, intr-o lume care-i dominata de falsitate. Și nu ma refer neaparat la relatiile dintre oameni. Astea ma lasa rece. Ci la gesturi, la atitudini, la inchipuitele pretentii despre cum sa fii sau cum ar trebui sa fii.
Ma omoara cei care vin cu tot felul de propuneri. Ma omoare pedantii imaginari si pudicii care-si fac dupa colt diverse actiuni. Nu-i prefer pe moralisti si pe cei care se cred lideri de opinie doar pentru ca e interesant sa te dai mare ca stii sa notezi cateva fraze pe o retea de socializare.
I-aș inchide, cu un lacat de cuvânt, pe cei care au impresia ca pot face totul pe lumea asta, ca nimic nu e prea greu si ca merge si-asa, cu jumatate de masura. Nu-mi plac superficiali si cred ca teatrul acesta mare in care toti activam, fara carte de munca, care oricum n-are aprobare de functionare de la ISU, e si-asa o jungla ca sa-l mai impodobim si noi cu improvizatii inutile. In viata, trebuie sa fii tu, natural, fara partituri si fara etape care pica pe nota potrivita! Canoanele societatii nu sunt intotdeauna cea mai buna varianta si uneori minoritatea poate da peste nas majoritatii obscure.
Intre noi fie vorba, e si greu sa devii sincer si onest intr-un decor in care-i mai misto sa joci, bine sau prost, orice. Curajul implică în mod direct, fara teorii exhibitioniste si directii avangardiste, sinceritatea, cea care e, in aparenta, simplista, dar care, in esenta, a devenit doar un subterfugiu, o caracteristica simulanta ce raspandeste, prin aroganta-i specifica, vise spulberate, himere triste refulate in esecuri, obsesii, dezamagiri si regrete. Oamenii oricum o iau razna. Dau bir cu fugitii si se ascund, la capatul rabdarii, pentru a nu fi prinsi. Le e teama de confruntari si mai abitir, n-au suficienta putere sa strige raspicat, din toti rarunchii, ca nimic nu-i ce trebuie sa fie, daca nu-i bine ticluit.
In viata se da din coate puternic, asa ca-i mai caldut un rol sigur care te baga in turma! E o imprudenta sa o dai pe varianta cu simplitatea și corectitudinea. Oricum, prea multa lume joaca teatru, asa ca nu-i rau sa mai existe, pe la fiecare un actor in plus. Tu pe ce parte te situezi?
Dana
8 aprilie 2017 at 18:56
Nu sunt un bun actor si niciodata n-am jucat teatru!!In schimb, am intalnit in viata multi actori si inca foarte buni…”Cu masca” sau “fara masca” acei actori mai repede sau mai tarziu au iesit din viata mea, in locul lor au intrat altii si cu siguranta vor mai intra si de acum inainte… Din pacate, lumea e plina de astfel de oameni, important e ca noi sa ramanem neschimbati, aceiasi oameni naturali, frumosi care nu au de interpretat niciun rol si carora sa nu le fie rusine niciodata de ceea ce sunt sau fac in viata!!
Felicitari pentru articol!!