Home Editorials Romanian Designers Adrian Oianu – un designer renumit, nu celebru

Adrian Oianu – un designer renumit, nu celebru

8 min read

România, autenticitate, libertate, identitate, sustenabilitate, atemporalitate și nici una dintre aceste valori nu este aleasă la întâmplare. Adrian Oianu se joacă cu proporții, printuri, texturi, volume pentru a realiza creații vestimentare care își propun și reușesc să facă românii să se mândrească cu identitatea lor.

Oianu

Cum începe povestea brandului Oianu?

Acum 25 de ani mi-am dat seama că nu pot trăi fără să fac design vestimentar. Apoi am redescoperit România de la mare distanță, din Los Angeles, California, unde am locuit 10 ani. Bref, m-am întors acasă pornit să îmi folosesc profesia pentru a ajuta oameni ca mine: românii din diaspora care nu își apreciau corespunzător IDENTITATEA. Am început să sap după propria mea identitate. Iar de atunci nu m-am oprit. Căutarea rădăcinilor mele, nevoia de a aparține cu totul țării mele, de a mă face la o scară mică, așa cum pot eu, util pentru țara mea prin meseria pe care o fac, m-au determinat să mă întorc acasă. Și mi-am promis că dacă vreau să schimb lumea, o voi face de aici și nu acolo.

Ce te-a determinat să urmezi această direcție inspirațională?

Sunt două scopuri bine (pre)definite ale direcției mele: Primul − să te ajute să nu îți pierzi contactul cu identitatea, cu rădăcinile, iar al doilea – creațiile pe care le porți să reprezinte o bază de conversație cu orice cetățean al lumii. Lucruri care se și întâmplă în ultimii zece ani. Hainele sunt adiacente…

Oianu

De unde îți iei inspirația?

Mă inspir constant din identitatea culturală a poporului nostru. Mă inspiră fiecare anotimp. Și, mai ales, amestecul specific feminin de fragilitate și forță.

OianuCum arată femeia care îți poartă ținutele?

Femeia care poartă creații Oianu este frumoasă, veșnic tânără, cu un zâmbet larg pe față, dar și ușor nostalgică. Este o femeie care radiază. Și care se simte cel mai bine… în natură. Publicul nostru este unul fidel. În proporție de 80%, cei care ne fac prima vizită revin. Clientele îmi spun constant un lucru: „Când port Oianu, oamenii cu care mă intersectez pe stradă îmi zâmbesc!”. Lucrurile identitare stau în ADN-ul nostru și atunci ne place ceva anume și nu știm exact de ce, dar ne place pentru că stă întipărit și înrădăcinat acolo adânc în noi.

Cum vezi o ținută contemporană ce integrează elemente tradiționale în viața de zi cu zi?

Așa cum o văd eu, o ținută contemporană ce integrează elemente tradiționale în viața de zi cu zi ar putea fi compusă dintr-un bomber-jacket din colecția-capsulă „Ia Urbană” și o pereche de jeansi cu talie înaltă. Pentru o notă senzuală, alegeți o pereche de stiletto, iar pentru un aer relaxat, o pereche de sneakers. Moda si creațiile vestimentare schimbă mentalități, eliberează oamenii și îi provoacă să scape de prejudecăți.

Oianu

Dă-mi exemplu de un moment care reprezintă cea mai mare reușită pentru tine.

Din ce am construit eu, Tricoul Românesc a reprezentat cea mai mare reușită pentru că a impus o direcție în România, a creat un anume look. Și iată, de ceva timp toată lumea „creeaza” T-shirt-uri sau rochii cu broderie aplicată central pe piept. La mai bine de 6 ani de la apariție, Tricoul Românesc dictează în garderoba multor femei.

Dacă este însă să vorbim despre anumite greutăți pe care le întâmpinăm în reinterpretarea tradițiilor în forme actuale pe care femeia contemporană să le poata integra în garderoba sa, acestea sunt prejudecățile oamenilor. În sensul că există în continuare un sentiment de jenă în a purta design identitar românesc. În plus, evaluarea unui brand local este mai mică decât a unuia european.

Dacă ar fi să alegi un simbol românesc care să te reprezinte care ar fi acesta?

Dacă ar fi să aleg un simbol românesc care să mă reprezinte, acesta ar fi vârtelnița. Simbolizează ciclul vieții, al celor patru anotimpuri. Înseamnă viața în sine!

Oianu

Când vine vorba de procesul de creație, urmezi propria inspirație sau ții cont și de tendințele sezonului respectiv?

Eu nu cred în trenduri! Și, în general, nu încurajez consumerismul. Cred însă în a fi actual și a trece testul timpului. Iar brandul nostru are la bază sustenabilitatea.

Ce ne mai pregătești?

Vor urma lucruri din ce în ce mai variate și mai complexe, însă toate în aceeași linie cu care v-am obișnuit.

Citește în continuare despre sustenabilitate și află ce poți face începând de astăzi ca să reduci impactul negativ asupra mediului.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Romanian Designers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

INTERVIU | Adi Istrate un overthinker de excepție

Adi Istrate este un artist și compozitor pasionat, pentru care muzica a fost mereu o const…