Interviul cu artistul român din această săptămână prezintă omul din spatele proiectului (The Storyalist). Cadrele lui Dacian Foldi spun povești, dar noi am încercat de această dată să spunem povestea lui: un om cu un aparat de fotografiat care vrea să surprindă cele mai sincere forme ale emoțiilor și să arate ceea ce alții au ignorat sau nu au reușit.
FPM: Cine este în spatele proiectului The Storyalist?
The Storyalist: Nu știu, stai să mă uit! Glumesc. Un om simplu cu ambiții mărețe. Iubitor de frumos. Dar nu frumosul ăla clasic, rupt din reviste, frumosul ăla pe care oamenii au renunțat să-l mai caute, pentru că s-au complăcut în standarde. Îmi plac amintirile, dar nu alea false după care tânjim când nu ne place prezentul, amintirile cu care ne lăudăm pentru că ne-au format așa cum ne-am dorit. Pentru mine, fotografiile sunt acele amintiri perfecte pe care le scoți în față cu mândrie. Sunt instantaneele care surprind emoțiile în cele mai sincere și mai pure forme. În spatele acestui proiect e un om care-și dorește să transforme nostalgia în dorința de a merge mai departe, nu înapoi. Un om cu aparat foto, pregătit să te surprindă atunci când crezi că nimic nu te mai poate surprinde.
FPM: Când a început?
The Storyalist: Știm vreodată când începe? Știu doar că nu vreau să se mai termine. Ca orice lucru din viața fiecăruia, probabil că a fost acolo mereu și a luat amploare când a trebuit și când a fost nevoie și-mi place să cred că e nevoie de mine.
FPM: Ce te face să te oprești asupra unui cadru?
The Storyalist: Ce te face să te oprești asupra oricărui lucru, în general. Energia. E personal și subiectiv. Găsesc atât de multe lucruri și persoane demne de fotografiat, fără vreo explicație logică și simplă. Depinde de context și de conjunctură, depinde de felul în care mă simt sau simt, depinde de ce vreau să arăt sau nu. Ca-n restul răspunsurilor, cu riscul de a ma repeta, emoția. La fel ca o femeie puternică, emoția guvernează aproape totul.
FPM: Când te simți cel mai liber?
The Storyalist: În fiecare moment în care pot să fac ce-mi place, fără să fiu constrâns și fără să fac compromisuri. Pe scurt, fără să exagerez, tot timpul.
FPM: Cum sunt oamenii din fotografiile tale?
The Storyalist: Sunt oameni. În adevăratul sens al cuvântului. Sunt pregătiți, sunt dornici, sunt vulnerabili, puternici, complexați, încrezători, confuzi, siguri pe ei etc. Imaginează-ți o paletă colorată, apetisantă, cu zeci de calități și defecte, care se completează și funcționează perfect. Așa și ei, la fel ca noi toți, sunt oameni. Unii cu talente deosebite, alții cu trăiri, unii cu ceva de arătat, alții cu ceva de demonstrat, fiecare cu darul lui.
FPM: Cum sunt fotografiile tale?
The Storyalist: Asta e o întrebare la care aș prefera să răspundă privitorii. Fiind ale mele, nu pot spune decât că, așa cum fetele porneau într-o nouă etapă a vieții cu o sumedenie de zestre, pentru mine sunt cele mai de preț averi.
FPM: Ce înseamnă frumusețea, în imagini?
The Storyalist: O proiecție. O proiecție a ceea ce ne-am dori să fim, dar din diferite motive credem că nu suntem. O nevoie, dacă vrei. Asta așa, metaforic. Pe limba tuturor, ceva appealing și colorat. Pe limba mea, ceva natural și adevărat.
FPM: Ce crezi că este cel mai important în cariera de fotograf?
The Storyalist: Să vezi ceva ce n-a mai văzut nimeni și să reușești să surprinzi ceva ce n-a mai surprins nimeni. Să le deschizi oamenilor ochii acolo unde, în mod normal, i-ar ține închiși.
FPM: Descrie cea mai spectaculoasă fotografie făcută de tine.
The Storyalist: În general, oamenii consideră că tot ce atrage privirile și e plăcut, e spectaculos. Prin urmare, fără falsă modestie, pot să afirm cu tărie că absolut toate pozele mele sunt spectaculoase. Dacă preferi un „spectaculos” subiectiv și personal, pentru mine cea mai spectaculoasă fotografie e fotografia care trece dincolo de evident sau concret și transmite emoție. N-am o singură fotografie „spectaculoasă” în sensul ăsta, prin urmare n-aș putea să dau un singur exemplu pentru că n-ar fi fair, dar cred c-ai înțeles ideea. Spectaculosul ține de poveste și fiecare poveste se desfășoară într-un cadru, un cadru la care încerc să ajung, ca într-un film american cu happy ending.
FPM: Câțiva dintre fotografii care te inspiră.
The Storyalist: Peter Lindbergh, Vivian Maier, Annie Leibovitz, Scott Schuman.
FPM: Printre vedetele pe care le-ai fotografiat se numără…
The Storyalist: Jaden Smith, Salma Hayek, Anna Wintour, Damian Lewis (Billions), Helen McCrory (Peaky Blinders ), Alicia Vikander (Tomb Raider), Alain Delon, Sophia Loren.
Citește în continuare un alt interviu cu un artist român, Sebastian Seredinschi.