După ce a cucerit America prin IT, Sebastian Dobrincu a decis să revină la marea sa pasiune, muzica. Înzestrat cu foarte mult talent, tânărul polimat vrea să ajungă la oameni acum prin intermediul pieselor în limba engleză cu un altfel de mesaj.
„Halfway to the moon” este o piesă pop cu influențe dance, creată în studiourile DeMoga Music de către Marius Moga, Andi Ghișoiu, Mark Azekko, Dalma Kovacs și Pierre Orsoni.
„Am înregistrat cu drag piesa asta. Am vrut să o lansăm de două ori, însă, perfecționarea este un proces care nu se oprește niciodată. De asta și noi, crezând enorm în piesă, am vrut să aibă un mesaj și un sound internațional. Și ne-a ieșit, cu muncă și efort. Ne pregătim de lansarea albumului și totul trebuie să fie la cel mai înalt nivel.”, spune Sebastian Dobrincu.
„Am compus piesa asta la Timișoara, în cadrul unei tabere organizate de George Hora. Lui Sebastian i-a plăcut din prima. A prins repede tot procesul din spatele unei piese încă de la primul single, fiind părtaș și el la crearea pieselor. Mă bucur să lucrez la albumul său. Este foarte talentat și merită să fie auzit”, spune Marius Moga.
Videoclipul este filmat în însoritul Los Angeles de către celebrul fotograf și regizor Edward Aninaru și portretizează o poveste de dragoste la care artistul nu vrea să renunțe. Personajul feminin al videoclipului este modelul Avery O’rourke din SUA, care a avut un aport semnificativ la transmiterea stării piesei, prin farmecul personal.
Piesa a fost desemnată imnul taberei internaționale „Dracula’s Bran Castle Songwriting Camp”, tabăra organizată de DeMoga Music și Ultra Music.
Provocarea de pe platforma TikTok de la momentul respectiv a creat un adevărat hype printre utilizatorii aplicației.
Label-ul DeMoga Music este prezent pe piața muzicală din România din anul 2003 și s-a remarcat drept un hub creator de artiști și proiecte muzicale de success, printre care: Marius Moga, Morandi, What’s Up, ADDA, Liviu Teodorescu, Robert Toma, Mark Azekko, ZADI, Irina Flow, Norya, Sebastian Dobrincu, Tya, Ciprenko, Wasabi, Andre Ola, Alex Parker Mads și mulți alții. DeMoga Music Publishing cuprinde un roster de peste 20 de compozitori și producători. Catalogul DeMoga Music Publishing conține peste 500 de titluri muzicale, dintre care, un număr mare de piese number one și hit-uri în top zece, dar și numeroase sincronizări în zona de advertising și film.
Citește în continuare Ce spun INNA, Irina Rimes și The Motans despre THE CONCERT drive-in.