Home Arts Pedro Almodóvar și Tilda Swinton au început filmările pentru primul proiect în engleză al regizorului spaniol

Pedro Almodóvar și Tilda Swinton au început filmările pentru primul proiect în engleză al regizorului spaniol

3 min read

După ce proiectul a fost amânat din cauza restricțiilor și măsurilor de prevenție impuse de pandemie, regizorul Pedro Almodóvar începe filmările pentru producția în limba engleză care o are ca protagonistă pe Tilda Swinton.

Pedro Almodóvar Tilda Swinton
Sursă foto: www.fotogramas.es

„The Human Voice” este o adaptare a piesei cu un singur act scrise în 1928 de Jean Cocteau și puse în scenă pentru prima dată în Franța în 1930. Acțiunea este dezvoltată pornind de la cea din urmă conversație telefonică pe care o femeie o poartă cu partenerul său dintr-o relație de lungă durată, care intenționează să se căsătorească cu o altă femeie. Almodóvar și-a dezvăluit și în trecut interesul pentru această piesă, menționând-o ca inspirație pentru filmul său din 1988, „Women on the verge of a nervous breakdown” („Femeile în pragul unei crize nervoase”), pentru care a primit o nominalizare la Oscar.

Agustín Almodóvar, producător și fratele lui Pedro Almodóvar, a distribuit pe conturile de socializare o nouă imagine din Madrid, de pe platourile de filmare pentru cel mai nou film al regizorului spaniol. În fotografie, Pedro Almodóvar și Tilda Swinton poartă echipament de protecție în prima zi de filmare pentru „The Human Voice” („Vocea umană”), primul proiect în engleză al regizorului spaniol și prima colaborare cu actrița de origine britanică.

„Vrem să colaborăm de mai mulți ani.” Și, din câte spune Almodóvar, actrița este implicată 100% în proiect, fiind prezentă în toate etapele. „Am reușit deja să repet cu ea de mai multe ori și chimia este minunată.” Scurtmetrajul va servi, de asemenea, ca „încălzire” pentru următorul său proiect în engleză, un lungmetraj pentru care va adapta câteva povești din cartea „A Manual for Cleaning Women” de Lucia Berlin.

Citește în continuare #WesAndersonNews | Premiera „The French Dispatch” a fost amânată din nou.

Load More Related Articles
Load More By Galescu Roxana
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Blood Network | Donează sânge și mergi la UNTOLD sau Neversea

Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea continuă și în acest an Campania Blood Net…