Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă. Evenimentele vor avea loc la sala Stere Popescu (Bulevardul Mărășești 80-82).
Miercuri, 8 mai | ora 19:30
BLOT – Body Line of Thought – legăturile invizibile cu microorganismele din corpul nostru
BLOT explorează mișcarea din perspectiva relației pe care o avem cu bacteriile din corpul nostru. Spectacolul privește corpul uman ca pe un sistem interconectat, puternic și fragil în același timp. Dezbrăcat de sensurile sociale definite de limbaj, corpul se redefinește printr-un continuu dialog, la baza căruia stă principiul de coexistență. Pe scenă și în afara sa, coregrafele Simona Deaconescu și Vanessa Goodman au creat un sistem performativ bazat pe legături aparent invizibile, dar fără de care corpul uman nu ar putea funcționa. Bilete aici.
Sâmbătă – Duminică, 11-12 mai | ora 19:30 | Premieră
MEMETICS – un spectacol viral. Nu pe Internet, ci pe scenă
După spectacolul de success MANual, Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine la CNDB cu o nouă premieră. Memetics este un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală și pop, din meme, într-un spațiu performativ de hyperlinkuri transferate în corp, asupra cărora autorul intervine prin acțiuni de remixare și re-contextualizare. Generarea și răspândirea informației online, analogă fenomenului răspândirii virusurilor, schimbă percepția asupra realității și este transferată în modul de producție culturală. Bilete aici.
Marți, 14 mai | ora 19:30
BODIES ON THE LINE – exiști dacă nu te vede nimeni?
Spectacolul, în coregrafia Ioanei Marchidan, este bazat pe un text scris de performeri în colaborare cu dramaturga Mihaela Michailov. Bodies on The Line comprimă timpul poveştilor personale şi dilată presiunea timpurilor în care trăim, dominate de fuga alienantă după proiecte suprapuse, de burn-out şi de senzaţia-capcană că dacă nu eşti văzut/ă, nu exişti. Bilete aici.
Miercuri, 15 mai | ora 19:30
MIERCUREA LEJERĂ – idei afirmate performativ
Miercurea Lejeră, unul dintre cele mai cunoscute programe din istoria CNDB continuă. Miercurea lejeră – idei afirmate performativ este o platformă deschisă în care oricine poate testa, pe scenă, ideile pe care le are. Oricine poate participa, indiferent de vârstă, profesie, studii şi pregătire. Scena devine, astfel, un spaţiu democratic şi accesibil tuturor, care creează condiţiile pentru întâlniri şi dialoguri fără graniţe, dincolo de discipline, medii, experienţă. Înscrierile pentru propuneri de creație se fac la adresa de e-mail miercurealejera@yahoo.com, iar intrarea spectatorilor este liberă, cu rezervarea locurilor în prealabil.
Duminică, 26 mai | ora 19:30
PATOSFERA – na
Patosfera – concept și direcție artistică: Mădălina Dan – este o sinteză de influențe diverse precum iridescența, clasele de fitness, cosmologia, muzica trap, studiul furnicilor, studiul afectelor spațiul urban și tehnologia, care se îmbină, se intercalează, se suprapun. Spectacolul aduce la viață un univers fragil și strălucitor, interconectat și coexistent, specific gândirii ecologice și descentrat de perspectiva umană, unde realitatea e doar una dintre versiunile privirii noastre, iar supraviețuirea este, implicit, interdependență. Bilete aici.
În 30 mai și 1 iunie, CNDB găzduiește mai multe evenimente din cadrul Festivalului Rokolectiv. În 30 mai se prezintă două performance-uri rezultate în urma rezidențelor Atopia, în care doi artiști care fac parte din platforma SHAPE+, Petra Hermanova și Bela, au fost invitați să lucreze la București împreună cu colectivul Apparatus 22, respectiv cu Mihai Mihalcea și Olah Gyarfas. Performance-urile combină elemente de mișcare scenică, instalație, design și muzică, mergând de la compoziții contemporane pentru autoharpă la folclor corean recontextualizat. În data de 1 iunie, Rokolectiv prezintă performance-ul „Wartakawarsa: Rites of the Souls” (parte a proiectulul „Chack-chak-chack! Re-reading rituals”) al duo-ului indonezian Bintang Manira Manik și Gilang Anom M. M. Spectacolul este bazat pe un ritual ceremonial javanez menit să purifice amintirile unui trecut colonial întunecat.
În 2024, CNDB împlineşte 20 de ani de existență, fiind singura instituție națională care are ca misiune principală dezvoltarea culturii coregrafice din România și care funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională.
Citește în continuare Noaptea Muzeelor din România revine pe 18 mai pentru o ediție aniversară vibrantă.