Home Health & Beauty Cuvantul psihologului KARMĂ, ASTROLOGIE, VINDECARE (I) – Michael Grecu

KARMĂ, ASTROLOGIE, VINDECARE (I) – Michael Grecu

65 min read

Dragi iubitori ai Adevărului, demult încerc să îmi conving mintea să se adune iar spre a vă spune niște lucruri importante, însă într-o formă care să fie pe cât de simplă, pe atât cuprinzătoare.

Nu știu dacă voi reuși, căci subiectul pe care vreau să-l abordez este Karma și Astrologia ori, mai precis, Karma, Astrologia și Vindecarea. Mulți încă nu știu ce înseamnă această karmă, iar alții încă se întreabă ce este cu astrologia. Voi încerca să clarific lucrurile și, în acest sens, voi folosi informații și chiar expresii ce nu îmi aparțin doar mie. Mă voi inspira din înțelepciunea Orientului, dar, surprinzător, mă voi inspira și din Evanghelie sau chiar din minți luminate ale acestei țări, cum ar fi mai ales Scarlat Demetrescu, genialul și foarte înțeleptul român care ne-a lăsat o comoară prin lucrarea sa de spiritualitate numită „Din Tainele Vieții și ale Universului”. La un moment dat voi cita, referindu-mă la astrologie, și din cuvintele altui geniu, Carl Gustav Yung, care în ședințele sale psihiatrice folosea această știință pentru diagnosticare, iar altfel, să nu vă mire, că voi folosi și scrieri anterioare ale mele personale, dar dintr-o perspectivă nouă.

Michael Grecu
Michael Grecu, Credite foto: Ionel Vâlcan

Așadar, haideți să vedem ce i se transmite din nevăzut fostului nostru frate român, Scarlat Demetrescu, de către un foarte înalt spirit, într-o comunicare: „Un om, cu sănătatea, cu inteligența, cu situația sa socială, cu toate însușirile sale pământești, sufletești și spirituale, nu este decât rezultatul unei serii nesfârșite de cauze, produse de el în alte vieți.”.

Karma, deci, se traduce prin legea cauzelor și a efectelor, iar noi, popular, o numim destin. Acest destin nu este deci o creație sau o alegere a Celui pe care foarte mulți Îl numim Dumnezeu. Ce am putea crede despre o ființă atotputernică care decide pur și simplu cum să se petreacă lucrurile pentru fiecare dintre noi, adică unul să fie, de exemplu, bogat într-o viață și altul sărac, unul sănătos de la început până la sfârșit, iar altul chinuit aproape neîntrerupt de diverse boli, unuia să îi iasă, din perspectivă omenească toate, iar altuia nimic?

Așa ceva nu ar mai avea nici o legătură cu iubirea sau cu dreptatea și am putea spune că un asemenea Creator este fie nedemn, cumva, fie dominat de capricii, tendențios și poate chiar crud, nu? Închipuiți-vă o imensă tablă de șah care ar însemna lumea sau universul și pe care noi am reprezenta piesele folosite în acest joc. Acceptând că noi nu avem nici un fel gândire proprie, de independență sau cel puțin de autonomie, în această perspectivă, noi am putea fi mutați oriunde și oricum de uriașele mâini cosmice ale unei minți de nedescris și am putea fi, după bunul plac al acesteia, ori pionul, ori calul, ori turnul, ori nebunul, ori regele, ori regina. Da, însă întrebarea cea mai importantă este cine ar juca șah cu cine, Dumnezeu cu Dumnezeu?

Schimbând puțin abordarea și trecând peste această imagine, care ar putea fi satisfacția unui Dumnezeu ce, pentru că decide El, de la început, mersul nostru și știe, implicit, ce vom face și unde vom ajunge? L-am putea bănui, în asemenea condiții, nu doar de răutate, ci chiar de mărginire, ar fi ca și cum El și-ar spune, Sieși, o poveste pe care o cunoaște deja.

Nu, iubiții mei, Cel care ne-a creat și pe care Îl putem numi cum vrem, nu doar Dumnezeu, este nu destinul nostru ori făuritorul acestuia, ci pur și simplu viața sau energia care ne permite să avem un destin. Da, Dumnezeu este totul și noi trăim în El și prin El, însă trăim propriile povești și nu poveștile scrise de El. De când scriem aceste povești? De foarte multă vreme, mai precis de când Dumnezeu ne-a gândit, pe fiecare, căci da, la început am fost gândiți sau concepuți în planul gândirii divine și, deci, am și fost, înainte de toate, un gând.

Desigur, poveste este un simplu cuvânt și nu trebuie să ne sugereze, literal, o lucrare a imaginației. Scarlat Demetrescu ne descrie aproape cu amănunte procesele evoluției noastre sau corpurile ori învelișurile ce învăluie scânteia divină ori spiritul nostru, după cum ne descrie și ce presupune o încarnare sau reîncarnare, legătura dintre copilul ce urmează să se nască și viitorii lui părinți și câte și mai câte. Ar fi foarte multe de spus și probabil că o voi face altădată.

Ceea ce doresc să rețineți acum este aceasta, în existența unui om nu întâlnim ceea ce ne place să numim întâmplare sau coincidență. Și țin să subliniez acest aspect mai ales în contextul pe care îl trăim acum, cel al acestei odioase și parcă interminabile pandemii, ce pare a ne da peste cap toate valorile și a ne înlocui toate criteriile după care ne ghidam.

Obișnuim să ne acuzăm pentru diferite fapte, cum ar fi cel de a nu fi ajuns la timp într-un loc și de a nu fi intervenit, să spunem, în favoarea unei ființe dragi care, poate, și-a pierdut, spunem noi, viața, ori a suferit un accident cumplit cu consecințe tragice pentru tot restul existenței acesteia din cauza noastră. Egoul împreună, uneori, cu un sentiment exagerat al răspunderii ne fac să credem că foarte multe, dacă nu toate, stau în puterea noastră. Fals.

La fel, ne încăpățânăm să dăm vina, atunci când un eveniment cutremurător are loc, pe anumite persoane, mai multe sau mai puține și, la fel, ne încăpățânăm să găsim argumente logice în favoarea modului în care judecăm lucrurile. Apare mereu acel dacă… Dacă aș fi făcut, dacă m-aș fi dus, dacă n-aș fi spus, dacă lui X nu îi venea ideea să, dacă Y ar fi fost mai hotărât, dacă Z ar fi fost mai priceput sau mai prezent…. Mereu căutăm legături între lucruri bazate pe ceea ce ni se pare că știm și pe experiența noastră ținând doar pe ceea ce am acumulat, ca depozit de date și orizont numai și numai în această viață. Or tocmai aceasta înseamnă ceea ce numim ignoranță.

În România avem o vorbă, fiecare își face soarta cu mâna lui. Aici există un mare adevăr, ce însă trebuie nuanțat și recontexualizat. Da, noi ne-am făcut soarta, însă nu în această viață. Această așa-numită soartă sau karmă este rodul unui trecut ce poate însuma mai multe existențe. Pentru unii va exista de la început obiecția care mai multe existențe? Păi nu ne naștem și murim, iar apoi fie îngrășăm viermii, cu resturile noastre pământești, fie ajungem ori în iad ori în rai? Din păcate această gândire simplistă și total eronată încă există la mulți, iar anumite religii, revendicându-și teoriile sau dogmele tot din ignoranță, o alimentează și perpetuează.

Nu, iubiți căutători ai adevărului, de foarte multe ori iadul este reprezentat sau creat chiar de mintea noastră, din felul în care interpretăm și procesăm anumite episoade din viață, iar când ieșim din acest corp, ca esențe eterne, ce nu pot dispărea vreodată, ieșim și cu această minte, care poate, cu ajutorul energiei, crea impresia sau aparența unor lumi ce în anumite cazuri seamănă cu ceea ce ni s-a descris a fi iadul, însă în altele poate proiecta, imaginar, lumi plăcute, chiar minunate, atunci când mintea este una liniștită, echilibrată, mulțumită. Lumi care ne par a fi desăvârșite, dar care sunt alcătuite din propriile reprezentări, mentale, despre bine și care seamănă cu acele holospații din SF-uri.

Ce simplu ar fi, să fim pur și simplu pedepsiți, într-un loc al groazei și al chinurilor, sau răsplătiți în așa-numitul rai! Cei care, din simplul motiv că urmează canoanele, ritualurile sau tradițiile unei religii cred că vor ajunge, bine-mersi, lângă Dumnezeu, în acel „loc cu verdeață, unde nu există nici suferință, nici durere”, sunt pe deoparte naivi, iar pe de alta orgolioși.

Oricum, Dumnezeu nu este o ființă, ca mine ori ca tine, eventual prea des pomenitul moș cu barbă, ci este o energie infinită, o inteligență infinită și o putere infinită. Chip și asemănare nu înseamnă că Dumnezeu arată, se hrănește, vorbește și se mișcă precum omul, o adevărată sminteală, doar, presupune credința în  așa ceva. Asemănarea cu Dumnezeu este una singură și anume că, izvorând din El, adică din această energie, suntem și noi energie, că, izvorând din acest foc infinit al existenței, suntem, și noi, scântei, că, izvorând din nemurire suntem și noi nemuritori, însă chipul…

Ne întoarcem la karmă, care implică, să ne amintim eoni întregi de reîncarnări sau, altfel zis, de asumare a unei forme, însă, atenție, nu doar pe această planetă, Pământ, ci și pe altele. Cine a decis această trecere prin sau asumare de corpuri, Dumnezeu? Nu, noi înșine, entități cărora li s-a acordat o libertate mai mare decât și-ar fi dorit, în această clipă, unii dintre noi, căci nu știu ce să facă cu ea.

De ce ne încarnăm, iar și iar? Pentru a experimenta, pentru a ne cunoaște la niveluri mereu diferite și pentru a evolua din perspective diferite, care, într-un final, reunite, să ne dea o altă percepție de sine. Această evoluție nu se face însă ușor, fără durere și fără încercări. Raportat la felul în care vedem, în anumite stadii de evoluție, lucrurile, putem avea chiar impresia că suferim.

Religiile absolutiste, în aceeași idee de a simplifica percepția oamenilor asupra lucrurilor, dar și de a-și preamări propria importanță și de a-și pune proprii lucrători (preoții) pe un fel de piedestal, au introdus conceptul de păcat. Suntem condamnați, spun ele, de la început, de natura noastră păcătoasă și nu avem cum să nu greșim și să nu plătim. La fel, aceste religii autoritare ne spun că doar aici și acum putem, eventual, să reparăm ceva, ceea ce asupra unora dintre noi pune o presiune enormă și îi îndeamnă chiar la gesturi, atitudini ori comportamente regretabile.

Da, și karma spune că greșim. Mai mult, spune că trăim rodul greșelilor noastre și că luăm chipul acestor greșeli. Și karma spune că ispășim, dar adaugă că vom ispăși și mai departe, în alte vieți, pentru că este foarte greu să descărcăm tot bagajul karmic într-o singură viață. Karma înseamnă o încărcătură pe care de obicei o asimilăm cu ceva negativ. Venim, într-o încarnare, cu tendințele induse de această karmă, cu ceea ce orientalii numesc samskara(s), impregnări sau tipare karmice. Ele nu pot fi distinse ca atare  decât de oamenii foarte evoluați ori care sunt cu totul și cu totul hotărâți să evolueze și care, astfel, devin foarte atenți la tot ce fac, însă numai în timp.

De ce? Fiindcă această karmă acționează extrem de subtil și, practic, se insinuează în și pare a fi una cu felul nostru de a fi. Ea face să ni se pară normale anumite slăbiciuni, manii, obsesii, frici, pofte, dar și anumite înzestrări ce parcă ne-ar conferi, în sens pozitiv, o aură specială, care ne confer o părere grozavă de sine.  „Așa sunt eu” tot auzim de la unul ori de la altul, însă în această afirmație există, evident, un adevăr și un neadevăr totodată. Mai corect ar fi să spunem așa sunt eu acum ori, și mai bine, așa mi se pare că sunt.

Din nefericire, diverși semeni de-ai noștri se ascund în spatele acestei afirmații și încep să creadă că, în definitiv, oricât ar greși, nu este nimic de făcut și, până la urmă, ajunge chiar să le placă de ei înșiși, cu oricâte hibe, și să se prezinte drept modele.

Atenție însă, fiindcă tot am pomenit de păcat, karma, deși este ceva de care, în principiu, trebuie să scăpăm, nu ne dă, ca oameni, doar minusuri, doar defecte, ci și calități. Noi nu am făcut doar să greșim în viețile trecute, ba unii dintre noi chiar au făcut foarte mult bine, or și semințele acestei faceri de bine vor rodi la un moment dat și ne vor oferi conjuncturi benefice, prieteni buni, privilegii, stări minunate, extaz etc.

Deci, ideea nu este să ne judecăm, din principiu, aspru, fiindcă oricum suntem păcătoși și supuși greșelii, ci doar să privim cu luciditate și cu dorință de îndreptare minusurile pe care le constatăm. Iar după ce le constatăm, să acționăm, însă nu cu disperare, ci cu încredere, căci, chiar dacă nu Dumnezeu ne trasează viețile, El ne va încuraja și ne va ajuta ori de câte ori i-o vom cere. Dialogul cu Divinul este esențial în vederea ușurării misiunii noastre și nu este interzis de nimic, în afară de prejudecăți și dogme, v-o spun din proprie experiență.

Dar cum acumulăm această karmă? Aș putea răspunde în moduri sofisticate și complexe, însă de data aceasta am promis că încerc să simplific explicațiile. Voi merge tot pe mâna lui Scarlat Demetrescu, care ne spune că dacă da, karma se traduce cel mai ușor prin vorba românească „Ceea ce semeni, aceea vei culege”, ea izvorăște ca urmare a vibrațiilor răspândite de gândurile, dorințele și faptele noastre (efective), pe care el le numește forțe.

Dincolo de ceea ce percepem biologic despre noi, aceasta suntem de fapt, energie și vibrație, sau, sintetizând cele două concepte, energie vibratorie. Există o energie a gândului, o energie a dorinței și o energie a faptei. Toate acestea interferează între ele și toate produc consecințe, bune sau rele. La fel, toate acestea creează câmpuri de energie, ce se pot manifesta la o vibrație mai înaltă sau mai joasă.

Scarlat Demetrescu atrage atenția că, dintre toate, energiile mentale, energiile gândurilor sunt cele mai puternice, „căci ele acționează asupra materiei cu care și din care Creatorul a creat și creează totul.” (la nivel fizic).

Eu aș merge ceva mai departe, nuanțând, fiindcă există și o energie a emoției, o energie a cuvântului, precum și o energie a sentimentului, pe care putem să le considerăm a ține de gând sau a însemna ceva oarecum diferit de acesta, cu vibrațiile aferente.

Iar dacă ne vom referi la dorință, vom vedea că, datorită acesteia, se naște atașamentul, o forță extrem de puternică și cu un efect înlănțuitor pentru cei mai mulți dintre noi.

Oricum, pentru a-mi continua șirul expunerii și pentru a crea cât mai multă claritate pentru cei care mă urmăresc acum, gândul produce karmă, dorința produce karmă, cuvântul produce karmă, gestul (dacă nu îl asimilăm faptei) produce karmă, emoția și sentimentul produc karmă, atitudinea (ce poate fi văzută ca însumarea unor gânduri, dar și a unor emoții) produce karmă, iar karmă produce, evident, și fapta concretă.

Însă câte tipuri de karmă există? Vă voi răspunde la aceasta apelând la un material anterior al meu și care s-a inspirat din cunoașterea unei vechi civilizații și spiritualități.

Astfel, există karma totală sau întregul depozit karmic, unde se află semințele adunate în toate existențele noastre și care așteaptă să rodească la un moment, așa-numita, în sanscrită, Sanchita-Karma.

A doua karmă, a cărei denumire este Prarabdha-Karma, este karma care se manifestă acum. Ne putem referi la aceasta ca reprezentând consecințele unor anume acțiuni anterioare (mentale, emoționale, faptice) ce ajung să își facă cunoscute efectele azi, ori ca la semințele din marele depozit karmic, Sanchita, ce rodesc în această viață. Deci, ne referim la doar o parte, poate deloc foarte mare, din acest depozit karmic total ce este lăsată să treacă în manifestare sau pe care alegem să o manifestăm în condițiile care vor caracteriza (re)încarnarea noastră actuală (familie, țară, oraș, epocă, ocupație etc).

De ce? Pentru că cerul naşterii noastre sau momentul apariţiei noastre în această lume se produce în strânsă legătură cu lecţia de viaţă actuală pe care noi trebuie s-o parcurgem. Încep, deja, să fac, aici, legătura cu știința astrelor, care pentru mine s-a transformat într-o a doua religie.

Ca astrolog, am descifrat şi analizat de atâtea ori motivele pentru care un om se naşte sub o anumită aspectare astrală în astrogramele karmice pe care le-am făcut. Cu privire la lecţia/experienţa existenţială pe care trebuie s-o învăţăm/ traversăm, am subliniat, mereu, şi eu că numai o parte din experienţa karmică va fi acum actualizată sub formă de consecinţe sau fapte pentru ca noi să înţelegem ceea ce trebuie. Că sunt lucruri bune sau mai puţin bune, ele se vor manifesta, nu contează.

De exemplu, ne putem gândi la oamenii din viaţa noastră, la familia în care am apărut, la rudele noastre, la prietenii noştri, la fiinţe care aduc lumină în viaţa noastră sau care dimpotrivă, ne fac să suferim şi pe care uneori le considerăm duşmani. Nimeni şi nimic nu apare întâmplător în potenţarea şi exprimarea karmei, iar dacă am fi atenţi la această exprimare karmică,  am putea să înţelegem, să deducem şi să explorăm mult mai bine şi mai conştient viaţa noastră de acum pentru a o orienta în bine şi pentru a lua, ca să spunem aşa, examenul la capătul acestei existenţe.

În sfârşit, aduc în discuţie şi a treia karmă, numită Agami-Karma. Este karma pe care o generăm prin faptele, gândurile, sentimentele, comportamentele şi atitudinile noastre de acum, o karmă ce va lua şi ea odată, o formă de manifestare. Orice facem acum va avea o consecinţă mai târziu şi este imatur şi iresponsabil să decidem că nu ne interesează ce va fi cândva. O, ne va interesa şi încă cum! Este preferabil să fim veseli, cândva, ca urmare a comportamentului nostru de acum, decât să scrâşnim din dinţi.

Totul, absolut totul este legat, pentru că însuşi faptul că revenim, mereu, într-un corp fizic, de la reîncarnare la reîncarnare, indică, pur şi simplu, că nu suntem liberi. Nu vorbim aici despre fiinţele foarte înalte spiritual, care au depăşit sau transcens karma şi aleg singure să revină pe Pământ pentru a impulsiona evoluţia omenirii, vorbim despre cei care nu au de ales şi nu ştiu ce li se întâmplă şi de ce.

Noi trebuie să ne ajutăm unul pe altul pentru a înţelege care este rostul nostru aici şi ne putem ajuta în multe feluri.  Avem de ajuns în acelaşi loc şi motivându-ne între noi ne facem drumul mai uşor, dar ce dificilă sau de neacceptat pare uneori tocmai atât de necesara întrajutorare. Haideţi să vedem ce se întâmplă acum în viaţa noastră. Felul în care reacţionăm la ceea ce ni se întâmplă acum este foarte important, pentru că reacţiile noastre au o încărcătură şi o coloratură emoţională specifică, sunt toate mesaje-ghid, feedback-ul pe care îl primim din însăşi istoria devenirii noastre şi toate vorbesc despre noi cei de acum dar şi de altădată.

Fricile noastre, decepţiile, furiile şi tot restul spun ceva despre ce suntem noi acum, la capătul unor acumulări şi ar fi bine, după cum zice un vechi aforism, să nu lăsăm apusul să vină şi să ne prindă cu mânie faţă de aproapele nostru. Deci, în traducere, să nu ajungem la sfârşitul vieţii rămânând în aceleaşi condiţionări, oricare ar fi ele, supărare, ură, invidie etc, pentru că data viitoare vom veni din nou supăraţi sau geloşi sau recalcitranţi şi o vom lua de la capăt.

Să ne împăcăm cu orice şi cu tot este înţelept, iar pentru aceasta trebuie să conştientizăm ce şi cum suntem acum. Am putea schimba aforismul şi să spunem aşa: Nu lăsa apusul să te prindă fără a înţelege ce s-a petrecut cu tine în ziua care a trecut

Pentru fiecare suflet generat de gândirea Creatorului există un bagaj karmic compus din această suită foarte vastă a tuturor trăirilor… Cauză-efect-cauză-efect-cauză…

Vreau să fiţi atenţi la ce vă voi spune acum. Întotdeauna aceste experienţe au fost trăite numai în prezent, într-un prezent. Este foarte important ca în procesul desluşirii cauzelor care produc efecte, să ţinem cont că aceste acţiuni, intenţii, stări s-au consumat în momentul prezent al unui anume trecut.

Atunci au fost sădite seminţele, precum într-un ogor, pe care l-am putea numi câmpul de manifestare al existenţei noastre ca fiinţe, ca entităţi, ca spirite, într-un prezent din trecut, fiindcă întotdeauna, în orice încarnare am trăit doar prezentul.

Seminţele au încolţit, una după alta, iar unele dintre ele rodesc acum, în această viaţă, pe când altele vor rodi într-un viitor anume. Fie că este vorba de relaţii, de iubirile noastre, de felul în care s-au construit, de la încarnare la încarnare, corpul şi mintea noastră, cu toate energiile  ce le-au animat de-a lungul devenirii.

Toate acele trăiri, motivaţii, intenţii, dorinţe s-au sădit într-un prezent.Acum suntem însă aici, într-un alt prezent. Dacă ne-am pune problema a ceea ce s-a petrecut în trecut pentru ca noi să fim acum ceea ce suntem, ar însemna să facem un mare salt în gândire. Este de fapt vital ca noi să înţelegem foarte bine chiar în această clipă ceea ce suntem, acum  în actuala existenţă, care sunt resursele de care dispunem, ce punem noi  în joc în acest prezent( ce va deveni şi el un trecut), şi cum acţionăm, cum gândim, care este modul nostru de a fi, care sunt valorile la care am aderat, care sunt tendinţele noastre fundamentale.

Să mai luăm însă în considerare un lucru. După cum există karma individuală, a fiecăruia dintre noi, la fel există și karma unei familii, a unei țări, a unui popor, pe scurt, ceea ce numim karma colectivă. Un război, care angrenează două sau mai multe popoare, nu este o întâmplare, un cutremur, care afectează o întreagă nație, nu este o întâmplare și nici un fel de cataclism. Ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer, pur și simplu voi cita un pasaj din măreața carte scrisă de Scarlat Demetrescu, adăugând unele idei și corectând unele exprimări:

„Toți cei care au fost hotărâți de Forțele de sus, de spiritele executoare ale Legii Karmice, vor fi adunați într-o zi la un loc, vor fi puși într-o asemenea situație ca să piară cu toții brusc din existența lor fizică. Ei vor pleca cu același vapor-care va naufragia, vor pleca cu același tren-care va deraia, vor merge cu toții la un teatru care se va aprinde, fiind victimele unei groaznice tragedii, focul carbonizându-i pe toți, se vor sui în același avion- care se va prăbuși etc.

Aceia însă care nu sunt destinați acestui fel de a pleca din lumea fizică, care nu au în destinul lor o datorie ce trebuie astfel plătită, printr-un accident sau printr-o catastrofă, vor scăpa. Ei vor pierde trenul sau vor renunța în ultimul moment la a mai pleca cu acel tren, cu acel vapor, cu acel avion, primind poate un telefon, un mesaj sau o însărcinare de serviciu, o propunere neașteptată, vor scăpa ca prin minune din mijlocul unei catastrofe seismice sau a unei înspăimântătoare ploi de gloanțe, obuze, dintr-un război etc. Pentru mulțimea neștiutoare o asemenea eventualitate va părea sau va fi prezentată drept o minune, o “întâmplare providențială,” însă în realitate ea va fi ceva determinat de legea cauzalității.”

Pentru a exemplifica cele spuse, domnul, fost și, sigur, actualul, mare spirit care cândva s-a numit Scarlat Demetrescu, ne povestește despre un caz petrecut în anul 1930 când în comuna Costești din județul Argeș au ars, într-o biserică de lemn, 110 oameni, aparent din cauza unei lumânări aruncate cu neglijență.

Prin revelație, niște distinse persoane contemporane pomenitului înțelept au aflat că toate acestea participaseră, cu sute de ani în urmă, la un asasinat colectiv. Când, mai precis? Într-o vreme când războaiele și persecuțiile religioase erau la modă și, interesant, tot într-o zonă rurală, din Franța însă. Acolo, undeva la poalele munților Ceveni, într-un sătuc, prigoniți aspru de către catolici, se refugiase un grup de hughenoți. Aceștia, fideli crezului lor, își găsiseră loc de rugăciune și de închinare într-un punct de vârf al muntelui, către care se strecurau, din când în când, pe furiș, noaptea, pentru a se ruga și închina împreună într-un adăpost de vite, făcut din trunchiuri groase de lemn.

O femeie din acest sătuc, aflând despre ceea ce făceau hughenoții și despre locul lor de întâlnire, cu prilejul unei slujbe religioase dintr-un orășel învecinat satului, l-a informat pe episcopul catolic ce prezida slujba despre respectivul grup, iar acesta, care tuna și fulgera împotriva oricui nu era catolic, a poruncit credincioșilor pe care îi păstorea să se ducă peste hughenoți și să îi suprime, efectiv, fizic.

Nu a trebuit să insiste prea mult, căci s-a și constituit, atenție, un grup de exact 110 oameni care, luând-o pe scurtături doar de ei cunoscute, au ajuns pe acel vârf de munte folosit ca loc de închinăciune de către hughenoți și i-au surprins, în plină noapte, pe aceștia săvârșind, în adăpostul cu pricina, o rugăciune colectivă către Dumnezeu. 73 de oameni se aflau în acest adăpost, iar catolicii care veniseră să îi vâneze au aprins torțe și au dat foc micii clădiri de lemn, în vreme ce o parte dintre ei vegheau, de jur-împrejur, cu archebuze, ca nici un hughenot să nu poată scăpa viu din flăcări. Cu un gest emoționant, predicatorul acestora, care a realizat ce va urma, și-a îndemnat, în ultima clipă, frații de credință să își ceară iertare pentru păcatele lor, pentru groaza din sufletele lor, dar și pentru cei care tocmai înfăptuiau acest asasinat colectiv, în fața Mântuitorului.

Toți cei dinăuntru au murit, arși, iar cei 110 criminali, s-a aflat prin revelație, au cutreierat ca spirite rătăcitoare, prin spațiu, circa 300 de ani, împovărați de nelegiuirea lor, până când Universul le-a dat trupuri din nou și i-a adunat în satul Costești, în acea biserică de lemn, unde, la rându-le, au ars toți, până la ultimul.

Dacă vreți, pentru a sintetiza, în aceasta constă, la modul esențial, karma, adică să ajungi să trăiești și tu răul pe care l-ai cauzat odată și să înțelegi, astfel, ce înseamnă a greși împotriva legilor universale. Deci, nu este vorba că ar exista un Dumnezeu răzbunător precum cel din Vechiul Testament, care pedepsește, El personal, nedreptatea, ci despre rânduiala pe baza căreia a fost creat totul și care, odată încălcată, acționează prin ceea ce, simplist, am putea numi legea compensației.

Obsesia noastră, primitivă, de care nu ne putem descotorosi este de a trage la răspundere și de a pedepsi. Dar oare putem noi pedepsi soarta sau, de fapt, soarta ne pedepsește pe noi?

Nici măcar nu ne pedepsește, dragii mei, soarta respectă codurile creației și ale Creatorului și este lăsată să își urmeze calea prin intermediul Duhului Sfânt. Nu este vorba niciodată despre pedeapsă, Dumnezeu este chiar ceea ce spune Iisus despre El, iubire. Însă și dreptate. Acesta nu își dorește decât să înțelegem.

Trăim în frică și chiar în disperare, suntem gata, oricând, să facem rău pentru a ne apăra ceea ce considerăm a fi, în neștiința noastră, singura viață de care putem avea parte.

Nimic mai fals, orice reîncarnare înseamnă doar una dintre manifestările unei unice vieți care nu poate pieri și care trece prin noi toți, ca spirite. Suntem nepieritori ca suflete, dar muritori ca trup. Este o mare diferență.

Soarta! Bănuiesc că ați auzit cu toții de Ritchie Valens, cel care a creat vestitul cântec la Bamba. Ei bine, în avionul în care urma să se urce mai era un singur loc, iar din grupul de cântăreți care mergea să susțină un recital în diferite locuri din America mai exista unul care voia să se suie în același avion. Atunci, lui Ritchie i-a venit ideea de a da cu banul. Sorții, de fapt soarta a decis ca el să se urce în acest avion și s-a considerat, pe moment norocos, căci scăpase de autocar. Dar avionul s-a prăbușit și Ritchie Valens a murit. Oare cum i-o fi venit această idee, întâmplător? Nu, era momentul plecării lui din această lume, chiar dacă nu avea, biologic vorbind, decât 28 de ani neîmpliniți.

La fel ne putem gândi la atâtea asemenea evenimente. De ce a murit atât de tânăr Eminescu? De ce a murit atât de tânăr Ayrton Senna sau Bruce Lee? Ei bine, simplu, ar spune Cosmosul, ar spune Divinul, fiindcă, deși tineri, își îndepliniseră deja misiunea, dăduseră deja ce puteau da mai bun, în cazul lui Eminescu, „Luceafărul”. Ce să mai scrii peste „Luceafărul”? La ce nivel de performanță să mai ajungi în cazul lui Bruce Lee care și în reluările de imagine părea a lovi neomenesc de repede? Câte concursuri să mai câștige Senna, care însă, interesant, a declarat cu un an înainte de tragicul moment că nu fusese fericit nici măcar o clipă în viață, cu toate că era extrem de frumos, de bogat și de celebru. Moartea nu se conformează vârstei, ci destinului sau karmei.

Dacă înțelegem aceasta, înțelegem și că a te împăca cu tot şi toate, a fi bun, generos, înţelegător, cât mai devreme în viață, a-ţi oferi liniştea, atât cât poţi, capătă o semnificaţie deosebită. Legea iubirii este vitală, este o cheie întru depăşirea condiţionării noastre karmice.

Sigur, pentru un om cu o mentalitate tribală, care se ghidează după învăţătura dinte pentru dinte, încă perpetuată religios şi prea intrată în mentalitatea colectivă, este greu de acceptat că iubirea poate produce o ruptură în înlănţuirea sa fiinţială, dar întru târziu, poate peste o viaţă, peste două sau trei, va începe să priceapă, deși incipient probabil, chiar şi el, că aceasta este calea.

Libertatea noastră este prezentă în însăşi condiţionarea existenţială în care ne aflăm, karma îşi are rezolvarea sau antidotul în însăşi structurarea sa, la fel ca o boală. Nu este nimic de făcut, efectiv, în termeni concreţi, însă, la nivel interior, avem posibilitatea de a realiza că acelaşi lucru poate fi privit cu alţi ochi, cu mai multă detaşare. Felul în care priveşti karma poate modifica sau chiar anula karma, doar în aceasta constă liberul arbitru.

Deci în actuala existenţă se manifestă o karmă specifică lecţiei şi menirii noastre de viaţă. Ceea ce avem noi de făcut este să ne reperăm slăbiciunile, neajunsurile şi să acţionăm creativ, în sensul de a încerca ca, data viitoare, să ne comportăm altfel într-o situaţie asemănătoare.  Nu îţi poţi depăşi karma până când nu înţelegi karma şi o înţelegi doar fiind foarte atent, observând, observându-te, clipă de clipă.

Dacă am realiza prezenţa lui Dumnezeu în noi, dacă ne-am conştientiza natura de copii ai lui Dumnezeu, lucru predicat de Iisus, care nu a susţinut, de fapt, că el este singurul fiu al Tatălui Ceresc, nu ar mai fi loc pentru suferinţă în noi. Când orientarea ta nu este, însă, divină, când te separi, în gândirea ta de Principiul Divin, dai naştere unor fapte care aduc acele consecinţe născătoare de karmă.

Omul poate, oricând, printr-o schimbare a perspectivei, printr-o nouă poziţionare faţă de existenţă, printr-o cunoaştere superioară de sine, să ajungă la revelaţie, la descoperirea adevărului. Aflând legile divine, un om se poate strădui să îşi facă faptele să fie în acord cu acestea.

Text: Michael Grecu (www.michaelgrecu.com – Astrologie, psihologie, hipno(regreso)-terapie, chiromanție, tarot, vindecări energetice)

Citește în continuare HOROSCOP | Previziuni 2021 | Michael Grecu.

  • Michael Grecu

    KARMĂ, ASTROLOGIE, VINDECARE (II) – Michael Grecu

    Acum vă voi vorbi, din nou, puțin, despre legătura dintre karmă și astrologie, dar și dint…
Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
  • Michael Grecu

    KARMĂ, ASTROLOGIE, VINDECARE (II) – Michael Grecu

    Acum vă voi vorbi, din nou, puțin, despre legătura dintre karmă și astrologie, dar și dint…
Load More In Cuvantul psihologului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Bucuria verii pentru fiecare situație: Posibilități nesfârșite cu mușcatele colorate

Mușcatele sunt adevărate vedete printre decorațiunile și plantele de balcon. Cu florile lo…