Un om complex, cu multe straturi și aspecte, care încă descoperă cine este prin tot ceea ce face, Irina Voinea îmbină creația de modă cu stylingul și colaborările cu artiști contemporani, reușind să aducă arta mai aproape de oameni. Ca să vorbim despre identitatea sa ca designer, este important să pornim de la omul cu o prezență sinceră, caldă și deschisă care își trăiește viața cu bucurie, frumusețe și privind mereu partea plină a paharului.
Când și cum a început povestea ta în domeniul designului vestimentar?
Povestea mea a început încă de când eram un copil. Bunica mea era croitoreasă, a urmat mama, care a lucrat în același domeniu, și apoi eu. Părinții mei au avut o fabrică de confecții încă de când eu aveam cinci ani și tot timpul îl petreceam acolo, mă rugam de colegii lor să mă ajute să îmi creez haine pentru păpuși și mai târziu pentru mine. Dar pe măsură ce am crescut, am simțit că m-am născut să fac ceea ce fac și că pur și simplu viața mi-a oferit și contextul cel mai potrivit în care să mă dezvolt.
Cum te-a ajutat experiența de la University for the Creative Arts din Londra?
Experiența trăită acolo a fost cu adevărat unică. Eu am terminat și liceul acolo, am plecat special să pot aplica la facultăți de modă din UK și mi-am pregătit în ultimii doi ani de liceu portofoliul cu care urma să fiu admisă la facultate.
Este un mediu extrem de creativ, care te provoacă și te pregătește pentru tot ceea ce înseamnă industria modei și această meserie de designer ‒ care poate îngloba diverse abilități, de la producție, tipare și cusut, până la grafică, ilustrație, vânzare, istoria modei ș.a.m.d. În același timp, îmi aduc aminte cu bucurie de pauzele de cafea cu colegii, în care mai cârcoteam despre cine știe ce materie sau profesor care ne punea bețe în roate. Și mai ales de nopțile nedormite, în care coseam acasă produse ce trebuiau predate a doua zi dimineața.
Esti cunoscută ca fiind stilista lui Smiley, Feli, Pavel Bartoș si a multor altor vedete, însă nu trebuie să uităm că tu la bază ești designer. Cum îmbini aceste două laturi?
Meseria de stilist a venit în susținerea laturii de design de produs și colecții. Cumva, prin prisma colaborării mele cu acești artiști, am fost nevoită să le fac pe amândouă. Deși la bază mă consider designer, stylingul m-a învățat să devin cameleonică, m-a ajutat să fiu la curent cu ce fac și colegii mei de la alte branduri naționale și internaționale. Iar o mare sursă de inspirație pentru mine este John Galliano, care este un designer genial și un stilist la fel de bun.
Care parte a activității tale profesionale reprezintă marea ta dragoste ‒ proiectele de styling sau realizarea propriilor colecții?
Realizarea colecțiilor, clar!
Sunt foarte putini designeri români care fac haine masculine. Ce te-a determinat să alegi această direcție?
Am ales această direcție în primul an de facultate, la îndrumarea unui profesor. Nu m-aș fi gândit vreodată, dar mi s-a potrivit perfect atât creativ și tehnic, cât și ca feeling. Câteodată sunt lucruri care pur și simplu îți vin natural.
Ce te inspiră și te ajută să îți eliberezi creativitatea?
Oamenii, natura, studiul ‒ research de orice natură, vizuală, scrisă, auditivă. Îmi place să acumulez informații noi, să descopăr. Sunt o fire tare curioasă și over-thinking. De asemenea, mă inspiră enorm orice formă de artă, de la pictură la muzică, artă digitală, film, modă.
Cum ai descrie identitatea vizuală în care te regăsești cel mai mult? Care sunt elementele distinctive ale hainelor create de tine?
Identitatea vizuală în care mă regăsesc cel mai mult este contrastul între opuse sau, mai bine spus, armonia dintre două aspecte opuse ale aceluiași întreg. Feminin vs masculin, black&white vs colours, minimalist vs over-the-top. Cred că ceea ce creez este curajos și menit să aducă un aport personal și unic tuturor celor ce poartă hainele, prin croiul relaxat, dar și prin colaborările cu artiștii vizuali, în materie de imprimeuri.
Pentru ultima colecție, am colaborat cu o serie de artiști contemporani pe care îi admir foarte mult: Obie Platon (pictor), Ovidiu Solcan (colaje), Dan Crețu (digital art) și Vali Bărbulescu (fotografie). Practic, prin intermediul hainelor, ajunge și arta lor mai aproape de oameni. Ceva ce aparent este destul de intangibil este integrat în viața de zi cu zi.
Cât de important este pentru tine să contribui la o industrie a modei responsabilă?
În general, e importantă asumarea responsabilității propriei vieți și, automat, a tot ceea ce te înconjoară. Cred că în era vitezei este ușor să uităm că natura are un ritm al ei, cu care și noi ar trebui să fim în sincron.
Cum resimți această perioadă de criză și cum te adaptezi? Ai observat schimbări în ceea ce privește comportamentul consumatorului de modă din România?
Cu siguranță că nu a fost și nu este o perioadă ușoară, însă cred că orice provocare poate fi depășită.
Cred că abia de acum încolo vom vedea schimbări în comportamentul consumatorilor. Sincer, îmi displace tare acest cuvânt, pentru că îl asociez automat cu ceva negativ. Personal, nu cred că această societate de consum este vreun pic „sănătoasă”. Poate că nu ar fi chiar rău să schimbăm ceva în bine, în modul în care „consumăm” responsabil ce avem nevoie.
Ce te entuziasmează în prezent?
Mă entuziasmează oamenii pe care i-am strâns în jurul meu, echipa și colaboratorii și împreună punem țara la cale. Urmează multe proiecte frumoase, colecții, colaborări pe care sigur o să le vedeți.
Citește în continuare INTERVIU | Cristian Scutaru: „Galeria oferă un spațiu închis, temporar, cu un public nișat. Spațiul public este al tuturor.”