Continuăm dialogurile cu tinerii artiști români care ne oferă ocazia să pătrundem în mintea creativă a noii generații, să le aflăm motivația și idealurile. Filip Voicu este la începutul activității sale artistice, fiind în prezent masterand la Universitatea Națională de Arte din București, secția sculptură. În calitate de artist plastic, abordează teme de natură existențială și își dorește să trezească în oameni puțin mai mult decât o admirație trecătoare pentru un obiect, fie el și artistic.
Care este pregătirea ta în domeniul artei și cum ai devenit atras de sculptură?
Pregătirea mea în domeniul artei a început de la vârsta de 11 ani, odată cu gimnaziul la Liceul de Arte Plastice N. Tonitza. Acolo am rămas și am studiat domeniul artistic mare parte a copilăriei și adolescenței mele. După Tonitza am optat pentru Universitatea Națională de Arte din București FAP secția sculptură, unde sunt și acum în anul final de studii masterale.
Sunt atras de sculptură și reprezentarea sculpturală a ideilor deoarece acestea presupun din start tridimensionalitatea. Mă atrage tridimensionalitatea în artă deoarece eu cred că un obiect tridimensional atrage mai mult curiozitatea individului și il forțează să caute cu gândul și cu ochiul mai intens. Ceea ce eu urmăresc și îmi doresc să realizez este interacțiunea observatorului cu obiectul artistic, atât interacțiune fizică, cât și mentală. Cred că fizicalitatea obiectului este cea mai bună metodă de a induce individului ce interacționează cu obiectul să se pună în raport cu acesta și cu firul ideilor ce au născut obiectul artistic.
Este încă prea devreme să vorbim despre un stil propriu sau mai degrabă o perioadă de experimentare? Care este identitatea ta ca artist?
Fiind la început în cariera mea artistică nu cred că pot vorbi despre un stil bine definit. Stilul meu chiar dacă pare conturat în lucrările mele deja existente este mai mult o tendință de lucru, o preferință de a trata suprafața și o înclinație pentru simplificare. Consider că este nevoie de mai mult timp și de un volum mai mare de gânduri manifestate fizic sub formă de lucrări pentru a se putea vorbi de un stil propriu. Desigur, eu am o direcție în minte, o manieră și anumite înclinații care ar putea contura identitatea mea ca artist, dar și aici este nevoie de mai mult timp. Pot spune că îmi doresc mai mult timp, nu pentru a-mi da eu seama de propriul stil sau de propria identitate artistică, ci pentru ca acestea să prindă o mai mare forță și să devină mai vizibile când sunt cercetate.
Care sunt etapele procesului de creație în cazul lucrărilor pe care le realizezi?
Uneori este destul de greu de a distinge diferitele etape ale procesului de creație, frecvent acestea se întrepătrund. Un exemplu este dezvoltarea ideii din spatele lucrării și a lucrării în sine. Pentru mine cel puțin, acestea se petrec adesea simultan deoarece ambele fiind în constantă relație simbiotică, evoluția uneia nu o precede sau succede pe cealaltă in mod neapărat.
Cu ce tip de materiale ești înclinat să lucrezi? De ce?
La momentul actual lucrez predominant în metal (fier). Sunt atras de lucrul în metal deoarece, din punctul meu de vedere, acesta conferă lucrării o prezență mai puternică și un impact mai profund. Bineînțeles, a lucra cu un astfel de material precum fierul prezintă anumite provocări și în unele momente chiar și limitări, dar eu cred că este bine ca în realizarea lucrării să avem provocări și limitări, acestea provoacă artistul și contribuie la rezultatul final. Poate fi spus că gândul trece prin filtrul realității înainte de a se întrupa în lucrare.
Acest material mai adaugă prin prezență și o ramură conceptuală, fierul fiind dur, puternic și extrem de utilizat în multe domenii, dar totuși având o latură efemeră dată de posibilitatea coroziunii, a risipirii și a transformării în pulbere.
Ce teme explorezi în compozițiile tale?
În acest moment sunt atras de teme de natură existențială, ce pun privitorul în situația de a se interoga cu privire la propria existență, la natura acestei existențe și la ce presupune aceasta. Nu am sub nici o formă dorința de a da răspunsuri la problemele existențiale ale condiției umane și nici nu îmi doresc găsirea răspunsurilor. Ceea ce vreau este contemplarea întrebărilor și a problemelor existenței pentru a îl face pe privitor capabil de a recunoaște și a simți greutatea existenței.
Ce se întâmplă să te inspire mai des, tehnica sau mesajul pe care urmărești să îl transmiți?
Nu pot spune ce mă inspiră mai des dintre tehnică și mesaj pentru că, sincer, nu știu. Acestea, după mine, fiind izvoare de inspirație unul pentru celălalt. Ambele sunt alese după gustul și înclinația artistului. Adesea la mine mesajul dictează tehnica, materialul si modul de realizare și, totodată, acestea aduc provocări ce își pun amprenta pe mesajul pe care îl urmăresc. Ambele, mesajul și tehnica, se condiționează reciproc pentru a crea un echilibru ce ajunge să devină lucrare finalizată.
Cu ce provocări se confruntă un artist aflat la început de drum în România?
Cred că cea mai mare provocare pentru un artist, fie el din România sau din afara țării, aflat la început, este să se mențină productiv, să rămână concentrat pe profesia aleasă și pe idealurile proprii, mai ales în momentele dificile. Poate că nu sună foarte greu a te menține productiv, dar a rămâne concentrat, a produce, a lucra și a intra în atelier în fiecare zi măcar cu gândul este extrem de important. Când alegi o direcție în viață, precum cea artistică, în care fiecare artist trebuie să își creeze propriul drum și nu există rețetă pentru succes, devine destul de ușor să disperi și să te îndoiești de tine. Este mai bine să îți ții mintea ocupată cu munca, deoarece productivitatea în atelier creează încredere în propriile puteri.
Ce planuri și așteptări ai acum, după terminarea studiilor?
După terminarea studiilor planul meu este destul de simplu. Am de gând să creez în continuare, să lucrez în continuare, să experimentez, pe scurt să cresc ca artist.
Cum te poziționezi în practica ta artistică față de contextul social, politic şi tehnologic? Care este din punctul tău de vedere rolul artistului astăzi?
A ne pronunța cu un răspuns definitiv pentru rolul artistului este destul de greu deoarece sunt atât de multe opinii în legătură cu acest subiect. Totuși, chiar dacă sunt multe opinii, majoritatea ori o bună parte bate la poarta la care tind să bat și eu. Sunt de părere că artistul are datoria de a-l pune pe individ în contact cu el însuși și de a-l face conștient de paradigma în care se află. În lumea noastră există un mare zgomot, acesta este compus de contextele și presiunile sociale în care ne aflăm, de instabilitatea politică ori nedumerirea politică în unele cazuri și de expansiunea progresivă a tehnologiei, ce începe să ne copleșească prin viteză și complexitate. Artistul trebuie să își pună mâinile peste urechile individului, acest lucru scutindu-l pentru puțin de zgomotul lumii, destul timp pentru ca acesta să vadă lucrurile din afara zgomotului. Este un lucru destul de greu de realizat și nu funcționează mereu, la mulți oameni deloc, dar cred că un artist bun trăiește pentru momentele când funcționează.
Cum se reflectă aceste idei în lucrările tale?
În lucrările mele încerc să îl pun pe privitor în situația de a-și autoevalua existența nu pentru a găsi un scop sau un răspuns, ci pentru ca acesta să devina mai conștient de existență și de ce presupune ea. Nu încerc să insinuez că privitorul nu este conștient de propria existență, vreau să îl fac să se concentreze pe ea intens, pentru ca apoi să poată procesa lumea exterioară pe baza propriilor descoperiri despre propria existență. Așa privitorul poate bloca zgomotul lumii pentru a o putea privi din exterior.
Unde te pot găsi cei care îți apreciază arta și unde putem vedea lucrările realizate de tine?
Cei ce doresc să îmi vadă lucrările mă pot găsi pe instagram la @filipvoicu.
Citește în continuare INTERVIU | Despre abordări curajoase și amprenta personală în fotografia de modă cu fotograful Bogdan Petrice.
