Naturală, caldă și cu un fel al ei de a povesti care te face să o asculți la nesfârșit, Dana Rogoz rămâne una dintre cele mai autentice voci din generația ei. De la copilul-minune din Abracadabra, la adolescenta pasionată de reviste glossy și până la actrița și creatoarea de conținut de astăzi, Dana a păstrat mereu aceeași curiozitate sinceră față de oameni, povești și… haine.
Cum vezi tu moda?
E un subiect foarte amplu. Pentru mine, moda a fost mereu o formă de a mă exprima și de a spune povești despre mine. Fie că sunt pe scenă sau la teatru, îmi place să cred că transmit ceva prin tot ce fac, iar hainele fac parte din asta. Ele pot arăta cine ești, ce simți, ce vrei să spui fără cuvinte. Nu cred că trebuie să urmezi trendurile; dacă e ceva potrivit pentru tine, va ajunge oricum în viața ta. Mai important este să folosești hainele ca pe o formă de exprimare, ca să transmiți o emoție, o stare, o poveste despre tine. Așa văd eu moda.
Ce influențe ai avut în formarea stilului?
Am fost inspirată de oameni foarte diferiți. Bunica mea era foarte cochetă, avea un stil elegant, burghez. Hainele ei erau mereu curate, nu o găseai niciodată în haine de casă. Altă persoană care m-a inspirat în copilărie a fost o prietenă de-a mamei, stewardesă – și mi se părea o profesie extraordinară. A fost prima profesie pe care am idealizat-o. Mi se părea ceva fascinant: călătoreai cu avionul, te întorceai cu jucării și lucruri pe care nu le găseai nicăieri, mai ales nu în cartierul nostru din Drumul Taberei. Și mai era și costumul acela mereu impecabil, atitudinea elegantă și sigură, mi se părea o prezență impresionantă.
Apoi am fost foarte atrasă de revistele glossy și, la început, chiar aveam un blog de modă. Eram fascinată de fenomenul street style. Mi se părea uimitor cum primii bloggeri ajungeau să stea în primul rând la prezentările de la Fashion Week, ceva ce înainte era rezervat doar pentru profesioniști: designeri, cumpărători, oameni din industrie.
Deodată, persoane obișnuite, fără o legătură directă cu moda, deveneau voci influente, capabile să schimbe ce se întâmpla chiar și pe podium. Era perioada în care Chiara Ferragni, cu blogul ei The Blonde Salad, și alți influenceri începeau să aibă un impact uriaș în lumea modei.
Stilul se formează în copilărie?
Contează foarte mult locul în care ai crescut, mediul și chiar lipsurile. Eu am prins puțin din perioada comunistă, aveam doar patru ani la Revoluție, dar îmi amintesc că primii ani de după, până prin 2000, erau destul de gri. Încă trăiam cu multe lipsuri, nu aveam acces la prea multe lucruri. Țin minte că, atunci când am mers prima dată în străinătate, prin ’91, mi s-a părut că am ajuns pe Lună, era o diferență uriașă față de ce trăiam acasă.
Ce ți se părea frumos în copilărie în materie de design, dar acum?
Dacă vorbim despre haine, îmi amintesc că am fost doar o săptămână „șoim al patriei”. Dar eram fascinată de uniformă, combinația aceea de portocaliu cu albastru, și mai ales pălăria! Mi se părea ceva extraordinar. Țin minte cât de mândră mergeam pe stradă îmbrăcată așa, de parcă aș fi defilat într-o paradă.
Acum, hainele la care nu aș renunța niciodată sunt cele vintage, haine pe care nu le-aș fi purtat în adolescență. Atunci îmi plăceau fustele scurte și multe alte haine care mă faceau să arăt bine, să ies în evidență. Hainele vintage mi se par acum speciale pentru că au o poveste, un design unic. Sunt hainele care pot spune ceva despre mine, care mă reprezintă și mă fac să mă simt diferită, autentică.
Avem noi, românii, un stil?
Noi, românii, avem un stil al nostru, dar mi-e greu să-l definesc clar. Trăim într-un fel de „bule”, fiecare cu propriul gust și influențe. Totuși, e adevărat că, dacă ești într-un aeroport, recunoști imediat grupul de români, nu știu dacă e din felul în care ne îmbrăcăm sau din atitudine, dar pur și simplu știi unde e poarta unde sunt români. Și nici nu știu dacă asta e un lucru bun sau rău, e doar… vizibil. Acum mi se pare că diferențele dintre noi și restul lumii încep să dispară. Simt că lucrurile s-au mai echilibrat, nu mai sunt diferențe atât de mari între noi și restul Europei.
Ți se pare că noi suntem condamnate să copiem sau suntem niște personalități care ne dezvoltăm conform vremurilor?
Nu cred că suntem „condamnate” să copiem, dar e adevărat că, odată cu social media, tendințele globale au devenit tot mai puternice și riscăm de multe ori să ne pierdem pe noi și să ne “uniformizam”, într-o oarecare măsură. Pe de altă parte, atâta timp cât continuăm să călătorim, să citim, să vedem filme, teatru, să ne îmbogățim în experiențe și nu în bunuri, o să devenim acele personalități puternice, care știu să aleagă.
Text de Gianina Corondan
Citește mai departe și COS lansează campania de toamnă-iarnă 2026, avându-i pe Park Gyu-young și Awar Odhiang în prim-plan, înainte de revenirea la New York Fashion Week
