Home Interviews INTERVIU | Ana Odagiu: „Am râde și n-am mai lăsa frustrările să ne încolțească în suflet. Am fi liberi! Eu sunt!”

INTERVIU | Ana Odagiu: „Am râde și n-am mai lăsa frustrările să ne încolțească în suflet. Am fi liberi! Eu sunt!”

15 min read

Pe Monica și Ana Odagiu le-ați văzut cu siguranță, dacă nu pe scenă, la teatru sau în concerte, cu siguranță în mediul online, unde au găsit o modalitate de a se juca cu umor și ironie, interpretând scenete care ne-au adus de multe ori zâmbetul de la începutul pandemiei. Fiind crescută și formată într-un mediu artistic, Ana nu a putut sta departe de actorie când instituțiile și proiectele culturale au luat o pauză forțată, astfel încât s-a adaptat fără probleme la scena virtuală, continuându-și jocul și încercând să găsească partea comică în orice situație.

Ana Odagiu

Ești actriță, scrii, cânți, îți manifești creativitatea în mai multe domenii. A reprezentat zona artistică o parte importantă în viața ta încă din copilărie? Când ți-ai dat seama care este modul în care îți dorești să te exprimi?

Am trăit într-o atmosferă artistică. Bunicul ne aștepta acasă cu muzică clasică și cu manuale de desen și pictură. Mergeam împreună la expoziții și galerii de artă. Cu ai mei mergeam la teatru încă de mică. Tatăl meu a compus muzică, iar unchiul meu a cântat alături de Johnny Răducanu, Flavius Teodosiu și alți mari artiști. Se pare că n-am avut nici o șansă să mă fac fizician. Nu m-a ajutat mediul.

Cine a avut cea mai mare influență în parcursul tău artistic?

Ai mei m-au îndrumat și m-au susținut. Mama avea încredere în mine, tata aștepta de la mine mereu mai mult. Această combinație m-a făcut să evoluez. Cu tatăl meu mergeam la audiții, castinguri, interviuri, concursuri, apoi disecam fiecare întâmplare până la 5 dimineața, trăgeam concluzii împreună și astfel mă pregăteam, fără să realizez, pentru viață.

Cum se simte perioada distanțării fizice/sociale pentru un artist? De ce îți este dor și ce îți aduce bucurie în acest moment?

Ca artist, ai nevoie de întâlniri, de oameni, de contact viu, ochi în ochi. Însă atunci când nu am mai putut face asta, am stat mai mult cu mine și am fost bucuroasă să realizez că în toată neliniștea și căutările mele, îmi sunt prietenă. Și-mi sunt bine. Mă bucur de tot felul de nimicuri și am scos la joacă copilul din mine.

Viața de actriță cuprinde, din păcate, și dezamăgiri. Cum înveți să treci peste aceste etape și să te concentrezi pe reușite?

Am trecut prin perioade cumplite de deznădejde, frici, întrebări fără răspuns, depresie, însă după ce tata „s-a mutat pe un alt cer”, am realizat că viața chiar e un dar și trebuie s-o prețuiesc și să fac cumva ca ea să conteze. Iubesc oamenii și iubesc ceea ce fac. Asta mă face să zâmbesc și să continui.

Cum te-a ajutat actoria să te dezvolți și cât contează că reușești să transformi situațiile neplăcute în comedie?

Actoria este cel mai bun partener al meu! M-a ajutat să mă cunosc, să-mi aflu limitele, să-mi răscolesc prin cele mai întunecate cotloane ale sufletului, să mă critic, să mă cert, să mă iau așa cum sunt, să mă găsesc și să mă pierd din nou, ca apoi să mă descopăr și să-mi pot îmbrățișa timiditatea, sensibilitatea, temerile și să devin ceea ce sunt. Și atunci când cred că am înțeles, realizez că nu știu nimic și o iau de la (un soi) de capăt. Am învățat atât de multe de la această meserie, o fac cu atâta iubire, încât uneori simt că am totul. Actoria îmi oferă bucăți mari de fericire.

Vorbeai într-un interviu despre nevoia de a simți scena sub picioare. Cât de mult contează reacția și energia publicului și ce oferă diferit scena virtuală?

Cred că un spectacol ajunge la starea de plenitudine atunci când se creează acel flux magic de energie între actori și spectatori. Când îi simți și îi iei cu tine, când uiți că textul e text. Această senzație nu poate fi înlocuită cu nimic. Și nici nu trebuie. Însă în acest moment a trebuit să mă adaptez la o realitate virtuală. Senzația e alta, evident, însă nu mă focusez pe asta! Continui să mă joc.

Relația cu sora ta este extinsă și pe plan profesional. Care este dinamica acestor colaborări și ce trăsături are fiecare astfel încât să vă completați atât de bine?

Relația mea cu Monica este una fantastică. Comunicăm foarte mult, vedem lucrurile asemănător, ne sfătuim, ne contrăm, uneori ne omorâm, ca în orice mare iubire. Faptul că avem încredere totală una în cealaltă ne ajută să colaborăm și să ne completăm atât de bine.

Pare că o nouă categorie de creatori de conținut din artă, teatru captează din ce în ce mai mult interesul utilizatorilor rețelelor sociale, iar voi sunteți cu siguranță reprezentante ale acestei mișcări. Când ai început să acorzi o importanță deosebită prezenței pe social media și ce scop aveai la început?

Niciodată n-am crezut în puterea online-ului. Acum ceva ani, ți-aș fi zis că ceva mai artificial nu cunosc. La mine, această viață virtuală a început în carantină. Fără un scop anume. A început dintr-o joacă și iată, a devenit un mod de a comunica. Când am văzut 4,5 milioane de views pe facebook, mi-am zis: „Da’ comunicăm, nu glumă!” (râde).

Cât timp îți ocupă acum această preocupare și cum abordezi conținutul din online?

Îmi ocupă tot timpul. Dacă nu filmăm, mă gândesc ce să mai filmăm. Citesc, mă informez, sunt cu ochii larg deschiși și pregătită să primesc inspirație. Suntem mereu în căutare de idei și încercăm să găsim partea comică a oricărei situații. Am observat o tendință a oamenilor de a nominaliza și a judeca: „aaa, voi vă referiți la proasta aia!” sau „aaa, m-am prins! Voi o imitați pe aia care…”. M-aș bucura ca oamenii să știe că nu ne referim la cineva anume, ci ne jucăm cu anumite tipologii de dragul jocului. De dragul comediei. De multe ori facem autoironie, aceasta fiind o ustensilă ofertantă în comedie.

„Dacă vreți să ajungeți actori mari trebuie să vă alegeți cu grijă meseria. Puteți să fiți orice altceva, dar nu actori”, spuneați într-una din filmări. Care este procesul prin care iau naștere aceste scenete în care porniți de la provocările realității și adăugați umor, mai mult decât doar un strop?

Cum am mai spus, iubesc oamenii, îmi place să-i descopăr. Evident că fiind cu antenele pe ei, vezi și lucruri care nu-ți plac. Dar cum ar fi o lume în care nu ne-am mai înjura, ci am eșapa spunând ceva cu umor? Am râde și n-am mai lăsa frustrările să ne încolțească în suflet. Am fi liberi! Eu sunt!

Dacă e să privești în urmă la proiectele în care ai fost implicată care sunt cele care ocupă un loc special în parcursul tău profesional și ce planuri te entuziasmează pentru viitor?

Au fost proiecte care m-au bucurat, dar vreau să menționez spectacolul „Soț de vânzare” pe care îl joc de 9 ani, alături de Maria Radu și Marius Gilea, spectacol care mi-a dat posibilitatea să „cresc” și să-mi exersez mijloacele actoricești. Planuri de viitor nu-mi fac. Trăiesc aici și acum.

Urmăriți-o pe Ana Odagiu pe Instagram @anaaodagiu pentru noutăți în legătură cu proiectele artistice în care este implicată, reluarea spectacolelor de teatru și a turneelor din București și din restul țării.

Citește în continuare INTERVIU | Monica Odagiu: „Nu mi-aș imagina viața fără artă.”.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Interviews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

INTERVIU | Adi Istrate un overthinker de excepție

Adi Istrate este un artist și compozitor pasionat, pentru care muzica a fost mereu o const…