De la aventurile timpurii în garderoba mamei, unde începea să-și croiască propria definiție a modei, până la influențele muzicale și stilistice care i-au alimentat creativitatea, Alexandra Ungureanu ne poartă prin câteva capitole importante din povestea sa artistică. În lumina reflectoarelor de la „Bravo, ai stil!”, competiția a devenit o platformă care i-a dat ocazia să o prezinte lumii pe femeia Alexandra, aducând un amestec surprinzător de discreție și rafinament.
Care este povestea ta personală legată de modă? Când ai conștientizat-o mai bine?
Nu știu exact cât e modă, cât e bun-gust, cât e bun simț, cât e dorința de a fi un pic diferită de ce văd în jur. Și ăsta e un lucru pe care l-am învățat de la mama. Deși acum nu ne mai potrivim nici ca gust, nici ca direcție estetică. Când eram mică, ea se ocupa în exclusivitate de garderoba mea, până am început să intervin și eu. Ea și-a dorit ca fata ei să poarte lucruri pe care nu le vezi pe stradă la orice pas. Atunci era destul de greu să faci asta pentru că erau foarte complicate sursele de a procura haine.
De unde îți luai inspirația pe atunci?
Primul influencer din viața mea a fost Angela Similea. O vedeam ca pe o regină, atât din punct de vedere muzical, cât și stilistic. Eram absorbită de orice, era sărbătoare când urca pe scena Casei de Cultură din Onești. A fost, de altfel, singura sursă de concerte live pentru mine până la o anumită vârstă. Eram impresionată. Până să ajung eu să mă inspir de la ea, o rugam pe mama să mă introducă în garderoba ei. Evident, când pleca de acasă, eu scoteam rochiile din dulap și începeam să mă probez cu ele. Rochia de mireasă a fost tăvălită în fel și chip, mi-a fost obiectul vestimentar preferat până la un punct. Pantofii, celebrul ruj chinezesc care era verde și se făcea roșu pe buze, o fustă și o vestă din catifea burgundy și niște mănuși de macrame. Am păstrat o parte dintre lucrurile acestea, iar, în timp, mi-am dat seama de valoarea lor estetică.
Care este cel mai memorabil moment din cariera ta în care moda a jucat un rol semnificativ? Cum ai ajuns să participi la „Bravo, ai stil!”?
Eu am intrat în emisiune mânată de pasiunea mea pentru modă, deși eram convinsă că, în primul rând, este un reality show. Știam că moda este un pretext, dar m-am agățat de el, pentru că partea de reality am abordat-o cu foarte multă sfială. La început, ținutele erau apreciate, dar lumea de acasă apreciază pe lângă ținute și personalitatea ta, felul în care tu te manifești. Și eu nu simțeam să intru în poveștile celorlalte fete, pentru că ele oricum intraseră de la începutul competiției, eu am intrat pe parcurs și nu mă regăseam. Dar a intervenit ceva în viețile noastre, respectiv pandemia.
În acea perioadă, mă gândeam serios să mă duc să-mi văd de viața mea, care la momentul respectiv prezenta perspectiva de a renunța la partea muzicală, nu mă mai regăseam. Nu-mi mai plăcea, mi se părea că nu mai sunt apreciată, nu mai știam ce să fac și intenționam să cam închei cu capitolul artistic. După ce am stat 3 luni în casă, incertitudinea a devenit și mai mare. Nu știam ce o să facem, dacă vom mai cânta, dacă viețile noastre vor mai reveni la normal. Astfel, când s-a ridicat starea de urgență, am realizat că miza pentru mine a devenit reală și serioasă. Am realizat că asta aveam în acel moment, acest concurs în care puteam să strălucesc. Așa că am început să o iau în serios, am simțit că trebuie să mă implic inclusiv în povești, să interacționez cu fetele și să fac tot ce ține de mine, și asta am făcut.
Care a fost atuul tău în acest concurs?
Eu zic că am avut ținute bune, asta fără doar și poate. Dar au mai fost fete care au avut ținute foarte bune. Spre exemplu, Deea Codrea a avut niște ținute excepționale.
Eu știu care a fost atuul meu – faptul că personalitatea mea a ieșit în evidență după atâția ani de scenă în care am ales doar latura muzicală, neștiind să mă prezint firesc, natural, cu emoțiile mele, femeia Alexandra. De teamă să nu devin vulnerabilă. Se pare că oamenilor le-a plăcut și au ales simplitatea, educația, discreția, discursul argumentat, rafinamentul. Hai că am dat pe-afară cu modestia (n.r. râde), dar, sincer, asta mi s-a transmis. Surpriza a fost cu siguranță nu doar de partea mea, ci și a producătorilor. În continuare, mă întâlnesc cu oameni care simt nevoia să îmi spună că m-au văzut, m-au susținut, m-au votat și că s-au uitat pentru mine la show-ul acesta, ceea ce înseamnă extrem de mult pentru mine.
Cum a influențat participarea ta în emisiune relația cu designerii și cu moda românească?
Am purtat de multe ori piese de la designeri români. Am încercat de fiecare dată să vin cu propuneri originale, însă au fost și situații când stylingul propus de ei nu fusese atât de prezent în alte părți și, pentru că piesele lor erau atât de bune, deveneau piesa de rezistență în sine, nu prea mai aveai ce să-i faci.
Noi aveam voie să avem stiliști. Dar mie nu mi-a fost greu din punctul ăsta de vedere, pentru că designerii veneau către mine tocmai pentru că noi am avut colaborări reușite. Toată lumea a crezut că în spatele muncii mele de acolo a stat Cosmin Florea, care a fost stilistul meu timp de opt ani de zile și cu care încheiasem colaborarea cu aproximativ un an înainte pentru că s-a mutat din țară. Mi-ar fi plăcut extraordinar de mult colaborarea cu el, cel puțin pe partea de gală, pentru că el este și scenograf de costume de teatru și film. Gala era partea mea preferată, pentru că puteam să cânt, să promovez muzica, să chem dansatori, instrumentiști, să se întâmple scenografie.
Ce înseamnă stilul pentru tine? Cum ți-ai găsit propria identitate în modă?
Stilul este bun-gust și bun simț estetic, indiferent în ce direcție o iei. Adică, dincolo de tendințe, de acele reguli pe care le știm cu toții și pe care le-am învățat și eu în timp, de la oamenii cu care am lucrat, reguli ce țin de culoare, de proporții, de asocieri de texturi, consider că stilul este altceva. Cred că te naști cu el, iar pe lângă o haină frumoasă pe care o porți, trebuie să porți atitudinea necesară. Chiar dacă nu te naști cu un stil așa flamboaiant cum este cel al Silviei Popescu, un talent către geniu pe care îl apreciez, poți să încerci să înveți și să te educi.
În cazul meu, au fost foarte multe lucruri învățate, adunate și puse cap la cap.
Și da, eu cred că am o anumită eleganță. Nu știu, n-am învățat-o neapărat, mă consider un om simplu. Mă plac ca femeie și este un demers important pentru toate cele care citesc aceste rânduri și vor să știe cum să fie bine îmbrăcate și să își contureze stilul personal. Nu poți să ajungi la acea împlinire și mulțumire până nu ajungi să te înțelegi pe tine ca om, să te placi ca femeie și să ai încredere în tine.
Cum gestionezi echilibrul dintre a arăta bine și a te simți bine în hainele pe care le porți?
Sacrific de multe ori partea a doua a problemei. Trebuie să fiu foarte obosită să aleg haine eminamente confortabile. Nu prea port încălțăminte sport, aleg de cele mai multe ori tocurile, chiar dacă am de stat multe ore pe ele.
„Fashion is never comfortable”, zise Anna Dello Russo, deși, dacă aș fi înaltă și slabă ca ea, aș mai ieși din schema asta.
(…)
Citește interviul integral în noul număr Fashion Premium Magazine, disponibil în magazinele Inmedio din toată țara și online pe www.fpm.ro/shop/.
Citește în continuare Being different is a form of art | Ce veți descoperi în paginile noului număr Fashion Premium Magazine.
