Zau ca nu mai intelegi. Nu ca ar porni lumea intr-o anumita directie, dar contrastele nebune din jurul nostru nu au altceva decat aureola unor bufeuri cu pretentii, in care nu-ti fuge pamantul de sub picioare si sigur universul tau, nemuritor si rece, nu va avea de suferit. Sa ne intelegem clar si definit, cu ceva, din start! Oamenii gandesc mult, uneori prea mult si fara rost, la probleme care n-au legatura cu ce este in jurul lor.
Traim in acum si de cele mai multe ori, nostalgici, am da o fuga rapida pana-n ieri. Si uite asa, in ritm de galop, cu pusca la tample si cerul gata sa cada in fiecare moment pe ochi-ti plini de lacrimi si vise, apare pe firmament, un specimen nedefinit, un singur suflet si-o voce care ar striga si-ar zbura, dar are aripi frante din cauza greutatii vremilor pe care le scrie fara sa-si dea seama cu exactitate, un om, omul modern!
Si individul acesta, usor anchilozat de toate metehnele trecutului, nu-si da seama care-i treaba cu el si cum ar putea sa iasa la lumina in intunericul care nu-i da pace. Pe scurt, fara abrogari si adoptari, omul modern e intr-o ceata totala. Traieste fara figuri de stil si-ar cosmetiza adevarul, numai ca acesta din urma il prinde cu mata in sac cat ai zice peste. Tehnologie, cumul de informatii, o alterare a principiilor sanatoase, un adevarat tsunami care dimineata de dimineata nu face agreabil micul dejun.
E fain modernismul! Imi place si ma regasesc in el, doar ca vedeti voi, specimenul de care vorbesc eu nu are legatura cu felul nostru de-a fi, cu nuantele, cu stanga si dreapta! Omul modern e ca la maraton. Are o tinta clara, fuge si uita pe alocuri sa-si traiasca, cu boemie, viata asta scurta pe care n-o poti fabrica in multinationale si nici n-ai cum sa o masluiesti, printr-o baza de date, la firma profesionista de IT, care e in schimb capabila sa-ti imprumute fiecare sentiment gata ambalat, perfect pentru implementat.
Omul modern fuge el insusi. Nu-si mai apartine cu totul si primeste pe tava ce-ar fi trebuit, de bun simt, sa faca singur. Si nu ma refer neaparat la tehnologizare, ci la baza aceea simpla. Nu mai are nimeni timp si chef sa faca nefacute, sa impovizeze, sa-si ghideze viata dupa instincte. Acum totu-i in agenda, in ore clare, in stabilirea unor prerogative de trait si chiar analize SWOT a felului in care sa ne facem de cap, nebuneste, la ore tarzii din noapte, cu cine ne apare in drum.
Fuga acesta de sine e o fuga de lume, de a da piept cu ce-i mai groaznic si mai virulent. Nimeni nu te tine pe palme, cu manusi, iar a fi pe propriile picioare nu inseamna a avea job, casa si masina in rate, de la multinationala din colt, care-ti robotizeaza si iesirile la tigara si drumurile inopinante la baie, ci a avea ceva in cap, dobandit prin metode vechi, citind, ascultand, sunand in noapte, traind fara indobitociri, dupa principii moderne.
Modernismul trebuie sa fie in exprimare, in atitudine, in caile prin care ne traim, la maxim si intens, fiecare bucatica frivola si efemera de existenta, fiind cele mai bune variante din ce vrem sa fim. Iar libertatea, asta-i cea mai de pret virtute.
Luxul acela suprem de a spune ce vrei, cu simt de raspundere, cand vrei, cu amendamentul clar de a nu jigni si de a nu lovi cu vorba ta, in nevinovatia si munca altuia. O libertatea pe care omul modern, oricat si-ar dori, n-o are, de la manipularea-i crasa prin fete de carte, pana la lipsa unui ludic spirit prin care arta si frumosul sa-i faca zilele mult mai faine si mai colorate, ca intr-o taina care trebuie gasita zi de zi.
Tradand acea enigmatica taina, acel mister desavarsit, pot spune deschis, ca sunt liber. Nu va grabiti sa cautati intelesuri ale deschiderii mele si ale exuberantei in sine. Nu am prefigurat-o eu, cum nici ea nu m-a individualizat. Coabitam impreuna, intr-un ametitor sens, intr-o lume schimbata, cu iubiri si suferinte, cu oameni moderni, care fug si care nu gasesc, nici dupa ani, banda de sens potrivita pe care sa stea!
