Pielea este o manta acidă menită să ne protejeze de factorii nocivi ai mediului înconjurător, dar și de anumite substanțe cu care venim în contact și care nu ne priesc. Putem spune că pielea este un bun diagnostician pentru organism. Multe erupții cutanate sunt, de fapt, un răspuns în urma disfuncțiilor interne, ca o purificare sau ca un semnal de alarmă că ceva, la un moment dat, a deranjat și a fost eliminat.
pH-ul optim al pielii este acid, cu valori între 4.5 – 5, în timp ce mediul intern menține un pH bazic de aproximativ 7 – 8. Aceste valori au la bază o serie de studii internaționale de specialitate. Tinând cont de pH-ul optim al pielii, pH-ul produselor cosmetice reprezintă un factor cheie în menținerea echilibrului. Pielea are nevoie de aciditate pentru a ne proteja de microbi și diverși agenți patogeni.
Pornind de la faptul că un pH aproape de 5 este benefic pentru pielea umană, majoritatea cosmeticelor sau unele forme farmaceutice topice, ar trebui formulate la această valoare. Acest lucru se întâmplă mai mult sau mai puțin și foarte multe produse raportează un pH cu valori ce variază între 7 – 9. Săpunurile, spre exemplu, dețin un pH bazic de aproximativ 9. Din acest motiv pielea se usucă și chiar se descuamează după utilizarea lor pe termen lung. La fel este și cazul gelurilor de duș care, de foarte multe ori, usucă pielea.
pH-ul benefic în funcție de categoria produsului cosmetic:
Gelurile intime: 4 – 4,5
Loțiuni tonice: 4,5 – 5,5
Creme, seruri anti-aging: 3 – 4,7
Măști regenerative, gomaje cosmetice: 3 – 4,5
Gradientul de pH benefic: maxim 6 – 7
Pentru alegeri corespunzătoare este important să citiți eticheta produselor respective și să observați dacă producătorul raportează pH-ul. Unele brand-uri îl raportează pe etichetă, alte brand-uri nu. Atunci când nu este trecut și nu cunoaștem valoarea pH-ului produsului respectiv, putem totuși să îl încercăm, citind înainte lista de ingrediente. Pielea ne va relata după aprox. 1-3 utilizări dacă acesta este prielnic sau nu. De asemenea, vă puteți ajuta de valorile raportate mai sus înainte de a achiziționa noi produse cosmetice.
Aștept cu drag întrebările sau feedback-ul vostru pe pagina de FB a revistei Fashion Premium Magazine sau pe pagina mea personală de FB și Instagram: @ioanaadinaoancea.
Sfaturi utile în îngrijirea pură și naturală a corpului, prezentate de Adina Oancea, farmacist & co-fondator Careless Beauty România.
Citește în continuare ÎNGRIJIREA PIELII – UN RITUAL CARE SE ÎNVAȚĂ ÎN TIMP.