Home Editorials BAFTA 2020. Un covor roșu sustenabil

BAFTA 2020. Un covor roșu sustenabil

3 min read

Într-o declarație de presă anterioară evenimentului, Academia Britanică de Artă a Filmului și Televiziunii care decernează premiile BAFTA a anunțat că sustenabilitatea reprezintă un element foarte important în organizarea ceremoniei din acest an și că s-a făcut mai mult decât oricând pentru reducerea amprentei de carbon și pentru a avea un impact pozitiv asupra mediului. 

Invitații au primit chiar instrucțiuni cu privire la modalitățile de a-și minimiza amprenta de carbon, iar acestea acopereau toate aspectele, de la planificarea călătoriilor pentru participarea la decernarea Premiilor BAFTA, până la meniul bazat pe plante și utilizarea unui covor roșu 100% reciclabil.

Fiecărui participant i-a fost oferit un ghid de stil care prezenta o imagine de ansamblu asupra modei și sustenabilității, creat de Centrul pentru Modă Sustenabilă de la London College of Fashion, completat cu o listă de branduri, vânzători și opțiuni de închiriere pre-aprobate. Deși nimic nu a fost prezentat ca obligatoriu, participanții la eveniment au fost încurajați să poarte din nou rochiile sau costumele pe care le dețin, să aleagă ținute vintage și mărci sustenabile.

„Cea mai sustenabilă îmbrăcăminte este cea pe care o deținem deja”, a spus Orsola de Castro, co-fondator al Fashion Revolution și activist de modă, în ghidul oferit invitaților.

Kate Middelton a participat la eveniment într-o rochie Alexander McQueen pe care a purtat-o ​​prima oară în Malaezia, în 2012, iar Joaquin Phoenix și-a respectat decizia responsabilă asumată la începutul anului, aceea de a purta același costum Stella McCartney la toate evenimentele de premiere din acest sezon. Noțiunea de sustenabilitate a  fost interpretată și în alte moduri de vedetele care au ales să respecte dress code-ul „verde” al evenimentului. Saoirse Ronan a purtat o rochie Gucci clasică, neagră, realizată din satin, iar rochia Oscar de la Renta îmbrăcată de actrița Daisy Ridley a fost realizată folosind o țesătură sustenabilă.

bafta 2020

Citește în continuare Climate change. Time to change. Be the change.

Load More Related Articles
Load More By Galescu Roxana
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Premianții Galei Gopo 2020

„La Gomera” în regia lui Corneliu Porumboiu a fost marele câștigător al celei de-a XIV-a e…