Home Editorials Am refuzat să trăiesc într-un corp ce nu îmi aparținea

Am refuzat să trăiesc într-un corp ce nu îmi aparținea

11 min read

Am povestit pe foarte scurt în articolul de săptămâna trecută, într-o propoziție nu prea stufoasă, cum la un moment dat m-am căpătuit cu o tiroitidită autoimună care mi-a dat foarte multe bătăi de cap de-a lungul timpului. Pe lângă instalarea unei depresii, care vine la pachet cu dereglarea tiroidei, s-au instalat și foarte multe kilograme în plus. Nu m-am dublat…dar nici prea mult nu mai aveam.

Procesul de îngrășare a durat puțin peste 8 luni de zile și am trecut de la S la XL. Da, despre măsura la haine vorbesc, din păcate. 8 luni de zile în care nu mi-am schimbat obiceiurile alimentare, în care nu am făcut nimic diferit de ceea ce făceam până atunci, mai puțin un tratament medicamentos. Multă vreme am crezut că îngrășarea este o consecință a tratamentului și că va fi reversibilă odată tratamentul încheiat.

Ca să fiu sinceră, cumva creierul meu nici nu conștientiza fenomenul de acumulare al kilogramelor. În capul meu eu eram în continuare ok. Ușor de tot mai rotunjoară dar nimic deosebit. Și nu reușeam să înțeleg cum de nu mai intră pe mine tricourile purtate cu o vară înainte. Pur și simplu creierul nu voia să accepte că noua mea formă este una de cozonac.

Un control de rutină a adus cu sine și fatidicul diagnostic – Hipotiroidie Autoimună. Apoi a urmat sentința medicului care îmi aducea la cunoștință că nu voi mai slăbi niciodată și că ar fi bine să îmi reglez stilul de viață și să mă obișnuiesc cu noua greutate.

Însă, eu fiind eu, am hotărât că nu îmi voi trăi restul vieții într-un corp care nu îmi aparține. Nu se putea să fi trecut peste două sarcini, problematice amândouă, fără să mă fi umplut de vergeturi sau celulită, deși depășisem norma de kilograme pe care corpul meu o putea accepta, să revin la 48 de kilograme în mai puțin de 3 luni după ce am născut al doilea copil, și să cedez acum în fața unei glande. Fie ea și glandă tiroidă. Pur și simplu nu este un mind set care să mi se potrivească.

Pot accepta că am picioare normal de lungi și nu am 1,70m înălțime. Am făcut-o cu greu, dar am făcut-o! Nu este ceva ce pot schimba, asta îmi este înălțimea. Pot accepta că am ochii căprui. Ăștia sunt, cu ăștia defilez. Vreau o schimbare, apelez la lentile colorate. Dar ochii nu mi-i pot schimba, oricât mi-aș dori eu ochi turqoise. Pot accepta că am brațele așa de groase, indiferent de cât sport investesc în ele. Nah, până și eu capitulez în fața geneticii. Dar chiar nu pot accepta să arăt ca un pepene atâta vreme cât ține de mine.

Așa a început un drum lung și anevoios. Un proiect care a necesitat multă atenție, concentrare, determinare, studiu, experimentare și mult, mult sport. Am fost nevoită să îmi redescopăr noul corp, cel afectat de tiroitidită, care nu răspunde la aceiași stimuli ca un corp normal. Am fost nevoită să citesc și să întreb alți oamenii în situația mea, pentru a vedea abordări noi, care poate mie îmi scăpaseră. Am fost nevoită să fac sacrificii! Multe! Sacrificii de ordin alimentar în cea mai mare parte. Și am fost nevoită să îmi stabilesc targete mici și realizabile, pe care să le pot atinge.

Nu am ajuns încă la greutatea pe care mi-o doresc, dar este un proces lent și anevoios și corpul meu adună kilograme și dacă doar respir lângă ciocolată. Nu, nu doresc să am 40 de kilograme udă. Și nu, nu am căutat rezultate rapide care să îmi pună sănătatea, și așa precară, în pericol.

Pentru mine, acceptarea corpului așa cum este el nu înseamnă să mă complac în a purta cu mine kilograme în plus, inutile pentru supraviețuirea mea. Și nu doar inutile ci chiar periculoase, căci kilogramele în plus ne pun sănătatea în pericol la propriu, când sunt prea multe, la fel ca și cele prea mult în minus. Extremele nu sunt niciodată varianta de dorit.

Acceptarea corpului înseamnă să te iubești și să îți iubești corpul îndiferent de culoarea pielii, îndiferent dacă părul tau este drept sau creț, dacă ochii tăi sunt albaștri sau căprui, dacă picioarele tale sunt lungi sau nu, dacă ai talie de viespe sau pur și simplu nu ai talie deloc, dacă forma sânilor este de pară sau de măr și așa mai departe.

Sunt date genetice pe care nu le putem schimba și ar trebui să ne iubim fiecare pistrui, fiecare fir de păr, fiecare aluniță și fiecare imprefecțiune care ne facem să fim noi. Dar kilogramele în plus…ei bine asta este o altă poveste. Kilogramele în plus ne îmbătrânesc și nu doar ceea ce se vede la exterior, ci prin încetinirea metabolismului. Kilogramele în plus aduc cu sine diferite boli ale sistemului cardiovascular. Kilogramele în plus creează probleme ale articulațiilor. Da, kilogramele în plus nu creează probleme doar de ordin estetic.

Ar fi bine să nu ne mai ascundem în spatele problemelor cu tiroida, tocmai ce v-am povestit că se poate să ai hipotiroidie și să ai un corp normal. Și ar fi și mai bine ca, din dorința de a repara tiparele greșite, înfierate de societate, conform cărora trebuie să fii foarte slabă (și înaltă, și cu anume dimensiuni) pentru a fi frumoasă, să nu cădem în extrema cealaltă și să promovăm un alt tipar la fel de nociv. Prea multe kilograme în plus sau în minus creează enorm de multe probleme organismului.

Și dacă tot îi blamăm pe cei care au creat Patul lui Procust prin care au trecut milioane de femei, convingându-le că doar tiparul unic este acceptat, să nu cădem și noi în aceeași capcană.

Frumusețea nu este despre tipare. Așa că ar fi bine să nu construim unele greșite drept etalon!

Load More Related Articles
Load More By Raluca Zdrobis
Load More In Editorials

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Nu fi naivă! Nu pe tine te vrea!

BĂRBATUL CARE TE VREA ÎN VIAȚA LUI, FACE TOT CE ÎI STĂ ÎN PUTINȚĂ CA TU SĂ FII ÎN VIAȚA LU…