Peste 100.000 de visători din întreaga lume au participat la cel mai mare festival în aer liber din regunea Moldovei. A doua ediție a festivalului tocmai s-a încheiat, iar noi deja visăm la AFTERHILLS 2019.
Au fost 10 scene pe care au urcat cei mai buni artiști reprezentanți ai unei varietăți de genuri muzicale − Hurts, Tom Odell, Dubioza Kolektiv, Tricky, Above and Beyond, The Crystal Method, Paul van Dyk, Vini Vici, Francesca Lombardo, Subcarpați, Șuie Paparude, CTC, Firma, Cuibul.
Premieră absolută în România a fost scena de Comedy care a reunit artiști de stand-up, improv, dans contemporan și teatru. Artiștii de stand-up care au urcat pe scenă sunt cei mai cunoscuți din mișcarea românească − Micutzu, Teo, Vio și Costel, Ana Maria Calița, George Tănase și Radu Bucălae.
La ediția de anul acesta, AFTERHILLS a stabilit un nou record mondial, pentru cel mai mare Dreamcatcher din lume. Construcția cu diametrul de nouă metri, montată chiar la intrarea în sit, a fost realizată de partenerii de la Art Camp și este deja omologată de către Guinness World Records.
„Ediția de anul acesta a validat munca întregii echipe și a partenerilor noștri, în sensul că am reușit să atingem toate obiectivele pe care ni le-am propus: am dublat numărul participanților, am doborât un record mondial, am adus peste 200 de artiști, am realizat scena Comedy, o premieră absolută pe piața festivalurilor din România. Din feedbackul primit atât offline, cât și online, feelingul general de la AFTERHILLS a fost cel vizat de noi, de #goodvibrations, sloganul festivalului. Am început déjà pregătirile pentru AFTERHILLS 2019 și suntem optimiștică vom avea rezultate și mai bune anul viitor”, declară Ovidiu Biber, cofondator AFTERHILLS.
Echipa AFTERHILLS a început deja pregătirile pentru ediția din 2019, astfel că fanii festivalului pot beneficia până pe 10 iunie 2018 de abonamentul Eggstatic, o primă ofertă specială pentru AFTERHILLS 2019.