Pentru orice cinefil sau amator de filme, chiar si de weekend, saptamana Oscarurilor e o adevarata corvoada, incepand predictiile, contrazicerile si emotiile. Nu se da nimic gratis acolo si de cele mai multe ori membri cu statut academic care acorda statuete, ori au ramas cu sechele grave dupa ani in care a fost greu de departajat, ori pur si simplu au devenit senili complet. Incepeam saptamana trecuta sa disecam timid, din lipsa de timp și spatiu, productiile de anul acesta de la Oscar, premii ce se vor decerna in noaptea de duminica spre luni.
Spuneam ca arta cinematografica e un univers, cu fantasme si inspiratii, dar care aduce cel mai mult cu notiunea de emotie spunand pe nume unor lucruri, fapte, sentimente, imagini care n-au denumire. Filmele nu-s pentru toata lumea, asta ar trebui sa se stie. Ele au nevoie de un grad de sensibilitate pentru a fi întelese si de ceva cunostinte in pachet, mai ales atunci când vorbim de capodopere. Dar una peste alta, anul acesta, Oscarurile aduc in lumina reflectoarelor diversitatea. Generatii noi si vechi, titani ai ecranului se intrec pentru un trofeu ravnit de toata suflarea actoriceasca din lume.
Disputa pentru cel mai bun rol principal feminin se da intre Isabelle Huppert (Elle), Ruth Negga (Loving), Natalie Portman (Jackie), Emma Stone (La La Land), Meryl Streep (Florence Foster Jenkins). Fiecare partitura are ceva aparte, iar cele cinci dive strălucesc in lumina rolului pe care-l interpreteaza. Sigur ca, din punctul meu de vedere, suprema este Meryl Streep, actrita de geniu ce bifeaza douazeci de nominalizari la premii si care face din personajul Florence Foster un melanj de emotii, trecand, doar prin interpretarea ei, de la repulsie la mila, pana la admiratie si durere. E un rol complet, pe care-l desavarseste si care-i da sansa sa-si arate, asa cum stie ea mai bine, toate calitatile care-au facut-o cea mai mare actrita a lumii (deloc supraevaluata, contrazicandu-l astfel pe nenea Trump).
Conform criticilor, cele mai mari sanse le-ar avea castigatoarea Globului de Aur, actrita de origine franceza Isabelle Huppert, o veterană a marelui ecran, care are prima nominalizare la cei 63 de ani ai sai si care joaca un rol controversat, o combinatie intre mai multe caractere, cu schimbari spectaculoase de stare si cu o mimica exceptionala. Filmul nu impresioneaza – ELLE – in schimb rolul este de exceptie.
Emma Stone a castigat premiul Bafta acum cateva zile, dar dupa mine, nu face un rol notabil. Am impresia ca e fadă si nu trece sticla, desi e la a doua nominalizare din cariera, prima fiind in 2015, pentru rolul secundar din celebrul „Birdman”. Fata cu vise multe din „LA, LA LAND” nu e nici prea frumoasă, nici carismatica, deloc naturala si fara substanta. Probabil criticii o vor incuraja pentru tinerete, asa cum vor face si cu Ryan Gosling, si el nominalizat pentru acelasi film, dar neavand, la fel ca ea, suficienta putere de convingere in musicalul wannabe.
Ruth Negga in schimb este opusul Emmei Stone, facand un rol memorabil in Loving, spunand natural povestea familiei care a luptat cu toata forta pentru drepturile de a avea o familie normala. Ruth este de origine etiopiana si este exemplul clar al determinarii si a implinirii visului american, atat de uzitat si folosit prin toate descrierile despre taramul neasemuit al Americii. In final, Natalie Portman o joaca pe Jackie Kennedy. Onorabil as zice eu, fara excese, demn si solid. Nu exceleaza in schimb, asa cum a facut-o in rolul ei de referinta din Black Swan. Verdict scurt – Meryl Streep dupa preferintele mele, probabil altcineva dupa cele ale criticilor, care nu-s intotdeauna cele mai corecte.
La barbati in rol principal se dueleaza Casey Affleck (Manchester By The Sea), Andrew Garfield (Hacksaw Ridge), Ryan Gosling (La La Land), Viggo Mortensen (Captain Fantastic), Denzel Washington (Fences). Casey, fratele lui Ben Affleck, se joaca de-a antieroul si o face bine, dand substanta unui film sec si fara prea multa actiune. E tipul de rol care te face sa ai impresia ca e o partitura complexa, cand de fapt e povestea unui inadaptat, cu nebunii si treceri de la o stare la alta. Sanse mari la premiu, dupa ce a luat statueta Bafta in Londra. Andrew Garfield, eroul cu o constiinta de fier din productia lui Gibson e la inceput de drum, dar promite mult si cumva partitura sa este credibila, este demna de un premiu pentru rol principal, fiind sincer si onest in descrierea lumii sale artistice.
Denzel Washington e nominalizat pentru filmul pe care-l si regizeaza. E un rol cu bataie, cu un text puternic si replici ravasitoare, despre situatia negrilor din America. Joaca bine, nu mai este o surpriza pentru nimeni, avand deja doua Oscaruri castigate la activ, pentru „Zi de instructie”, in 2002 și „Glorie”, in 1990. Gosling am zis, e doar frumos. Si-atat! Viggo Mortensen in schimb primeste a doua nominalizare din cariera pentru rolul unui ciudat din comedia neagra „CAPTAIN FANTASTIC”. E un rol atipic lui si-l face bine, avand accente nebunesti, spunand astfel corect si coerent povestea unui film haios.
Ca niciodata, la rolurile secundare, la ambele categorii, batalia e stransa, cu roluri monumentale si caractere mari de tot. Femeile sunt Viola Davis (Fences), Naomie Harris (Moonlight), Nicole Kidman (Lion), Octavia Spencer (Hidden Figures), Michelle Williams (Manchester by the Sea). Cu execeptia lui Naomie Harris, toate au nominalizari si Oscaruri la activ. Dupa parerea mea, Naomie face un rol mult prea mic pentru imensul ei talent, intr-un film fara noima. E mama unui baiat care e prezentat in trei etape ale vietii si care ajunge sa nu fie nimic, dupa ce traieste o viata dominata de drame. Viola Davis in schimb, care mai are doua nominalizari, pentru „Doubt” si „Help”, e magistrala. Puternica, dureroasa, convingatoare, expresiva. I-as da statueta pentru ca o merita, dupa atatia ani de roluri foarte bune.
Octavia Spencer e un deliciu. O stim din Help, iar in „Hidden Figures”, joaca rolul unei matematiciene care tine cu dintii de statutul sau social. Nicole Kidman in Lion e mama care are nevoie de afectiune. Nu e rol de diva, iar asta ii face pe admiratorii ei putin circumspecti. Nu exceleaz[, dupa mine, cum nu a excelat in nici o productie a carierei sale. Michelle Williams (O saptamana cu Marylin, Brokeback Mountain) e contra-ponderea lui Casey Affleck in filmul sec de care va vorbeam. E simpla si totusi destoinica. Face un rol bun si poate salva onorabil productia fara sens in care a fost distribuita. Mizez pe o negresa, oricare ar fi ea!
La rol secundar avem pe Mahershala Ali (Moonlight), Jeff Bridges (Hell Or High Water), Lucas Hedges (Manchester By The Sea), Dev Patel (Lion), Michael Shannon (Nocturnal Animals). Lucas si Michael au fost supraevaluati. Exista multi actori mari, care au jucat anul acesta in filme dementiale care meritau aici. Unul dintre ei este Warren Beauty. Ceilalti trei nominalizati fac roluri admirabile, dand substanta filmelor din care fac parte. Mahershala, cunoscut din „House of Cards”, e real si empatizeaza cu categoria de oameni din care face parte personajul sau – un dealer de droguri cu mustrari grave de constiinta, care vrea sa indrepte lucrurile ajutand in viata un pusti fara identitate morala. Jeff Bridges e un veteran. E comic in rolul serifului pus pe fapte mari, isi spune bine povestea si pastreaza nota-i caracteristica de mare actor al cetatii filmului. Dev Patel e castigatorul. „Vagabondul milionar” de acum cativa ani a revenit spectaculos, cu rolul baiatului care-si cauta familia. Nu se strofoaca, nu se chinuie, e simplu si transmite exact starea personajului sau. E autentic si cu siguranta critici vor aprecia asta, asa cum au facut-o si cei de la BAFTA.
Muzica trebuie sa mearga la LA, LA LAND, la toate categoriile. E singurul punt alb al productiei. Scenariu adaptat ar fi „Hidden Figures”, iar scenariu original „Hell or High Water”. Filmele straine nu le-am vizionat inca, dar as vrea ca productia suedeza „A Man Called Ove”, care are si romani printre producatori, sa ia o statueta. Regizorii sunt cinci – Denis Villeneuve (Arrival), Mel Gibson (Hacksaw Ridge), Damien Chazelle, (La La Land), Kenneth Lonergan, (Manchester by the Sea), Barry Jenkins, (Moonlight). Toti la primele nominalari, in afara lui Gibson, care ar merita al doilea premiu pentru regie din cariera, dupa cel pentru „Braveheart”. Costumele ar fi pentru „Florence Foster Jenkins”, machiajul pentru revenirea „Star Trek”, iar premiile tehnice la „Hacksaw Ridge”, pentru scenele autentice de razboi.
In final, nu ramane decat sa urmarim gala. Socoteala de acasa oricum nu se potriveste cu cea din targ, dar oricum ar fi viata, bataie primeste mereu de la film, iar filmul e mai mult decat viata, e o lume pe ecran, cu toate nebuniile ei. Despre asta e filmul! And the Oscar goes to … you! 
