Decernari, premieri si o lume intreaga cu sufletul la gură. Asa arata decorul unei gale în care somptuozitatea contextului te aruncă direct într-o competiție cu învingători și perdanți. La fel ca în viață, unde cel mai important premiu îți este libertatea și bucuria de a te desfășura deșănțat prin toate darurile pe care le-ai primit, lovindu-te cu fruntea de pragul de sus ori de câte ori ți se pare că existența ta se aseamănă neașteptat cu un film.
Într-adevăr, viața bate filmul! Așa se face că azi punem “STOP-CADRU” pe film, care nu-i întâmplător și care are substanță, dacă-i înțelegi esențele, dându-ți astfel seama că influențează, ca artă, o lume întreagă, mai mult decât o simplă caracteristică de ocupare a timpului sau de divertisment.
Un film bun este o invitație la gândire, un moment de introspecție, o desfășurare vizuală de forțe în care-ți bate pe umăr și emoția și realitatea, intrând oarecum într-o stare pe care o simți doar dacă ești bine mansardat și dacă ai capacitatea de a vedea dincolo de simboluri și perspective. Dar pentru că începutul de an este dedicat, în general, filmelor cu statut de capodoperă, arunc și eu o privire, ca cinefil înrăit, asupra nominalizatelor din acest an de la Oscar, în două părți bine conturate, până la gala de decernare din 26 februarie!
Un mic amendament înainte, o ordonață de urgență scurtă, dar definitorie pentru povestioara noastră – mă am bine cu filmele, de zeci de ani, urmărind cu interes, de la capodopere la ușoare încercări de producții speciale, fiind un învățăcel timid într-ale cinematografiei, din cele mai vechi timpuri ale ei, de la Friese-Grenne la frații Lumiere, până la Frank Borgaze și Michael Curtiz, ori Spielberg sau Cameron.
Nu mi-s în măsură pentru predicții, dar după preferințele și gândurile mele, aruncând un ochi și pe la specialiști, anul acesta va fi surprinzător și nu se va încadra în tiparele stabilite de Hollywood. Mai mult ca niciodată, există diversitate, există legende și tineri foarte talentați, filme supraevaluate, muzică de calitate și maeștri în creionarea emoțiilor. Cele nouă producții imperiale candidate la titlu, pentru coroniță sunt: Arrival, Fences, Hacksaw Ridge, Hell or High Water, Hidden Figures, La La Land, Lion, Manchester by the Sea, Moonlight.
Genuri și teme total diferite, drame, fiecare din ele având simboluri, distribuții speciale și partituri demne de toată lauda. Ca de fiecare dată, sunt și perdanți în lista scurtă, dar asta nu face altceva decât să incite și să facă industria să prospere. În fond, cele mai mari succese de box-office din ultimii ani, cu doar câteva excepții, nici n-au visat la Oscar, darămite la nominalizări, nefiind atât de bine punctate de critici, cum au fost apreciate de public prin prezența la cinema.
„LA LA LAND” este un soi de musical, mult prea siropos, fără acțiune și logică și abramburicat în jocul timid a doi actori la început de drum, un sex simbol și-o tânără ce are o nominalizare la activ, dar care nu trece rampa, nici ca frumusețe, nici ca interpretare – Gosling și Stone. Pe scurt, cu 14 nominalizări și un Glob de Aur câștigat, are șanse mari, iar criticii s-au arătat entuziasmați de moderna punere în scenă a unui subiect uzitat – visul de a deveni artist. Eu unul nu înțeleg entuziasmul tuturor, mai ales după ce am văzut WEST SIDE STORY, CHICAGO, DREAMGIRLS. Filmul e ușor, nu te captează și nu are nici un fel de impact emoțional. Sigur că frumușelul face toți banii, mai ales că rămâne cinstit cu visul și cu viața sa până la final. Coloana sonoră în schimb, e răvășitoare, fină, subtilă și perfect gândită pentru o temă muzicală cu tot felul de suișuri și coborâșuri.
„HACKSAW RIDGE” este mintea lui Mel Gibson, după un caz real, puțin mai cuminte, dar totuși în stilul său caracteristic, asemănător cu Braveheart sau Apocalypto. Oricum, filmul este o punere în scenă impresionantă, cu scene explicite de război, cu o poveste absurdă, dar reală, despre conștiința umană și despre puterea de sacrificiu. Tânarul actor, Andrew Gardfield, joacă foarte bine, iar prezentarea îți dă senzația de veridicitate, purtându-te, cu dragoste, sacrificiu, pe aripile celui de al doilea Război Mondial.
„LION” este desigur, cel mai uman film al anului. Cu lacrimi, emoții, un subiect real și un joc special din partea lui Dev Patel, celebrul „Vagabond milionar” din 2008 și a fragilei Nicole Kidman, în rol de mamă casnică. Pentru că mi-a plăcut și vă recomand să-l vedeți, nu vă dau detalii. În fond, un film nu se povestește, se simte!
„FENCES” este o dramă intensă, cu replici dure și un text foarte profund. Un joc ireproșabil din partea Violei Davis, și ea câștigătoare de Oscar, și a lui Denzel Washington, care este și regizorul filmului. Filmul spune povestea unui fost jucător de baseball afro-american, care face eforturi disperate să-și întrețină familia. O interesantă punere în scenă, cu dialoguri impresionante, cu puternice sentimente ce nu te pot lăsa indiferent. O dramă bine pusă la punct, cel puțin ca subiect, care are șanse de a câștiga, dacă nu la categoria principală, la cea de actori în rolurile principale.
„MANCHESTER BY THE SEA” are multe momente moarte, dar e onest, e 100% real, nu are artificii și nici un fel de intervenții. Dintre toate, acesta transmite viața așa cum e ea, ducând lipsă de ajustări spectaculoase. Întâmplarea e simplă și dură, o permanentă întoarcere între ieri și azi, cu un erou ce se vede anti-erou, cu o complicată relație de familie, cu sacrificiu și iubire renunțată. În rolul principal, doi tineri speciali – fratele lui Ben Affleck, Casey și Michelle Williams, obișnuită a Oscarurilor (Blue Valentine, A week with Marilyn, Brokeback Mountain).
“HELL OR HIGH WATER” este sângele competiției. Are mai multă acțiune decât la Gibson și te ține în priză de la început până la final, cu povestea celor doi frați care jefuiesc bânci și care au de furcă, în Vestul Sălbatic, cu un polițist zelos. E un fel de luptă a valorilor, între ce e vechi și ce e nou, între tradiție și modernism, iar veteranul Jeff Bridges adaugă o nouă nominalizare in palmaresu-i impresionant.
Recunosc că Hidden Figures, Moonlight și Arrival nu am văzut, dar am citit despre ele. Nu-mi dau neavizat cu părerea, dar primul e o poveste specială, cu accente comice, a unor savante ce-au lucrat la NASA, iar ARRIVAL este nominalizarea SF din panoplie, cu o poveste despre extratereștrii. Nu e nici unul dezastruos, dar toate fără statut de capodopere. Mi-a plăcut LION și m-a emoționat, dar totuși, pentru cinematografie, eu aș miza pe filmul lui Gibson și în nici un caz nu ar merita LA LA LAND vreun premiu principal, doar pentru muzică!
Săptămâna viitoare luăm la puricat actorii și celelate categorii importante, care de care mai cameleonice. Desigur, de menționat din start este cea de a douăzecea nominalizare a supremei Meryl Streep, poate cea mai bună actriță a tuturor timpurilor, care se joacă de-a jocul și care tratează cu seriozitate și nonșalanță, cu geniu, fiecare rol. Anul acesta o întruchipează pe cea mai proastă cântăreață din lume, FLORENCE FOSTER JENKINS, fiind savuroasă, delicioasă, superbă și n epitete la un loc. Eu unul n-aș sta pe gânduri la această categorie, dar nu mi-e rușine nici cu celelalte contra-candidate despre care povestim în partea a doua, săptămâna viitoare.
Până atunci, dați fuga la cinema, urmăriți online sau cumpărați dvd-uri! E mai mult decât ocuparea vremii, e o investiție in ceea ce ești și în viața care n-are nevoie de artificii pentru a fi film. În schimb, filmul are nevoie de vieți pentru a putea străbate lumea! AND THE OSCAR GOES TO…YOU!
