Iarna. N-as zice ca ne afecteaza prea tare, mai ales ca la lopata nu prea ne place si nici cu protestele, de orice gen, nu suntem acomodati. Frig, soare pe cer si un stop cadru pe ceea ce mie, un simplu scrib, poet al emotiilor, al faptelor ce ne-mbraca frumusetile, al lumii si-al tau, mi se pare eficient de relatat in lupta aceasta continua intre ce esti si ce-ai putea fi vreodata daca vine cineva sa-ti deschida larg ochii, fara sa-i umple de lacrimi sau de o inutila ranchiuna. Incepand de azi, in fiecare saptamana, va propun o rubrica speciala, in care sa ne oprim, vreo cateva minute, pentru a ne pune niste intrebari.
Stati linistiti, in final ramanem tot fara raspunsuri, dar macar ne-amagim cu ideea majora ca ne pasa, ca vrem si ca putem arata ca lumea ce ne inconjoara nu trece de pomana pe langa noi! Sa stiti ca eu nu scriu despre ce-ati mai citit. Asa-mi place sa ma amagesc, crezand ca roata aia mare de la caruta mai are loc pentru inca un muritor dornic de a spune, cu glas tare, in caligrafii simple, adevaruri. Chiar daca nu-i asa, veti gasi aici portrete si portretisti, dureri si glasuri, povesti, lumi, recomandari, stiluri si stilisti ai unui tablou de viata mult prea colorat pentru a nu fi zugravit si mai deplin cu fiecare clipa ce trece nepasatoare pe langa noi.
Ne luptam prea mult si prea tare cu probleme care n-au nici in clin, nici in maneca cu ceea ce suntem. Asa apar la orizont, precum ciupercile dupa ploaie, traume existentiale din partea divelor, haos de la masculi, dureri si soapte despre cum ar arata peisajul mioritic daca ar fi altfel. Dar cum altfel? Mi se pare ca incrancenarea si monopolul pe care le-am pus ca penitente asupra vietii de zi cu zi, nu sunt altceva decat pietre de moara care ne trag la fund.
Viata este mult prea faina si a naibii de relaxata ca s-o inoculezi tu cu nebunii legate de lipsuri si alte frivolitati care-si au rolul lor, dar care nu fac ca paharul sa fie in totalitate plin. Avem si culori. Pe jumatate. Avem si tristeti. Pe jumatate. Ne este viata o jumatate plina in care, doar pe jumatate, cautam jumatati. Din disperare, injumatatim fericirile si nu traim, intens, decat pe jumatate. Si asta-i viziunea unui optimist boem care prin natura sa se aseaza, ca asa-i confortabil, in tabara mai plina.
Pe scurt, imi place sa cred ca vom deveni complici si ne vom juca aici, nu de-a prinselea, nici ca Delia de-a betia si nici macar ca Smiley prin cai verzi pe pereti, ci de-a adevarul. Acela de care toata lumea fuge si care e o piatra mult prea grea de dus in conditiile in care se poate foarte usor sa alegem calea mai scurta si mai „safe” pentru un drum lung si lipsit de batai de cap. Stiu ca nu-i usor sa vezi adevarul mai ales atunci cand este evident si inevitabil.
Adevarul meu nu-i musai sa fie si al tau si mi-ar face o deosebita, ba chiar bolnavicioasa placere sa stiu ca ma contrazici. Dar demn, cu argumente, nu pe la spate, ca mai toti parerologii zilei de pe la posturile de stiri, ori ca blogarii care nu fac altceva decat sa-si arate frustrarile uitandu-se in curtea altuia, fara ca macar sa aiba o matura care sa-i faca curat.
Nu uitati sa vedeti prin voi si sa va dati seama ca stilul cel mai de pret pe care-l poate adopta cineva este cel al onestitatii si-al corectitudinii cu sine si cu lumea din jurul sau, pe care are obligatia, fortata, sa o stie, pana in maduvele cele mai ascunse, daca vrea ca la un moment dat, sa dea cu piciorul. Cu atat mai mult atunci cand stii ca stilul este oglinda mintii tale! Ura si la gara! Sau la dat zapada pe bulevardele bucurestene!
Salutari de la un frumos nebun al marelui oras, NARCIS AVADANEI
